Jul 23
Jul 24
Jul 25
Jul 26
Jul 27
Jul 28
Jul 29
Jul 30
Jul 31
Aug 01
Aug 02
Aug 03
Aug 04
Aug 05
Ziua 9 – O nouă săptămână de tabără
Weekend-ul plin, alături de o săptămână încărcată cu multe activități și descoperiri, a făcut să pară că timpul zboară, deja intrăm în a doua săptămână de tabără.
Ziua 9 în Cambridge a pornit cu o experiență de neratat, cum povestește toată lumea: punting. Așa este, ne-am lăsat purtați pe râul Cam, într-una din bărcile atât de admirate de câte ori treceam pe lângă acesta. A fost prima activitate a zilei după deja uzuala trezire și micul dejun, la care am ales să asociem fie cerealele cu lapte sau iaurt, fie pâinea prăjită cu diverse topping-uri.
Ne-am grupat și am pornit spre centru, unde eram așteptați la ora 9, gata să ne lăsăm încântați de încă o experiență specifică locului. Ghidul nostru, una din studentele la universitate, foarte informată și atentă la ceea ce ne dorim, ne-a transportat (și) prin povești în istoria locului, ne-a prezentat momente și locuri cheie, presărate cu anecdote despre personalități, clădiri, poduri, toate legate de Cambridge și dezvoltarea acestuia.
Fiecare astfel de intervenție a fost o încântare, la final ne întrebăm care dintre ele ne-a atras atenția sau cucerit cel mai mult.
Sesiunea de punting a continuat cu puțin timp de… știți deja, explorare sau cumpărături (am avut o misiune faină), după care am revenit în campus.
La prânz au avut vită cu sos Bolognese și garnitură de cartofi sau fasole verde și morcovi, plus salată cu rucola, roșii și castraveți, ori, pentru vegetarieni, o tocăniță de ciuperci, împreună cu desertul, salată de fructe.
Relaxarea prin campus a culminat cu momentul la care debuta programul academic, de la ora 1:30 copiii au început orele, o zi plină, diverse teme, clasele de interes special, proiecte în grup multicultural și prezentări despre care povesteau la final cu entuziasm și încântare.
Seara a început cu pregătirile pentru cină unde aproape toate farfuriile au făcut loc pentru somon, cu garnitură de orez, mazăre, salată Nicoise și deja așteptatele prăjituri sau gogoși.
Activitatea de seară i-a pus în ipostază de a gândi și da formă fizică unui film. Li s-au dat sugestii, dar completă libertate, și în grupuri mici, preponderent internaționale, au făcut un scurt filmuleț în oraș. L-au editat și prezentat cu evidentă încântare.
La întoarcere, campusul părea neîncăpător, sesiuni de interacțiune, socializare, diverse jocuri și tonalități se auzeau drăguț din toate părțile.
Începând de duminică seara avem prieteni noi, grupuri din Germania, Spania, Japonia așteaptă să fie întâlnite și descoperite.
Ora 11 i-a trimis ca întotdeauna în camere, încărcați cu și mai multe amintiri și impresii, gata să le trăiască pe următoarele.
Mai multe imagini din ziua a noua a taberei aici: Album Facebook Tabără Cambridge 2023