
Aug 07

Aug 08

Aug 09

Aug 10

Aug 11

Aug 12

Aug 13

Aug 14

Aug 15

Aug 16

Aug 17

Aug 18

Aug 19

Aug 20
Ziua 10 – Cursuri, activități și istorie pe râul Cam
Ne apropiem cu pași repezi de mijlocul celei de-a doua săptămâni iar elevii din tabără se simt tot mai mult ca acasă în campusul cu care sunt deja foarte obișnuiți și desigur cu programul pe care școala de aici îl pregătește elevilor din tabără.
Micul dejun clasic, britanic \ american cu care am fost obișnuiți este mereu binevenit având o varietate mare de alimente: șuncă, toast, cașcaval, unt, gem, cereale, ceai, cafea, lapte și fructe proaspete – pentru a ne da doza necesară de energie pentru prima parte a zilei.
Vremea în Cambridge începe să se schimbe iar astăzi am avut primii stropi de ploaie după aproximativ două luni de secetă. Spre bucuria localnicilor și poate spre tristețea noastră și a turiștilor fiindcă sigur că nu ne-ar fi deranjat ca în ultimele zile vremea să se mențină caldă iar cerul să fie mereu senin.
Ploaia a afectat totuși activitățile plănuite, mersul la piscină fiind înlocuit cu o altă activitate potrivită cu vremea de afară. Astfel, în prima parte a zilei, cei din grupul Wonder Woman au avut o activitate nouă. Au trebuit să caute magazine ale căror denumire să acopere literele de la A la Z și să le pozeze. Câștigătorii au fost cei care au reușit să termine provocarea în cel mai scurt timp posibil.
În acest timp, grupul Ant Man a participat la activitatea pe care mulți o așteptam și anume punting (mersul cu barca pe râul Cam). Puntul este similar unei gondole elvețiene, diferența fiind fundul bărcii care aici este plat. Ghidul nostru ne-a explicat istoria tuturor colegiilor, clădirilor și podurilor ce compun Universitatea din Cambridge și pe lângă care am trecut.
Astfel, Universitatea din Cambridge nu ocupă neapărat un singur loc, o clădire sau un ansamblu de clădiri ci mai degrabă se întinde în tot centrul orașului și nu numai, având în componență 31 de colegii dintre care două acceptă numai fete. Totodată Universitatea are 116 librării, 8 muzee și o grădină botanică.
Cei doi ghizi au făcut în așa fel încât să sincronizeze cele doua bărci pe care le conduceau, făcând experiența cu atât mai interesantă. O multitudine de personalități din lumea științei, a literaturii și a artei au absolvit Cambridge, printre care Sir Isaac Newton, Sir Francis Bacon, Charles Darwin și mulți mulți alții! 14 prim miniștri britanici și 30 de șefi de stat, nouă monarhi și trei semnatari ai declarației de independență a SUA sunt totodată printre absolvenții universității.
Pe parcursul zilei, lecțiile de limba engleză s-au desfășurat ca de obicei cu exerciții de vocabular și lucru în echipă, iar elevii au început să se acomodeze cu noii profesori. La cină meniul a cuprins noodles cu piept de pui și salată de crudități, un meniu sănătos și hrănitor, numai bun după o zi plină!
Activitatea de seară a fost concursul de cultură generală. Aici, studenții români s-au făcut cu adevărat remarcați, câștigând două din cele trei probe desfășurate. Sebastian a reușit să ocupe locul 1 la întrebările despre Regatul Unit, iar Dimi a ocupat locul 1 la proba de identificare a steagurilor diferitelor țări. Așteptăm cu nerăbdare ziua de mâine pentru a vedea premiile pe care le-au câștigat elevii. Felicitări!
Nu ratați nici mâine jurnalul de tabără!
Mai multe imagini din a 10-a zi de tabără aici: Album Facebook Tabără Cambridge