
Jun 29

Jun 30

Jul 01

Jul 02

Jul 03

Jul 04

Jul 05

Jul 06

Jul 07

Jul 08

Jul 09

Jul 10

Jul 11

Jul 12

Jul 13
Diplome, creativitate și petrecere!
Ne apropiem din ce în ce mai mult de finele acestei tabere internaționale de limba engleză din Grosvenor Hall, aflându-ne în ziua a treisprezecea, o zi foarte reușită de altfel.
Simțind cum se apropie momentul plecării spre casă, copiii tind să stea cât mai mult în compania noilor prieteni și împărtășind cu aceștia impresii din întreaga lor ședere în Anglia. Astăzi fiind ultima sesiune de limbă engleză copiii au avut de susținut un test-game, după care le-au fost acordate certificatele obținute în urma încheierii celor două săptămâni de cursuri, dar nu înainte ca profesorul lor să adreseze fiecăruia câteva sugestii pentru viitoarea lor abordare legată de studiul limbii engleze, dându-le sfaturi în legătură cu perfecționarea acesteia.
Au fost două săptămâni petrecute în compania unor profesori deosebiți, cu un grozav simț al umorului și de un profesionalism desăvârșit! Mulțumim Aimee, Matt și nu în ultimul rând unicului Paolo!
În cursul după-amiezii am participat în cadrul unei sesiuni interesante, intitulate I-Venture! Activitatea a fost împărțită în trei părți și anume: în prima parte elevii au avut de creat propria piesă muzicală, folosind un program instalat pe fiecare calculator în laboratorul de informatică. Fiecare participant a avut oportunitatea de a-și pune în valoare personalitatea creatoare prin intermediul acestei prime părți.
În cea de-a doua parte a sesiunii elevii au avut de selectat fotografii reprezentative realizate pe parcursul întregii tabere pentru a fi mai apoi utilizate în partea a treia. La finalul sesiunii participanții și-au “asamblat” piesa muzicală creată și imaginile selectate într-o prezentare personalizată, pe care mai apoi au făcut-o publică și celorlalți, rememorând multele momente petrecute împreună. A fost un moment realmente special!
Este vineri, așa că este: “Kingswood Club”, adică distracție pe ritmuri muzicale îndrăgite de toți cei prezenți! Dansul din discoteca campusului astăzi a avut și un moment surpriză, fiind numit de cadrele didactice însoțitoare: Nutella Party! După atâta zbenguială simțeam nevoia unei gustări hrănitoare, așa că ce putea să-i bucure mai mult pe copii decât: “a Nutella sandwich”?
Așa că ne-am ospătat ca la carte și apoi am pornit înspre dormitoare deoarece mâine ne așteaptă o zi plină nicăieri altundeva decât la CAMBRIDGE!