Jul 07
Jul 08
Jul 09
Jul 10
Jul 11
Jul 12
Jul 13
Jul 14
Jul 15
Jul 16
Jul 17
Jul 18
Jul 19
Jul 20
Jul 21
Jul 22
Jul 23
Jul 24
Jul 25
Jul 26
Jul 27
Ziua 7 – Universal Studios Hollywood
Ziua de sâmbătă a fost o zi relaxantă și plină de aventură pentru noi: ne-am trezit mult mai târziu ca de obicei spre bucuria noastră, a tuturor. Când am ajuns la cantina școlii, i-am găsit pe băieți jucând ping-pong pe terasa alăturată. Mă bucur să văd că profită de orice moment liber și fac ceva împreună.
După ce am fost pe la cantină unde am luat brunch-ul, ne-am pregătit de plecare: destinația noastră de astăzi: studiourile Universal Hollywood. Cu toții am așteptat cu nerăbdare vizita la renumitele platouri de filmare, mai ales că știam că vom petrece întreaga zi aici și vom avea suficient timp pentru a bifa toate atracțiile pe care ni le-am propus.
De data asta au fost alături de noi în excursie doar grupurile din Austria, Franța și Tunisia. Îmbarcarea în cele două autobuze a fost mult mai facilă și astfel am pornit la drum relativ la ora stabilită de către organizatori. Călătoria nu a durat mult, aproximativ 35 de minute timp în care am putut să mai povestim și să admirăm peisajul californian. De îndată ce am ajuns la destinație, am trecut rapid de zona de securitate unde ni s-au verificat rucsacurile, și am făcut deja tradiționala fotografie de grup cu iconicul glob de la Universal Studios.
Am pășit apoi pe covorul roșu și ne-am făcut intrarea pe aleea principală a parcului de atracții, îndreptându-ne împreună la turul studiourilor. Fiind una dintre cele mai căutate distracții propuse publicului, se aglomereză destul de repede încă de la primele ore, timpul de așteptare fiind destul de mare. Noi am fost norocoși întrucât în aproximativ 20 de minute ne-am și urcat într-unul din trenulețele speciale, fiecare cu câte patru vagoane, care pot transporta suficient de multe persoane pentru a asigura fluidizarea traficului la acest obiectiv.
Am aflat de la ghidul nostru că pe parcursul turului care urma să dureze aproximativ 50 de minute vom trece pe lângă studiouri sau platouri de filmare unde s-au filmat unele dintre cele mai cunoscute ecranizări din istoria cinema-ului, dar și pe lângă platouri de filmare pentru diferite seriale, filme sau show-uri de televiziune actuale.
Am avut parte și de o simulare 3D reprezentând confruntarea dintre dinozauri și King Kong, am luat parte la o scena 3D din care am făcut și noi parte din filmul “Fast & Furious”, am “trăit” și un cutremur în subteran, în stația unui metrou, dar am și tresărit la rechinul din platoul exterior unde s-a filmat clasicul Jaws.
Am putut admira din trenuleț și alte cadre în aer liber special amenajate pentru a recrea străzi, cum ar fi Wisteria Lane, din serialul Desperate Housewives, sau cadrul prăbușirii unui avion din War of the Worlds. Am aflat că s-a folosit un avion real și funcțional, Boeing 747, acest cadru devenind astfel unul foarte costisitor pe care si l-a dorit regizorul Steven Spielberg pentru producția sa.
Ne-a plăcut mult turul și am rămas cu amintiri frumoase! Dar pentru că complexul are mult mai multe de oferit, ne-am îndreptat apoi către zona de atracții cu tematici specifice, cum ar fi Harry Potter, Jurassic Park, Minions, Mario, etc. dar și cu magazine pline de suveniruri sau dulciuri delicioase.
Unii dintre noi au optat pentru spectacolul de cascadorii Waterworld considerat numărul unu în topul atracțiilor, alții au stat la coadă minute bune pentru ride-uri care mai de care, fiecare după cum a dorit.
Toți însă s-au răsfățat cu un burger sau o gogoașă mare, tipic americană, pe care și le-au luat cu voucher-ul primit din partea școlii, deoarece nu ajungeam la timp pentru cină.
După 9 ore petrecute în această locație de vis ne-am reîntâlnit cu toții și am luat autobuzul înapoi spre campus. A fost o zi superbă, cu mult soare, voie bună, cu o grămadă de amintiri frumoase și râsete din plin!
La finalul zilei, Teodor, care a fost și singurul din grup care ieri a fost la Disneyland, ne-a mărturisit:
I had the privledge of going on two beautiful trips this weekend with EF.
The first trip I went on was Disneyland where I was given 20$ for dinner and I went on every ride possible in the time given, because I bought fast pass. I got in contact with really funny and lovely people from Austria who I also spent my Universal trip the next day with. Universal was a great experience, I even liked it more than Disney.
Dar aventura noastră continuă și mâine. Pe curând!
Mai multe imagini din a șaptea zi a taberei în Los Angeles aici: Album Facebook Tabăra Los Angeles 2024