Câştigați 1,000,000$ – Luați parte la cea mai mare competiție pentru elevi şi studenți pentru a rezolva cele mai dificile probleme sociale ale lumii.
Desemnată de către Preşedintele Bill Clinton şi TIME Magazine drept una dintre cele cinci idei care schimbă lumea, competiția anuală pentru Hult Prize urmăreşte să identifice şi să lanseze cele mai bune idei de business social: start-upuri care abordează probleme grave ce afectează miliarde de oameni. Câştigătorii primesc 1 milion de dolari americani capital sub forma investiției inițiale, sfaturi şi îndrumare de la comunitatea internațională de afaceri.
Cum veţi schimba lumea cu 1 milion USD?
Fiind deja la a cincea ediție, Hult Prize invită elevi şi studenți din întreaga lume să formeze echipe şi să creeze start-upuri pentru rezolvarea unei probleme ce afectează miliarde de oameni. Mai mult de 10.000 de înscrişi vor începe călătoria, însă doar 300 de start-upuri din întreaga lume îşi vor prezenta ideile la unul dintre cele şase campusuri, incluzând: Boston, San Francisco, Londra, Dubai, Shanghai şi Sao Paolo. Marele câştigător al Hult Prize va primi 1 milion de dolari americani ca investiție inițială. Deşi este doar un singur câştigător, fiecare campion regional îşi va putea petrece vara la Hult Prize Accelerator – un incubator inovator pentru companii sociale şi va primi acces timp de un an la CGI – Clinton Global Initiative.
Tema propusă pentru anul 2014 este Healthcare. Participarea la competiția din acest an este gratuită.
Temele dezbătute în anii trecuți: One laptop per child; Clean Water Crisis; Global Poverty; Global Food Crisis. Puteți citi mai multe despre edițiile anterioare aici: Câștigătorii HULT Prize.
Etape
1. La întâlnirea anuală a Clinton Global Initiative, Preşedintele Bill Clinton invită echipele de liceu şi de facultate să creeze companii sociale durabile şi scalabile pentru a lupta contra maladiilor netransmisibile în zonele defavorizate din aglomerațiile urbane.
2. Formați o echipă de 4-5 elevi şi înscrieți-vă pentru participare la una dintre cele şase finale regionale ținute în: Boston, San Francisco, Londra, Dubai, Shanghai şi Sao Paolo.
3. Finalele regionale vor avea loc în 7 şi 8 martie 2014. Aproximativ 50 de grupe din fiecare regiune vor prezenta ideile de start-up unui juriu executiv format din CEO regionali, lideri ai organizațiilor non-profit şi antreprenori sociali. Un campion regional va fi selectat la finalul evenimentului şi va primi un card de membru pentru un an de zile pentru Clinton Global Initiative având ocazia de a petrece vara la Hult Prize Accelerator – un incubator inovator pentru companii sociale.
4. După încheierea timpului petrecut la Hult Prize Accelerator, veți lua parte la întâlnirea anuală a CGI din septembrie 2014. Cu această ocazie, Preşedintele Bill Clinton va găzdui finala competiției globale Hult Prize, unde campionii regionali îşi vor prezenta start-upurile în fața unei audiențe de talie mondială, incluzându-l pe Mohammad Yunus care, împreună cu alți lideri globali, vor selecta şi premia echipa câştigătoare a Hult Prize, oferind 1 milion USD sub formă de investiție inițială.
Desfăşurare
- 17 decembrie 2013
Ultima rundă de înscriere
- 7 ianuarie 2014
Anunțarea finaliştilor regionali
- 7 martie 2014
Competiții regionale ținute în Boston, San Francisco, Londra, Dubai, Shanghai şi Sao Paolo.
- 8 martie 2014
Desemnarea finaliştilor şi ceremonia de premiere
- 1 mai 2014
Încep sesiunile online de pregătiri pentru Hult Prize Accelerator
- 30 iunie 2014
Startul Hult Prize Accelerator
- 15 august 2014
Ultima zi a Hult Prize Accelerator
- 21 septembrie 2014
Elevii călătoresc la New York pentru a lua parte la întâlnirea anuală CGI, finala globală Hult Prize şi ceremonia de premiere.
- 22 septembrie 2014
Are loc finala mondială Hult Prize la CGI, iar Preşedintele Bill Clinton acordă ideii câştigătoare cecul de 1 milion USD.
Universitatea Hult International Business School este clasată între cele mai bune școli de business din lume, conform prestigioaselor clasamente Financial Times și Economist Intelligence Unit. Hult International Business School oferă cursuri de licență, masterat și MBA în cele șapte campusuri: Londra, Boston, San Francisco, Dubai, New York, Sao Paolo și Shanghai.
Mai multe informații pe pagina oficială a competiției sau pe contact. Qdays Educational este Reprezentant Oficial HULT pentru România.