Interviu Profesor Hilditch HULT – partea II

Profesorul Ray Hilditch, Provost Emeritus la Hult International Business School, a acceptat să ne răspundă la întrebările pe care le-ați trimis folosind formularul de contact de pe site, dar și pe wall-ul Qdays Educational Holidays într-un nou interviu din seria Qdays.

Hult International Business School este o universitate în străinătate, una dintre universitățile de business de top din lume cu un accent foarte puternic pe prezența internațională în campusurile din Londra, Boston, San Francisco, Dubai și Shanghai. Cursurile pentru care se pot opta sunt atât cele de licență (bachelor), cât și cele de masterat și MBA.

Citiți cea de-a doua parte dintr-un amplu interviu în care aflăm ce înseamnă HULT, încotro se îndreaptă această școală și care sunt marile beneficii ale unei diplome obținute în urmă studiului la această universitate internațională.

Care este o zi normală pentru un elev Hult?

Consider că o zi normală din viața unui student HULT este muncă, muncă și iar muncă. În mod normal, studenții vor avea cursuri timp de 15-20 de ore pe săptămână, dar se așteaptă de la ei să studieze individual timp de cel puțin 2 ore pentru fiecare oră de studiu în clasă – totalizând în jur de 60 de ore de studiu pe săptămână. Acest tip de lucru individual probabil se va axa în special pe cercetare, fie că este vorba de cea în bibliotecă sau pe internet, dar de asemenea la HULT se pune mult accent pe activitățile de grup, astfel că este foarte probabil ca studenții să petreacă foarte mult timp cu colegii lor lucrând la probleme practice la unele dintre cursuri, și astfel își dezvoltă nu doar abilitățile tehnice, dar de asemenea și pe cele de comunicare. Unii dintre studenții noștri au job-uri cu jumătate de normă în Londra, și acest lucru le ocupă în special serile și zilele de weekend, astfel că studenții Hult au o viață destul de încărcată.

Vorbiți-ne despre programul LEAP (Learn, Experience, Action Project).

În acest an, HULT a introdus un nou concept în toate programele de afaceri, un program care se numește LEAP (Learn, Experience, Action Project). Ideea din spatele LEAP este folosirea noțiunilor teoretice care au fost învățate în clasă în activități practice de afaceri. Astfel că toți studenții noștri vor fi implicați într-un fel sau altul într-un proiect cu un client real într-o situație de business reală. Spre exemplu, în această vară am îndrumat studenți care lucrează la un proiect cu Harrods, renumitul magazin din Londra, și de asemenea cu lanțul hotelier Hilton. Acești studenți fac cercetări de piață și caută soluții la o problemă de management reportând direct echipei de management a companiei cu analiza problemelor și soluțiile pe care le-au găsit. Ideea din spatele programului LEAP este faptul că studenții au parte de o experiență directă cu un client. Este de asemenea adevărat că în Londra oferim studenților oportunități de practică în multe alte domenii.

Cât de complicat este procesul de transfer de credite pentru un student care a început facultatea în România, dar dorește să continue la Hult?

 

Transferul fie la programele de licență sau urmărea unui curs de masterat în Londra este într-adevăr foarte ușor. Dacă studentul a urmat câteva cursuri la o universitate din România, atunci va fi nevoie să prezinte o foaie matricolă cu informații despre cursurile urmate și notele obținute. Staff-ul de la HULT va analiza această foaie matricolă și va decide câte credite îți poți transfera către HULT.

Pentru a obține o diplomă în sistemul american sunt necesare 120 de credite. De obicei, un elev care a studiat în România va obține 30 de credite pentru fiecare an de studiu în sistemul românesc. Astfel procedura de transfer este foarte simplă odată ce foaia de înscriere a fost completată și au fost trimise toate materialele necesare.

Ce oportunități au elevii după ce termină un curs la Hult International Business School?

 

Când elevii obțin o diplomă HULT Londra sau de la unul din celelalte campusuri, au de fapt două opțiuni: prima opțiune este să se întoarcă în țara natală și să caute locuri de muncă acolo. Cea de-a doua este probabil de a rămâne în Londra pentru o vreme și a obține experiență de lucru înainte de a se întoarce acasă. În acest moment, consider că pentru elevii din România cele mai bune opțiuni se găsesc chiar acasă și dovada stă în succesul multora dintre absolvenții recenți care s-au întors în România și au obținut joburi foarte bune, chiar și de top managemet în industrie, în comerț sau finanțe bănci.

Cum sunt văzuți de către angajatori, absolvenții HULT la întoarcerea în țările lor de origine?

 

Consider că Universitatea HULT începe să fie recunoscută în lumea afacerilor și o diplomă HULT este un pașaport spre oportunități foarte bune în viitor.