
Jul 28

Jul 29

Jul 30

Jul 31

Aug 01

Aug 02

Aug 03

Aug 04

Aug 05

Aug 06

Aug 07

Aug 08

Aug 09

Aug 10
Ziua 13 – Absolvire și baseball
În această dimineață elevii au avut mai mult timp pentru odihnă, cursurile începând numai la ora 12. Astfel, s-au putut bucura de micul dejun în voie, au putut merge la piscină, și-au putut face bagajele ori au putut să doarmă mai mult. După amiaza a fost rezervată pentru două activități foarte interesante!
Așadar, la ora 12 toți elevii și-au început ultimele cursuri de limba engleză din această tabără și a fost rândul lor să primească urările colegilor la despărțirea de aceștia. Totuși, unii dintre elevi au participat în această dimineață la o excursie în Old Town cu clasa, pentru a vizita micile muzee și pentru a-și exersa abilitățile de conversație cu vânzătorii de aici dar și cu voluntarii ce lucrează în muzee.
Iată ce ne-a spus Cristi despre ziua de azi:
Azi am inceput ziua foarte devreme. Am vizitat Old Town-ul impreuna cu clasa mea la 9 dimineata. Acolo nu prea am facut multe pentru ca eu si niste prieteni ne am decis sa stam pe banca deoarece am vizitat Old Town-ul ziua precedenta. Dupa ce s a terminat turul si am mers inapoi la campus am inceput sa ne facem bagajele pentru ziua urmatoare. La 16:00 am fost la Graduation Room unde eu si restul colegilor mei am mancat tort pentru a sarbatori ultima zii de scoala in EF San Diego. La 17:00 am luat autobuzul spre stadionul Petco Park unde am stat si am vizionat un meci placut de BaseBall.
Școala a pregătit o ceremonie de absolvire pentru grupul nostru – de altfel ceremoniile de absolvire se organizează numai pentru grupuri, elevii ce călătoresc individual neavând parte de acest mic răsfăț din partea școlii. La ceremonia de absolvire, Tom, liderul local responsabil de grupul nostru pentru perioada de ședere ne-a povestit câte ceva despre tradiția tocilor din America. După ce am mâncat tortul pregătit special pentru noi, ne-am făcut pozele tradiționale. Așteptăm cu mult interes certificatele de mâine pentru a vedea ce note au luat elevii din tabără.
După cină, împreună cu grupul din Ecuador, alți elevi internaționali și doi lideri locali de la școală am pornit spre marele eveniment al zilei – meciul de baseball dintre San Diego Pardes și Colorado Rockies. Stadionul Petco din centrul orașului a fost destul de plin de fanii veniți să își încurajeze favoriții. Petco Parc este un stadion relativ nou, inaugurat în 2004 în urma unei investiții de aproximativ 450 de milioane de dolari! În prezent capacitatea stadionului este puțin peste 40,000 de spectatori. Au fost într-adevăr și locuri goale pe stadion, însă erau totuși suficient de mulți oameni prezenți încât întreg evenimentul să devină spectaculos!
Pentru cei mai mulți dintre noi a fost prima oară la un meci de baseball, așadar ne-a luat puțin să ne familiarizăm cu regulile jocului însă odată ce le-am înțeles, jocul a devenit destul de clar.
Elevilor din tabără le-a plăcut foarte mult în această seară la meci, iar Padres au făcut un meci foarte bun și au câștigat, inclusiv cu un home run, pe care din păcate nu am apucat să-l mai vedem, fiind chiar la finalul meciului. Și-au luat suveniruri, dulciuri de la vânzătorii care se plimbau printre scaune, au discutat cu localnicii și s-au amuzat de multitudinea momentelor artistice. Cristina a fost chiar surprinsă de camerele de filmat de pe teren, lucru pe care și-l dorea foarte mult :).
Întregul meci a fost un spectacol în stil american – s-a început cu o solistă locală ce a intonat imnul, s-au ridicat în picioare veteranii care au fost filmați și proiectați pe ecranul gigant de pe stadion pentru a fi aplaudați, publicul a apărut și el pe ecranul mare, în ipostaze haioase, iar la fiecare pauză, organizatorii pregăteau jocuri pe ecranul gigant sau tot felul de mici momente artistice la care spectatorii erau încurajați să participe.
După trei ore la stadion, ne-am retras înapoi spre campus chiar dacă meciul a mai continuat pentru încă 20 de minute. Am optat să evităm îmbulzeala, tramvaiul fiind destul de mic – și bine am făcut, am nimerit în stație la timp și am schimbat cu autobuzul de legătură fără să așteptăm prea mult, așa încât drumul a fost foarte scurt și plăcut.
Înapoi în campus elevii s-au asigurat că au bagajele finalizate fiindcă mâine la ora 9 trebuie să începem să eliberăm camerele. Seara au petrecut-o în spațiile comune ale campusului sau în curtea acestuia.
Nu puteam încheia seria paragrafelor scrise de elevi fără să îl rugăm și pe Luca să ne povestească experiența lui aici:
Buna dimineata! San Diego, orasul emblematic de pe coasta de vest a Statelor Unite, m-a lasat cu o imagine de ansamblu pe care nu o voi uita niciodata pe parcursul vietii mele. Timpul petrecut aici, a fost putin, dar frumos si atmosfera foarte placuta cu briza oceanului batandu-ti in fata linistit, permanent. Am cunoscut persoane din toate colturile lumii, ce m-au invatat cate ceva din culturile lor complexe dar, fascinante. In final precizez ca proverbul: ”Ca acasa nu e nicaieri “, isi face loc usor, usor printre gandurile mele. Cu un regret de prisos, in vorbe, pot spune: Revedere dulce, San Diego, Los Angeles, Statele Unite ale Americii din partea unui adolescent visator si cu ambitii mari.
Mai multe imagini din ziua a 13-a de tabără aici: Album Facebook Tabără California – Ziua 13
Jurnalul video poate fi urmărit aici: Jurnal Video Tabără California