Concurs EF Global English Challenge 2013

Testare a nivelului de limba engleză la nivel mondial

EF a dezvoltat Global English Challenge pentru a le oferi profesorilor ocazia să testeze nivelul de limba engleză al elevilor lor și să vadă cum se clasează comparativ cu alte clase de elevi din țară și din lume.

Dintre toate clasele care vor lua parte la EF Global English Challenge, o clasă și profesorul ei îndrumător va câștiga un curs de două săptămâni de limba engleză și va participa la evenimentele EF Global English Challenge la o școală din Anglia. Clasa câștigatoare va fi aleasă dintre participanții clasați în top 10.

Participarea la competiție este gratuită. Vârstă minimă pentru participare este de 12 ani, iar cea maximă de 18 ani. Pentru ca o clasă să fie validată, un minim de 15 elevi din acea clasă trebuie să susțină testul.

Clasa câștigătoare va primi:

• Un curs de două săptămâni de limba engleză;
• La o școală EF din Regatul Unit al Marii Britanii și al Irlandei de Nord;
• Cazare (la o reședință EF sau la o familie gazdă EF);
• Pensiune completă (mic dejun, prânz la pachet și cină);
• Evenimente speciale EF Global English Challenge seara;
• Pentru o clasă de 15 elevi (cu vârste cuprinse între 12 și 18 ani) și un profesor însoțitor;
• Transport (EF va alege tipul și orele de transport și va emite biletele pentru participanți);
• EF își rezervă dreptul de a solicita despăgubiri pentru eventualele daune produse pe perioada evenimentului de la persoana/persoanele responsabile.

Mai mult, EF a pregătit un modul de predare pentru fiecare clasă participantă. Acest set de predare conține patru planuri de lecții alături de o varietate de materiale pentru clasă, ce se concentrează pe vocabular, citire, discuții în clasă și activități creative. Materialele se concentrează pe subiectul “How Social Media Changed the World”. Modulul corespunde nivelului de cunostințe al clasei.

Concursul se va încheia pe 28 februarie 2013. Clasa caștigătoare va fi anunțată până în data de 11 martie 2013.

Întrebările testului acoperă următoarele aspecte:

  • Ascultare (10 întrebări)
  • Vocabular și Gramatică (50 întrebări)
  • Citit (10 întrebări)

Pentru participare este necesar un calculator cu acces la internet și căști. Elevii nu trebuie să se pregătească în mod special. Testul trebuie completat în 60 de minute, fără folosirea dicționarelor.

Pentru a putea participa la extragerea finală, în momentul înscrierii clasei la test este important să NU bifați căsuța “I do not want to participate in the official ranking with my class”.

Pentru mai multe detalii și pentru a vă înscrie la concurs, vizitați pagina oficială a EF Global English Challenge sau contactați-ne folosind formularul de pe pagina de Contact.

Qdays Educational este reprezentantul oficial în România pentru EF Education First, lider mondial în educație internațională și una dintre cele mai mari companii private de învățământ din lume. Înființată în 1965, EF deține în acest moment peste 40 de școli în jurul lumii, școli ce desfășoară diverse programe de educație: școli de limbă străină, cursuri de liceu, cursuri universitare, programe de pregătire universitară sau pentru masterat, programe de an universitar în străinătate, programe de practică și cursuri de perfecționare profesională.

Școlile de limbă străină operate de către EF funcționează pe întreaga perioadă a anului. Programele se împart pe categorii de vârstă: 13-15 ani, 16-24 de ani, 25 de ani și peste. Această diferențiere este făcută pentru a se încadra în cerințele corpurilor de acreditare. Fiind școli permanente, profesorii sunt vorbitori nativi de limbă, iar școlile au acreditari dintre cele mai înalte. Limba străină studiată este limba oficială vorbită la destinație.