Tabără Japoneză Tokyo – Ziua 4

Jul 19
Jul 20
Jul 21
Jul 22
Jul 23
Jul 24
Jul 25
Jul 26
Jul 27
Jul 28
Jul 29
Jul 30
Jul 31
Aug 01

Ziua 4 – Cursuri, Tokyo Tower și panorama spectaculoasă din Shinjuku

Dimineața a venit parcă puțin prea repede. Încă nu ne-am acomodat complet cu diferența de fus orar, iar serile somnul nu vine suficient de ușor pentru a reuși să ne culcăm devreme. Cu toate acestea, la ora 7:30 – 8:00 eram deja pregătite să începem o nouă zi în Tokyo.

Sfatul meu pentru fete rămâne același: chiar dacă organismul încă funcționează pe ora României, o rutină de seară și câteva ore bune de somn fac diferența atunci când urmează o zi plină de activități.

La ora 8 am pornit spre școală, de această dată într-una dintre clădirile aflate în apropiere de Shibuya Crossing. Recunoaștem, la început ne-am învârtit puțin prin stație și am studiat harta cu mai multă atenție decât de obicei, însă după câteva momente am găsit traseul corect și am ajuns la timp la cursuri.

Orele au fost interesante și interactive, iar fetele au ieșit din clase zâmbitoare și încântate de activitățile desfășurate.

Un lucru pe care toate îl remarcă și îl apreciază este respectul pentru reguli și pentru cei din jur. În stațiile de metrou se formează automat cozi ordonate pentru urcare, nimeni nu intră în vagon înainte ca toți pasagerii să coboare, iar în orele aglomerate ghiozdanul se poartă în față pentru a evita lovirea celorlalți călători. Sunt gesturi simple, dar care contribuie la atmosfera calmă și organizată pe care o simți peste tot în oraș.

După cursuri ne-am întors la clădirea principală a școlii pentru prânz și am petrecut puțin timp în lounge-ul destinat elevilor. Ca de obicei la această oră, spațiul era plin de tineri veniți din toate colțurile lumii, iar atmosfera internațională este un lucru care ne place foarte mult aici.

Încă descoperim și un alt aspect foarte interesant al vieții din Japonia: reciclarea. În Tokyo, colectarea deșeurilor este tratată cu foarte multă seriozitate și este organizată extrem de riguros. Categoriile de bază sunt: gunoi care se arde (resturi alimentare, hârtie murdară, textile, lemn de dimensiuni mici); gunoi care nu se arde (obiecte metalice mici, sticlă spartă, ceramică, electronice de dimensiuni reduse); reciclabile (sticle din plastic PET; sticlă, doze de aluminiu, conserve; ziare, reviste, carton, hârtie; ambalaje din plastic). La început pare complicat, însă începem să ne obișnuim și cu acest sistem.

La ora 14 am plecat împreună cu Sasha, responsabila de activități din această zi, alături de grupul din Tunisia și alți elevi internaționali, către unul dintre cele mai cunoscute simboluri ale orașului: Tokyo Tower. Era o vizită pe care Sabrina și Sofia o așteptau cu nerăbdare.

Construit în anul 1958 și inspirat de celebrul Turn Eiffel din Paris, Tokyo Tower măsoară 333 de metri înălțime și oferă unele dintre cele mai frumoase panorame asupra metropolei. Am avut și noroc: nu era foarte aglomerat, așa că am urcat rapid în observator și am avut suficient timp să admirăm priveliștea și să facem multe fotografii.

 

La doar câteva minute distanță se află templul budist Zōjō-ji, următoarea noastră oprire. Cu o istorie de peste 600 de ani, templul a fost principalul lăcaș de cult al familiei Tokugawa, cea care a condus Japonia în perioada Edo. Curtea liniștită, porțile impresionante și clădirile tradiționale creează un contrast spectaculos cu zgârie-norii moderni și cu silueta Tokyo Tower din apropiere.

După-amiaza ne-am întors la reședință pentru câteva ore de odihnă și pentru cină, înainte de ultima activitate a zilei.

Seara ne-a purtat în cartierul Shinjuku, către Clădirea Guvernului Metropolitan din Tokyo. Am avut ocazia să ajungem și în Gara Shinjuku, cea mai aglomerată gară din lume. Cu zeci de linii de tren și metrou, sute de ieșiri și peste 3.5 milioane de călători care o tranzitează zilnic, este un loc impresionant, în care orientarea poate părea o adevărată provocare la prima vizită.

Prima oprire a fost în fața clădirii Guvernamentale, unde în fiecare seară are loc un impresionant spectacol de lumini proiectat pe fațada unuia dintre cele două turnuri gemene. Între orele 19:00 și 21:30, clădirea se transformă într-un ecran uriaș pe care prind viață personaje animate, peisaje japoneze și motive inspirate din cultura locală, toate acompaniate de muzică.

Proiecțiile se schimbă în funcție de sezon și creează un spectacol modern care ne-a făcut pe mulți dintre noi să uităm pentru câteva minute că ne aflăm în mijlocul unui oraș cu aproape 35 de milioane de locuitori în zona metropolitană.

După spectacol, am urcat la observatorul aflat la etajul 45 al Turnului de Nord. Panorama nocturnă era spectaculoasă: mii de lumini, bulevarde nesfârșite și zgârie-nori care se întind până la orizont alcătuiesc o imagine imposibil de uitat.

A fost încă o zi plină, în care am învățat, am descoperit locuri noi, am admirat istoria și modernitatea Tokyo-ului și, pas cu pas, ne simțim tot mai familiarizați cu ritmul acestui oraș fascinant. Iar dacă primele zile au fost despre acomodare, acum putem spune că începem cu adevărat să ne bucurăm de fiecare moment petrecut aici.

Ștefania ne-a spus câteva cuvinte despre experiența ei de astăzi: Ziua de astăzi a fost plină de dimineața până seara dar cu toate acestea a fost una dintre preferatele mele. Am început ziua cu orele de Japoneză unde ne-am distrat de minune. Au fost interactive și pline de veselie. Apoi am luat prânzul împreună cu colegele mele unde am experimentat bucătăria Japoneză. După prânzul copios ne-am îndreptat direct către Tokyo tower de unde am admirat orașul de la înălțime. Iar în cele din urmă am participat la spectacolul superb de lumini din Shinjuku. Deși căldura a fost foarte mare nu am lăsat-o să ne strice ziua.

Mai multe imagini din a patra zi a taberei din Tokyo aici: Album Tabăra Tokyo 2026 – ziua 4