Tabără Engleză Cambridge – Ziua 1

Jul 28
Jul 29
Jul 30
Jul 31
Aug 01
Aug 02
Aug 03
Aug 04
Aug 05
Aug 06
Aug 07
Aug 08
Aug 09
Aug 10

Ziua 1 – Călătorim spre Cambridge

Plini de entuziasm, ne-am întâlnit în București, emoționați și nerăbdători pentru aventura ce urma să înceapă. Am împărtășit gânduri, așteptări și planuri despre tabăra din Cambridge, imaginându-ne cum o să fie să petrecem următoarele săptămâni într-un mediu nou, într-o țară diferită. Atmosfera era încărcată de voie bună și curiozitate, fiecare dintre noi fiind nerăbdător pentru ceea ce urma.

Am urcat în avion și, după un zbor de peste 3 ore, am aterizat pe Aeroportul Heathrow din Londra. Odată ajunși, am trecut rapid pe la controlul de pașapoarte și am recuperat bagajele.

După o pauză de hidratare, ne-am regrupat și am pornit spre un alt terminal al aeroportului, unde ne aștepta autocarul se urma să ne ducă spre Colegiul Cambridge Clare, unde urmează să ne petrecem următoarele zile.

Călătoria de la Heathrow la Cambridge a fost confortabilă, dar lungă. Am împărțit autocarul cu un grup de elevi din Japonia, cu care probabil ne vom reîntâlni la cursuri.

După două ore, am ajuns în sfârșit la destinație! Staff-ul taberei ne-a întâmpinat cu o cină: wrap cu carne de rață, sendviș cu pui, banane, chipsuri și apă. Mâncarea a fost binevenită și ne-a dat energie pentru a ne instala în camerele noastre.

A fost o zi plină de emoții și de noutăți, iar oboseala începea să se facă simțită.Pe măsură ce ne pregăteam de culcare, gândurile ne fugeau deja la ziua de mâine. Ce surprize ne vor aștepta? Cum vor fi cursurile și noii prieteni pe care îi vom cunoaște? Cu aceste întrebări în minte, ne-am lăsat purtați de somn, pregătiți pentru o nouă zi plină de aventuri în Cambridge.

Mai multe imagini din prima zi de tabără în Cambridge: Album Facebook Tabăra Cambridge Clare 2024