Aug 07
Aug 08
Aug 09
Aug 10
Aug 11
Aug 12
Aug 13
Aug 14
Aug 15
Aug 16
Aug 17
Aug 18
Aug 19
Aug 20
Ziua 12 – Aniversare, activități și petrecere
Joi a fost o zi cu adevărat memorabila pentru noi și mai ales pentru Mara, sărbătorita noastră, care a împlinit astăzi vârsta frumoasa de 12 ani! La Mulți Ani!
Micul dejun a fost unul variat, ca de obicei, dar dat fiind faptul ca astăzi, elevii de peste 12 ani au avut examenul final al taberei Cambridge, mulți au ales să sară peste această masă și să meargă direct în sala de curs pentru a finaliza această aventură academică la care au participat timp de aproape doua săptămâni. Chiar dacă au susținut testarea finală, elevii vor continua cursurile atât astăzi cât și mâine, desigur. Rezultatele nu au fost încă afișate, dar sunt sigur că pentru elevii noștri, care s-au remarcat de-a lungul acestei perioade ca fiind unii dintre cei mai buni vorbitori de limba engleză, examenul a fost doar o formalitate.
Apoi am plecat împreună din campus pentru a face ultimele cumpărături pentru ziua Marei. Astăzi am simțit cu adevărat spiritul de echipa pe care l-am cultivat împreună în aceste săptămâni, toți elevii dorind sa facă parte din organizarea serbării, de la ridicarea tortului și până la detaliile minuțioase ale evenimentului mult așteptat.
Sunt un lider norocos că i-am avut alături și că m-au ajutat ca totul să fie perfect, atât ei cât și staff-ul EF. A urmat petrecerea, care după cum se vede în poze, a fost una de neuitat și sperăm ca în această viață să avem ocazia să ne mai vedem, în același efectiv complet și cu altă ocazie. Am cântat “La Mulți Ani” iar vocile noastre au răsunat atât de tare în campus încât părea ca nu suntem doar 18 ci 100.
După tort și după dăruirea cadourilor, fiecare elev a mers la grupul său, cei din Wonder Woman mergând la gradina botanică iar cei din Ant Man la piscină. Vremea ne-a zâmbit din nou si ne-am putut bucura de o zi perfectă pentru ambele activități.
La cină am servit burgeri făcuți la grătar, chiar în campus, fie ei din carne sau halloumi, salată de crudități și paste. Evenimentul serii a fost încă un party, care a coincis perfect cu evenimentul zilei de naștere. Cei mai curajoși și mai energici dintre noi au putut dansa cât i-au ținut picioarele, iar cei care preferă muzica unui instrument, au putut admira măiestria unui profesor de engleză pe nume Paul, care ne-a delectat cu multe cântece la chitară, inclusiv un cover perfect al melodiei lui Eric Clapton, Tears in Heaven.
Nu suntem nici pe departe la nivelul lui, dar totuși, eu și Dimi am încercat să cântăm fiecare ce melodii știm. Toți 3, chiar am reușit să strângem un mic grup curios pe lângă noi, care ne-a urmărit cu interes.
Datorită acestor numeroase activități de astăzi, copiilor li s-a făcut foame. Așa că am făcut o scurta plimbare prin oraș, după ceva de mâncare. Am reușit să ajungem în campus cu puțin timp înainte de ora 11 si am urcat fiecare in camera lui. Mâine vom face ultimele cumpărături pentru drumul spre casă și vom încerca să ne pregătim de plecare, pentru a nu sta cu grijă în ultima zi.
Vă urăm tuturor un călduros “noapte bună”!
Mai multe imagini din ziua 11 de tabără aici: Album Facebook Tabără Cambridge