
Aug 16

Aug 17

Aug 18

Aug 19

Aug 20

Aug 21

Aug 22

Aug 23

Aug 24

Aug 25

Aug 26

Aug 27

Aug 28

Aug 29
Ziua 9 – Cursuri, o lecție de istorie la Pearl Harbor și un apus special pe plajă
După weekendul plin de explorări și experiențe noi, am început cea de-a doua săptămână a taberei cu un program mai familiar: cursuri de limba engleză. Ne-am lăsat apoi purtați în timp și am descoperit detalii interesante din istoria fascinantă de la Pearl Harbor, iar seara ne-am relaxat pe plajă, cu o baie în ocean, cină la apus și o întâlnire cu totul specială: o focă-călugăr hawaiană odihnindu-se pe nisip.
Așadar, de la ora 8:20, elevii au revenit la școala EF Honolulu pentru cursurile generale de engleză, care s-au desfășurat până la 11:20. Săptămâna a început însă și cu câteva schimbări. Unii dintre elevi au fost repartizați în noi grupe de studiu, în funcție de nivelul lor actual, iar alții au avut ocazia să lucreze cu profesori noi. Pentru unii, aceasta a însemnat trecerea într-o grupă cu un nivel mai avansat, iar pentru toți a fost o oportunitate de a continua să își dezvolte încrederea în limba engleză într-un mediu internațional. De asemenea, cei care încă nu au avut ocazia să participe la lecțiile de surf, săptămâna aceasta cu siguranță o vor face.

La 12:30 ne-am întâlnit pentru activitatea principală a zilei și am pornit spre unul dintre cele mai importante locuri istorice din Hawaii și din istoria Statelor Unite: Pearl Harbor.
Nu am plecat cu toții în același timp, deoarece nu toată lumea a fost gata la ora stabilită pentru plecare, însă ne-am bucurat că grupul s-a reunit pe parcurs. A fost, de altfel, încă o mică lecție de independență și orientare într-un oraș în care, după mai bine de o săptămână, elevii au început deja să se descurce tot mai bine.

Pearl Harbor nu este doar un obiectiv turistic, ci un loc care păstrează memoria unuia dintre cele mai importante momente ale secolului XX. La 7 decembrie 1941, baza navală americană de aici a fost atacată de Japonia, într-un eveniment care a schimbat cursul celui de-Al Doilea Război Mondial și a determinat intrarea Statelor Unite în conflict.

Pentru noi, vizita a fost o ocazie de a înțelege mai bine cum istoria pe care o întâlnim în manuale sau cărți poate deveni mult mai reală atunci când ajungem chiar în locurile în care s-a desfășurat. Pearl Harbor este astăzi un spațiu dedicat memoriei, educației și înțelegerii evenimentelor care au avut un impact puternic asupra întregii lumi. Adelina ne-a împărtășit și ea din cunoștințele ei, mai ales că, așa cum am aflat ulterior este și pasionată de istorie.

De această dată am ales să vizităm muzeele și expozițiile gratuite. Aici am descoperit informații despre atacul de la Pearl Harbor, despre contextul în care s-a desfășurat și despre modul în care viețile oamenilor de pe insulă au fost schimbate în acea dimineață.
Prin fotografii, obiecte, panouri informative și materiale video, am putut afla mai multe despre evenimentele din 7 decembrie 1941. Pentru elevi, experiența a fost și o ocazie de a exersa o altă formă de învățare: descoperirea informațiilor direct în limba engleză, într-un muzeu și într-un context autentic.

Poate acesta a fost și unul dintre cele mai importante aspecte ale vizitei. Tabăra de limba engleză nu înseamnă doar orele petrecute în sala de clasă. Uneori, o după-amiază într-un muzeu poate deveni o lecție de istorie, cultură, vocabular și reflecție, toate în același timp.


353 de avioane aparținând Flotei Imperiale Japoneze au atacat de pe șase portavioane. Opt nave de război americane au fost lovite, dintre care patru au fost scufundate. În plus, au fost avariate crucișătoare, distrugătoare și o navă de plantat mine. Peste 180 de avioane americane au fost distruse în timpul atacului, iar victimele umane au fost imense: 2.403 americani și-au pierdut viața, iar alți 1.178 au fost răniți.

A doua zi după atac, Statele Unite au intrat în război. Dintre cele opt nave de război lovite, doar USS Arizona nu a fost ridicată de pe fundul apei, celelalte fiind reparate și revenind ulterior în serviciu. Din fericire pentru americani, submarinele nu au fost afectate, iar unul dintre ele, USS Bowfin, poate fi văzut astăzi la Pearl Harbor. Lansat la apă la un an după atac și supranumit „Pearl Harbor Avenger”, submarinul a avut la activ 43 de nave japoneze scufundate.
Deși nu am avut ocazia să vizităm submarinul în interior, am putut să îl admirăm din exterior și să aflăm mai multe despre istoria sa. Cu un autocar, doritorii puteau face drumul până pe Ford Island, o bază militară activă unde se află celelalte muzee: Battleship Missouri și muzeul aviației. La bordul acestei nave, ultima din clasa ei construită de SUA și care a luat parte la multe lupte decisive, s-a semnat actul de capitulare a Japoniei pe 2 septembrie 1945. La muzeul aviației doritorii puteau să vadă atât avioane de luptă vechi cât și noi, elicoptere, hidroavioane, un turn de control și un simulator de zbor.

După vizita la Pearl Harbor și o călătorie cu autobuzul de aproximativ o oră, am revenit în zona Waikiki, unde câțiva dintre noi ne-am oprit la plaja din apropierea lagunei Hilton pentru a încheia ziua într-un mod complet diferit.

Ne-am luat cina pe plajă, iar elevii au profitat de timpul petrecut lângă ocean pentru o baie și pentru a se bucura de unul dintre apusurile spectaculoase care par să nu lipsească din programul nostru hawaian. 🌅
La un moment dat s-au decis entuziasmați să joace și o partidă de volei, crezând că terenurile de pe plajă sunt puse gratuit la dispoziția tuturor. Am descoperit însă că participarea presupunea o taxă individuală destul de ridicată, așa că planul s-a schimbat rapid. Și, sincer, alegerea nu a fost una dificilă: baie în ocean.


Iar seara ne-a pregătit și o surpriză specială.
Pe plajă, o focă-călugăr hawaiană se odihnea liniștită. Această specie, cunoscută în Hawaii sub numele de ʻīlioholoikauaua, este una dintre cele mai rare specii de foci din lume și este endemică pentru Hawaii. Asta înseamnă că habitatul său natural se află aici, în apele și pe plajele arhipelagului.

Focile-călugăr hawaiene sunt protejate, iar atunci când una dintre ele ajunge pe plajă, oamenii trebuie să păstreze distanța și să nu o deranjeze. Deși poate părea surprinzător să vedem o focă întinsă pe nisip, ele ies pe uscat pentru a se odihni și pentru a-și conserva energia. Întâlnirea cu ea a fost, fără îndoială, una dintre cele mai neașteptate și frumoase surprize ale serii.

În jurul orei 19:30, când se lăsase deja destul de mult întunericul, am decis să pornim spre cazare.

Ajunși la hotel, energia zilei nu se terminase încă. O parte a grupului a ales încă o oră de relaxare la piscină și jacuzzi, în timp ce restul a ales să iasă în zona hotelului pentru cină, iar Alexandra s-a întâlnit cu alți colegi internaționali pentru o plimbare de seară.


Iată ce ne-a spus Filip despre ziua de astăzi și ce l-a impresionat cel mai mult până acum:
Sâmbătă am avut parte de una dintre cele mai frumoase experiențe din această tabără. Am vizitat Polynesian Cultural Center, unde am descoperit foarte multe lucruri despre istoria, cultura și tradițiile popoarelor din Polinezia. Am văzut dansuri tradiționale, oameni extrem de talentați și am învățat lucruri interesante despre felul lor de a trăi.
Mâncarea a fost și ea foarte bună, iar atmosfera a fost incredibilă. Cel mai mult mi-a plăcut spectacolul de seară. A fost, sincer, cel mai fain show pe care l-am văzut vreodată. A combinat muzica, dansul, poveștile și cultura într-un mod spectaculos. A fost o zi în care am reușit să mă distrez, dar în același timp să învăț foarte multe lucruri noi.
Astăzi am început ziua cu cursuri de dimineață. Am discutat despre muzică, artiști, festivaluri și am încheiat cu un quiz. După cursuri, am plecat să vizităm Pearl Harbor, un loc foarte important din istoria Statelor Unite și a celui de-Al Doilea Război Mondial. A fost interesant să văd locul despre care am învățat și să aflu mai multe despre evenimentele care s-au petrecut acolo.
După vizita la Pearl Harbor, am mers la plajă, unde ne-am relaxat și ne-am bucurat de vremea din Hawaii. Mai târziu am mers și la piscină, unde am continuat să ne distrăm împreună. A fost o zi foarte plină, dar și foarte frumoasă, pentru că am combinat istoria și lucrurile educative cu timpul petrecut la plajă și cu prietenii.

Ziua s-a încheiat, ca de obicei, la curfew, cu o recapitulare a planului pentru mâine și cu pregătirile pentru următoarea activitate. Mâine continuăm aventura cu noi cursuri și o activitate pentru care ne-am pregătit deja. Ne revedem cu o nouă pagină din jurnalul nostru hawaian! Pe mâine!
Mai multe imagini din ziua 9 a taberei în album: Album tabără engleză Hawaii – Ziua 9