Tabără Engleză Oxford – Ziua 7

Jun 26
Jun 28
Jun 27
Jun 29
Jun 30
Jul 01
Jul 02
Jul 03
Jul 04
Jul 05
Jul 06
Jul 08
Jul 07
Jul 09
Jul 10

Ziua 7: Excursie în Londra

Soarele ne-a trezit în această frumoasă zi, dimineața devreme, pentru a avea timp să ne pregătim de excursia la Londra. La ora 8:00 toți elevii luau micul dejun, iar la 8:45 eram deja în drum spre stația unde ne aștepta autocarul ce urma să ne conducă la destinație.

În stație ne-am întâlnit și cu alți elevi internaționali care au optat pentru această excursie. După ce fiecare dintre noi și-a găsit un loc în autocar, unul dintre cei doi însoțitori din partea școlii a ținut o scurtă prezentare introductivă pentru a trece în revistă obiectivele pe care urma să le vizităm, timpul pe care o să-l avem alocat, cât și câteva reguli organizatorice.

Am plecat la ora 9:00, iar durata călătoriei a fost de aproximativ 2 ore din cauza traficului aglomerat, de weekend. Soarele strălucea, fiind doar ușor acoperit de nori, așadar unii dintre elevi s-au așezat comfortabil în scaune și au mai tras un pui de somn, în timp ce alții au socializat și au făcut planuri pentru restul zilei.

1 - tabere in strainatate

Șoferul autocarului a ales intrarea prin nordul Londrei, astfel încât am trecut pe langă Earl’s Court, iar apoi am continuat călătoria de-a lungul Tamisei spre Tower of London. Elevii au fost impresionați de sediul MI6, renumit din filmele cu James Bond, agentul 007. Tot cu această ocazie, am putut admira: Westminster Abbey, Houses of Parliament, Big Ben, London Eye, The Shard, The Banqueting House/Whitehall Palace și 10 Downing Street, unde locuiește primul-ministru al Londrei.

2 - tabara in strainatate

3 - tabere internationale

La ora 12:00 am luat barca pentru o plimbare pe Tamisa. Am fost norocoși să avem și aici un ghid simpatic, care ne-a povestit despre clădirile și principalele obiective turistice pe lângă care am trecut, înveselind atmosfera cu glume și voie bună.

4 - tabara internationale

Am aflat că Tower Bridge a fost inaugurat în 1894 și că vasele mari încă mai pot trece pe sub pod, fiind nevoie ca sosirea să fie anunțată prin telefon cu cel puțin 24 ore în avans. Singura zi când Podul nu se deschide este cu ocazia London Marathon Day, deoarece acesta face parte din traseul parcurs de participanți.

6 - tabere anglia

Anul acesta au fost marcați 400 de ani de la moartea lui Shakespeare, astfel că, în timpul plimbării cu barca, am admirat și Shakespeare’s Globe, locul unde diferite piese de teatru se mai joacă și astăzi. În apropiere se află muzeul Tate Modern, unde diverse expoziții de artă contemporană atrag anual mii de turiști. Am continuat pe sub Millenium Bridge, iar în dreapta noastră se înalța grandioasă Catedrala St. Paul, unul dintre cele mai faimoase obiective din Londra, cu o arhitectură aparte aparținând stilului baroc. Turnul OXO constituie un reper de orientare, care, la nivelul superior al clădirii din care face parte, găzduiește o serie de apartamente de lux. Și Hotelul Savoy, pe care l-am putut admira de asemenea de-a lungul plimbării, este un hotel de lux de 5 stele, la doar câteva minute de Covent Garden.

7 - tabara engleza anglia

5 - tabara anglia

9 - tabere in strainatate anglia

8 - tabere engleza anglia

Am încheiat turul cu barca la Westminster Pier, unde se află situate London Eye, Big Ben și Houses of Parliament. Toată lumea aștepta cu nerăbdare să prindă momentul potrivit pentru cel mai reușit selfie și desigur să facă numeroase alte poze cu spectaculoasele împrejurimi.

10 - tabara limba engleza anglia

11 - tabere limba engleza anglia

Chiar dacă norii s-au adunat când am coborât și câteva picături reci de apă ne-au făcut să ne deschidem umbrelele, din fericire ploaia nu a durat nici 5 minute. A fost modalitatea orașului de a ne ura bun venit, astfel încât am mulțumit bucuroși și am pornit spre Trafalgar Square, însă după ce am trecut de Downing Street, ne-am intersectat cu un grup de protestatari.

Aceștia erau împotriva ieșirii Marii Britanii din Uniunea Europeană. Înaintând și privind în zare spre Trafalgar Square, am realizat că va trebui să schimbăm ruta deoarece Piața era plină de participanți la protest. Leo, unul dintre însoțitori, a ales un nou punct de întâlnire, iar grupul a continuat prin parcul St. James, spre Buckingam Palace.

12 - tabara internationala anglia

13 - tabere internationale anglia

După o scurtă sesiune de poze, am reluat plimbarea spre Picadilly Circus. Însă pe drum, o nouă surpriză, ne-am reîntâlnit cu protestatarii. Din fericire, aceștia erau pașnici și am putut să ne strecurăm pe lângă ei, spre Picadilly Circus.

14 - tabara in strainatate anglia

Următorul punct de oprire a fost Leicester Square, unde elevii au putut să își cumpere de mâncare. De aici, grupul s-a despărțit, o parte dintre elevi alegând să meargă la British Museum, iar ceilalți la cumpărături pe Oxford Street.

17 - tabara internationala pentru elevi anglia

Plimbarea de 15 minute până la British Museum a fost foarte plăcută, vremea a ținut cu noi, iar soarele ne-a mângâiat fețele. Aici, elevii nu au avut foarte mult timp la dispoziție deoarece trebuia să fim înapoi la punctul de întâlnire la ora 16:15. Am petrecut astfel doar 50 de minute admirând minunatele exponate din muzeu. Toți elevii au ieșit încântați de cele văzute și hotărâți să revină cât de curând pentru o vizită de cel puțin jumătate de zi. Intrarea la British Museum este gratuită, însă pentru anumite expoziții temporare se achită o taxă modică. Muzeul este cel mai mare din Marea Britanie, unul dintre cele mai vechi din lume și este considerat a fi unul dintre cele mai frumoase muzee de istorie a lumii si a culturii. Colecția permanentă cuprinde peste 8 milioane de obiecte aparținând diferitelor ere și culturi, cele mai multe originând din vechiul Imperiu Britanic și din expedițiile Marinei Regale.

15 - tabara anglia pentru elevi

Am ajuns în timp util la punctul de întâlnire și ne-am amuzat realizând cât de lungă a fost plimbarea (aplicația de pe telefon arăta că am parcurs 5 km). Ni s-au alăturat și elevii întârziați, iar apoi ne-am putut îndrepta spre autocar. Elevii s-au declarat fascinați de oraș, dar au și resimțit oboseala la finalul zilei, mai ales că toată săptămâna a fost încărcată de cursuri și activități. Chiar când ne urcam în autocar, am remarcat o frumoasă mireasă, lucru care sperăm că ne va aduce noroc pentru tot restul taberei. 

La ora 17:00 am plecat din Londra, iar la ora 19:00 eram în campus, la timp pentru cină, unde am putut alege dintre orez cu friptura de porc sau pește la cuptor, cu legume și salată, iar ca desert fructe sau iaurt. După ce am mâncat pe săturate, unii dintre elevi au ales să meargă la o scurtă plimbare prin oraș, iar ceilalți au optat să rămână în campus, respectiv în camerele lor sau in lounge, pentru a se odihni și a-și recăpăta forțele necesare. Mâine urmează o nouă incursiune pe străzile londoneze și sperăm că vremea va fi la fel de frumoasă. 

16 - tabere anglia pentru elevi

Puteți vedea mai multe poze din a șaptea zi a taberei din Oxford în album: Facebook Album Tabără Oxford.