Aug 03
Aug 04
Aug 05
Aug 06
Aug 07
Jul 29
Aug 08
Aug 09
Aug 10
Jul 30
Jul 31
Aug 01
Aug 02
Aug 03
Ziua 7 – Prima zi în Los Angeles
După cum am scris și ieri, acest sfârșit de săptămână ni-l vom petrece în Los Angeles, explorând orașul, dar și secretele industriei filmului.
Așadar ne-am trezit devreme, pentru a avea timp suficient să ne ocupăm de toate cele necesare înainte de plecarea care era programată la ora 7.30. Micul dejun a fost pregătit încă de aseară, de către bucătar, și lăsat în frigider peste noapte. Astfel, la ora 7.20 ne-am luat pachetele cu mâncare, sticlele cu apă și, conform programului, am așteptat în fața recepției pentru a ne reuni cu ceilalți elevi.
Două autocare erau deja în fața campusului, iar Aykut – ghidul nostru în această excursie ne-a îmbarcat primii, ca să ne alegem în autocar locurile pe care le dorim. Colegii noștri de astăzi erau elevi din Polonia, Turcia, Italia și Germania. Drumul până în Los Angeles a durat aproximativ două ore întâlnind foarte puțin trafic. Timpul a fost petrecut odihnindu-ne sau discutând cu colegii internaționali diferite lucruri.
Primul popas a fost la Venice Beach, o plajă unde am putut admira sportivii care practicau baschetul și culturismul în aer liber, sub privirile admirative ale trecătorilor. Venice Beach este unul dintre cele mai reprezentative locuri din Los Angeles, fiind un loc ce nu trebuie ratat de turiștii care vin în acest oraș. Faleza de aici este plină de comercianți și artiști stradali locul fiind totodată, adesea folosit la filmarea scenelor de film.
După aceea ne-am îndreptat pașii spre zona din Venice Beach care îi dă și numele – la doar două străzi distanță de faleză se ascunde o zonă impresionantă a cartierului, cu iz de Veneție renascentistă. Un canal, făcut de mâna omului, permite apelor Oceanului Pacific să între în acest labirint de canale, pe malul căruia sunt construite vile, care de care mai cochete. Grădinile care înconjoară aceste proprietăți private sunt pline de flori multicolore.
Am petrecut aici aproximativ o oră, după care ne-am îndreptat înspre Beverly Hills unde, pe Rodeo Drive, am putut admira luxoasele magazine Gucci, Prada, Louis Vuitton, Chanel etc. Am văzut și primăria din Beverly Hills, o clădire ce aduce aminte de stilul colonial. Beverly Hills, spre deosebire de Venice, a rămas propriul său oraș cu organizare administrativă, fiind totodată unul dintre cele mai bogate din America. Orășelul este înconjurat de Los Angeles însă își păstrează propria sa identitate. 90210 cum i se mai spune a pornit de la o modestă fermă și s-a transformat într-una dintre cele mai afluente și scumpe zone din lume.
Mai apoi ne-am îndreptat spre observatorul Griffith. De acolo se putea vedea, în depărtare, semnul de la Hollywood. Situat pe fața de sud a Muntelui Hollywood în Griffith Park, la 300 de metri altitudine, este un loc apreciat de turiști și de locuitorii orașului pentru expozițiile sale științifice, planetariul său și panorama pe care o oferă asupra întregii regiuni mergând din centrul orașului Los Angeles pană la golful Santa Monica și Oceanul Pacific.
Clădirea, de stil art deco și egiptean, a fost recent renovată și și-a redeschis porțile la 2 noiembrie 2006, la capătul a patru ani de lucrări. 70 de milioane de persoane au vizitat observatorul de la deschidere. Priveliștea superbă de pe acoperișul muzeului dar și atracțiile interesante din interiorul său ne-au făcut să înțelegem de ce locul este așa căutat de vizitatori.
După ce am petrecut aproximativ o oră la observator, ne- am îndreptat înspre Hollywood. Aici, am pășit, alături de alți mulți turiști, peste stelele de pe trotuarul situat în centrul orașului. Eram și noi… stele pe Walk of Fame. Pe Hollywood Boulevard, vizitatorii au ocazia să își facă poze cu artiștii stradali care imită diverse personalități sau să viziteze oricare din cele două muzee ale figurilor de ceară. Tot aici există un muzeu al iluziilor optice, dar și unul cu lucruri incredibile din toate colțurile lumii.
Desigur, tot pe Hollywood Boulevard sunt și multe cafenele, restaurante ori magazine de suveniruri și chiar lângă teatrul chinezesc – acolo unde ne-am putut așeza mâinile în urmele din asfalt lăsate de actori faimoși, se află și un mare centru comercial unde turiștii pot lua masa la diverse restaurante.
Ziua s-a încheiat la ora 22 când ne-am retras în camerele cochetului hotel în care am fost cazați. Elevii au fost cazați în camere de 4 persoane și baie proprie. Marele avantaj al hotelului este amplasarea în imediata vecinătate a Hollywood Boulevard.
Abia așteptăm ziua de mâine, zi pe care o vom petrece la Universal Studios.
Mai multe imagini din această zi de tabără aici: Album Facebook Tabără California II