Tabăra Engleză Oxford – Ziua 4

Jul 01
Jul 02
Jul 03
Jul 04
Jul 05
Jul 06
Jul 07
Jul 08
Jul 09
Jul 10
Jul 11
Jul 12
Jul 13
Jul 14

Ziua 4 – 4 iulie – Sărbătoare în stil american la Oxford Brookes!

Astăzi am marcat Ziua Americii chiar aici, în tabăra noastră de la Oxford Brookes, printr-un meniu special, inspirat din bucătăria americană. Dimineața a început în forță cu brioșe delicioase, sirop și fructe de pădure – un mic dejun dulce care ne-a pus tuturor zâmbetul pe buze și ne-a dat energie pentru întreaga zi.

După micul dejun, copiii au pornit cu entuziasm spre cursuri, deja familiarizați cu programul și atmosfera din sălile de clasă.

În același timp, ceilalți participanți au luat parte la sesiunea de tip Project, unde provocarea zilei a fost realizarea unui videoclip cu joc actoricesc. Activitatea a fost un prilej perfect pentru a-și exprima creativitatea, dar și pentru a lucra în echipă. Rolurile au fost împărțite cu multă imaginație, iar fiecare grup a venit cu idei originale, pline de umor și surprize.

La prânz, meniul a continuat în ton american, aducând un plus de culoare și savoare zilei: Burrito bowls inspirate din bucătăria mexicană, acompaniate de cartofi wedges crocanți și popcorn – o combinație gustoasă și sățioasă.

După-amiaza, rolurile s-au inversat: cei care fuseseră dimineață la cursuri s-au relaxat și s-au distrat în cadrul activităților recreative, iar colegii lor au intrat în sălile de clasă pentru sesiunile de cursuri.

Seara am fost răsfățați cu burgers and fries, iar la desert Rocky Road tray bake, o prăjitură cu ciocolată, bezele și biscuiți, preparată chiar în bucătăria campusului.

Activitatea de seară a fost una cu adevărat distractivă: Wet and Wild – un amestec de jocuri cu apă și baloane, care i-a făcut pe toți să râdă și să se ude din cap până-n picioare. Entuziasmul a fost la cote maxime!

Ziua s-a încheiat cu multe zâmbete și gândul la excursia de mâine, când vom pleca spre Bristol. Sperăm să avem parte de vreme bună, pentru a ne bucura din plin de obiectivele turistice de acolo!

Mai multe imagini din a patra zi a taberei în Oxford aici: Album Facebook Tabăra Oxford 2025