
Jul 09

Jul 10

Jul 11

Jul 12

Jul 13

Jul 14

Jul 15

Jul 16

Jul 17

Jul 18

Jul 19

Jul 20

Jul 21

Jul 22
Ziua 6: Vizită la UCLA și activități de seară în campus
Ziua 6 în campusul din Pasadena a început cu alinierea de dimineață la micul dejun – un ritual deja obișnuit, servit cu ochi mai mult sau mai puțin somnoroși.
Pe meniu: iaurt, fructe variate (cu pepenele roșu și căpșunile în topul preferințelor), omletă, garnituri diverse, porridge și French toast.
Toți copiii au avut cursuri începând cu ora 9. S-au reîntâlnit cu colegii și au participat la lecții de comunicare sau gramatică, la fel de interesante ca și cele din săptămâna trecută.
Finalul orelor i-a adus la cafeteria pentru prânz, ca să putem pleca rapid spre faimoasa universitate UCLA și activitățile programate acolo. La prânz, opțiunile au inclus paste și orez în combinații variate cu legume, sosuri, pui sau salate – completate de fructe.

Plimbarea cu celebrul yellow bus a durat aproximativ 45 de minute, timp în care am trecut pe bulevarde largi, flancate de case pitorești, pline de vegetație. A fost o nouă ocazie de a vedea viața de zi cu zi în Los Angeles.


Ajunși în campusul larg al UCLA, am fost imediat impresionați de arhitectura clădirilor, zonele verzi, scările ce te conduc în diverse colțuri și – bineînțeles – biblioteca, în care ne-am fi pierdut cu plăcere mai mult timp, fascinați de atmosferă, studenți și micile detalii surprinse.




Evident, nu am sărit peste magazinul oficial UCLA, plin de accesorii și suveniruri personalizate. Timpul a fost parcă prea scurt pentru cât de multe lucruri ne-am fi dorit să vedem, să probăm sau să cumpărăm.

Ne-am întors în campus după câteva ore, încântați de tot ce am văzut, trăit sau cumpărat – și curioși de ce ne aștepta seara.
Cina a adus în farfurii cartofi cu legume și salate proaspete, ravioli cu brânză și sos marinara, iar la desert – clasicul choco chip biscuit.

După masă, băieții s-au înscris la turneul de fotbal, unde nu doar că s-au distrat, dar au și câștigat câteva meciuri în formații internaționale mixte. Campusul s-a animat și cu o altă activitate delicioasă: S’Mores – biscuiți cu ciocolată și bezea, topită la foc, sub supravegherea staffului, spre deliciul tuturor.

Între susținerea echipelor, plimbările energizate de S’Mores și poveștile spuse în pauze, seara a trecut pe nesimțite. A urmat ora de curfew, primită destul de ușor – după o zi intensă, dar plină de energie bună.


Mâine ne așteaptă alte aventuri în zona „fun” – dar despre ele, vă povestim imediat ce aflăm mai multe.
Stay tuned! 🍿
Mai multe imagini din a șasea zi a taberei din Los Angeles aici: Album Facebook Tabăra Los Angeles 2025