Tabără Internațională Cambridge – Ziua 2

Jul 08
Jul 09
Jul 10
Jul 11
Jul 12
Jul 13
Jul 14
Jul 15
Jul 16
Jul 17
Jul 18
Jul 19
Jul 20
Jul 21

Ziua 2 – Ne familiarizăm cu școala și orașul

Dacă prima zi în tabără a presupus mai degrabă rezolvarea unor aspecte administrative (cazarea, despachetarea bagajelor, întâlnirea cu colegii internaționali și cu membri din echipa EF, familiarizarea cu campusul și cu câteva reguli de bază etc), ziua a doua s-a anunțat a fi încărcată cu diverse activități de tabără, printre care și un test de conversație – the Speaking test.

2 - tabara engleza cambridge 090718

În baza acestui test și a celui scris (pe care copiii l-au dat online de acasă) au fost departajați în grupele de cursuri. Chiar dacă elevii călătoresc parte a unui grup, fiecare va studia pe nivelul său de cunoștințe, alături de alți participanți internaționali. Elevii au făcut astfel o primă demonstrație a cunoștințelor de engleză în fața profesorilor EF și au primit laude pentru cât de bine vorbesc engleză. Bravo, copii!

În tabăra de engleză din Cambridge au venit copii din Argentina, Turcia, China, Elveția, Germania, Italia, și nu numai, iar elevii români s-au făcut deja remarcați de profesorii care predau la EF, ceea ce este încurajator.

Azi am avut ocazia să vedem ce înseamnă un campus plin de elevi, căci la ora 7:45 ne-am strâns cu toții în curte pentru a merge la micul dejun. A fost unul variat: șuncă (2 sortimente), cașcaval, ouă fierte, o varietate de cereale cu lapte, iaurt, fructe, ceai și suc de fructe, pâine prăjită și unt.

1 - tabara engleza cambridge 090718

După micul dejun, copiii au început activitățile din program, care au debutat cu o prezentare a școlii EF și a principalelor reguli de tabără (foarte important la ora 22 se dă stingerea și toată lumea trebuie să fie în camere), au primit orarul cursurilor și activităților pentru această săptămână, cât și de weekend și totul sună foarte interesant: 4 sesiuni a câte 40 de minute de limba engleză/zi prin metoda EF cu profesori nativi, tur al orașului Cambridge, seară de cinema, de karaoke, petreceri, jocuri de seară cu ceilalți colegi și desigur, vizitele din weekend la care suntem deja înscriși.

9 - tabere internationale pentru elevi 090718

Elevii din grupul nostru de tabără participă la două excursii deja incluse și achitate – Londra, cu un tur de oraș și bilete la London Eye de unde imaginea asupra orașului este foarte impresionantă, dar și Brighton, cu bilete la Sea Life, una dintre cele mai căutate atracții ale orașului cu peste 3,500 de creaturi marine pe care elevii le vor vedea. Desigur, elevii vor avea timp și pentru parcul de distracții din oraș dar și pentru plajă.

3 - tabere internationale anglia 090718

Școala organizează în fiecare vineri petreceri de rămas bun pentru elevi, dar și în timpul săptămânii, uneori, petreceri tematice. Spre exemplu, mâine avem o petrecere la care elevii trebuie să își reprezinte țara. O altă activitate de seară care se anunță foarte interesantă este concursul de talente – EF’s Got Talent. Activitățile de seară sunt opționale însă elevii sunt încurajați să participe la cât mai multe dintre ele fiindcă acestea sunt deschise tuturor elevilor din campus, spre deosebire de activitățile de peste zi la care participă alături de colegii internaționali din grupa de studiu.

6 - tabere engleza anglia 090718

10 - tabere in strainatate pentru elevi 090718

Azi am avut parte de un tur al orașului Cambridge, ieșire în parc și picnic (tipic pentru britanici să iasă în parc și să se relaxeze luând prânzul acolo, citind, socializând cu alții sau jucând tenis). Deci, a fost timp pentru interacțiune cu ceilalți elevi din campus, cu o parte din profesori, pentru plimbare și chiar pentru hrănit lebedele pe râul Cam. Prânzul l-am avut la pachet (sandwich la alegere – cu ton, cu brânză sau șuncă, fructe, apă și un baton de ciocolată, biscuiți și chips-uri).

4 - tabara engleza in strainatate 090718

5 - tabere engleza in strainatate 090718

Ne obișnuim destul de repede cu ceea ce înseamnă `tipically british`- mâncarea, stilul de viață, clădirile istorice cu ferestre mici și camere mai mici decât suntem noi obișnuiți, case cu aceeași arhitectură și legate una de cealaltă, fără curte ci doar o mică grădină cu flori în fața casei dar toate foarte frumoase și cochete, care alături de grandioasele colegii din Cambridge (printre care Trinity College și King’s College) fac ca acest oraș să fie o îmbinare armonioasă de stiluri arhitecturale. Desigur, nu uităm de conduita britanicilor: politețea proverbială, respectul reciproc și față de tot ce ne înconjoară, punctualitatea și importanța respectării regulilor, disponibilitatea de a ajuta imediat, și nu numai. Chiar și un  produs în supermarket anunța respectuos ”I lost my label. Please add another one. Thank you.” / ”Mi-am pierdut eticheta. Vă rog adăugați alta. Mulțumesc.”

Cina am luat-o într-o altă clădire care aparține Clare College, la aprox. 10 minute de campus și ne-a plăcut ce am avut în meniu: friptură de porc cu garnitură de cartofi și/sau fasole verde iar la meniul vegetarian au fost vinete cu parmezan. Le-am combinat după bunul plac și a fost o cină delicioasă. Nu au lipsit sălățelele asortate și desertul – plăcintă cu piersici și tiramisu.

7 - tabara engleza anglia 090718

După cină și o scurtă plimbare prin Cambridge ne-am făcut timp de 20 de minute câteva cumpărături de la supermarketul Sainsbury`s (tipic britanic). La întoarcerea în campus, cei interesați au putut viziona filmul din program la seara de cinema, iar apoi am rediscutat regulamentul de tabără pentru a ne asigura că totul va fi ok și că toți elevii înțeleg regulile ce trebuie urmate în cadrul acesteia. Fiecare elev și-a vizualizat programul pentru săptămâna în curs, afișat în contul My EF, iar apoi la culcare toată lumea.

8 - tabara internationala cambridge 090718

 The end of a happy 2nd day ?.

Mai multe imagini din tabăra de engleză de la Cambridge aici: Album Facebook Tabără Cambridge

Link YouTube pentru această zi din tabără: YouTube Tabără Cambridge 2018 – ziua 2