Jurnal Anglia 2014 – Ziua 12

Jun 29
Jun 30
Jul 01
Jul 02
Jul 03
Jul 04
Jul 05
Jul 06
Jul 07
Jul 08
Jul 09
Jul 10
Jul 11
Jul 12
Jul 13

În vizită la Castelul Leeds!

S-a scurs și ziua a douăsprezecea a minunatei noastre tabere de limba engleză de la Grosvenor Hall, despre care am putea povesti la nesfârșit cu câte lucruri minunate ne îmbogățește zi după zi.

În primul rând am ajuns să ne cunoaștem unii pe ceilalți, să cunoaștem persoane noi dar și să ne cunoaștem pe noi înșine, ceea ce este extrem de important. Suntem împreună de câteva zile, însă ne comportăm ca o familie, fiind atenți unul la nevoile celuilalt și asigurându-ne că tuturor le este bine.

tabara-in-strainatate5
Dacă săptămâna trecută vremea bună s-a întrecut pe sine, arătându-ne o Anglie diferită de ceea ce știam, astăzi am simțit pentru prima dată cum plouă și cât de mohorâta poate fi. Acest lucru nu ne-a făcut să fim mai puțin voioși și implicați în ceea ce urma să se întâmple în cursul zilei de astăzi.

tabere-internationale1

După micul-dejun, am avut timp pentru o scurtă pauză înainte ca elevii să intre la cursurile de limbă engleză care astăzi au avut în prim plan noțiuni de fonetică, vocabular dar au și fost protagoniștii unui film realizat împreună cu profesorii lor.

tabara-in-anglia-elevi2

tabere-in-strainatate4

Imediat ce am servit micul-dejun am pornit plini de curiozitate să vizităm castelul Leeds, “The loveliest castle în the world”, cum îl intitulează englezii. Înconjurat de apă ni s-a arătat semeț de o frumusețe covârșitoare castelul Leeds care a fascinat pe cei care l-au vizitat încă de aproape o mie de ani, începând cu regi și regine din perioada medievală, oameni importanți ai vremii lor dar și turiști care auzind de frumusețea lui vin să-i admire splendoarea.

 

 

tabara-internationala-in-strainatate tabere-de-limba-engleza-in-anglia1

Înspre seară, după cină ne-am delectat cu un repertoriu vast de piese muzicale cântate în cadrul sesiunii de karaoke. A fost un deliciu să ne auzim cântând unii pe ceilalți și să ne “duelăm” pe cunoscute ritmuri muzicale, iar apoi pentru a ne drege vocile ne-am bucurat de câte un binevenit pahar de cacao.

tabara-anglia-elevi1tabara-in-strainatate-elevi

A fost o zi minunată și suntem extrem de fericiți că am petrecut-o împreună cu toți cei din jurul nostru profesori, instructori, întregul staff dar și noii prieteni care sunt fiecare speciali în propriul fel.