Jurnal Miami 2014 – Ziua 10

Aug 10
Aug 11
Aug 12
Aug 13
Aug 14
Aug 15
Aug 16
Aug 17
Aug 18
Aug 19
Aug 20
Aug 21
Aug 22
Aug 23

O nouă zi superbă în Miami Beach

Și în această zi am avut parte de o vreme superbă, ce le-a oferit elevilor ocazia să se destindă la plajă sau la piscină înainte și după cursuri.

tabara-in-strainatate8

Începând cu ora 10, școala a organizat volei pe plajă, de această dată în mod profesionist aducând și fileu pentru doritori. Însă din păcate astăzi, această activitate nu a stârnit interesul elevilor.

tabere-internationale1

După amiază, i-am rugat pe elevi să îmi povestească puțin despre cursurile de astăzi.

  • Diana M. este una dintre preferatele profesorului – așa cum ne-a mărturisit chiar ea. Este tot timpul activă și atentă la ce se discută. Astăzi a vorbit despre România și le-a făcut o prezentare celorlalți elevi.
  • Diana C. a susținut deja unul dintre cele două teste dinaintea plecării. Acest test a fost online și similar cu testul dat înainte de sosirea în Miami Beach. Din fericire, a recunoscut că s-a descurcat destul de bine.
  • Mihai are colegi noi din Rusia, Spania și Austria. Grupa în care este încadrat e formată din elevi de vârste apropiate, ceea ce face interacțiunea mult mai interesantă. Astăzi la cursuri au discutat despre sistemul educațional din țara fiecărui elev prezent.
  • Andreea și Irina sunt mulțumite de noile grupe în care au fost încadrate și în special de profesorii de la cursuri.

tabere-in-strainatate1

Deja elevii încep să simtă faptul că data plecării se apropie cu pași rapizi, iar Laura a mărturisit că o să-i fie dor de oameni și de mașinile de lux pe care le întâlnim la orice pas. De asemenea, așteaptă cu interes să vadă ce destinații vor fi prezente în oferta de tabere pentru anul viitor.

tabere-in-strainatate1

 

După cină, cei mai mulți dintre elevi au avut o seară de relaxare pe plajă, ocazie cu care au interacționat cu ceilalți colegi de la școală: Italia, Belgia, Elveția, Olanda și alții. Poziționarea școlii este ideală, fiind chiar pe plajă. Așadar toți cei care care stau pe plajă în fața campusului sunt elevi EF, mulți dintre ei fiind chiar colegi unii cu alții la cursuri. Astfel, mediul este unul foarte sigur, iar elevii se întâlnesc cu această ocazie și cu colegii de la cursuri, cu care trebuie să discute din nou în limba engleză.

tabere-internationale-in-strainatate1 tabara-miami-beach2

Andreea și Irina au mers la un meci de baseball, într-o excursie organizată de școală: Miami Marlins împotriva Texas Rangers. Baseballul este un joc de echipă, asemănător oinei de la noi, fiind foarte urmărit în Statele Unite. Fetele au fost încântate de această experiență tipic americană.

Toți elevii au încheiat seara destul de devreme, odihnindu-se în campus pentru că mâine dimineață de la ora 09:30 trebuie să susțină testul EFCELT, în urma căruia vor primi diploma de participare. Le ținem pumnii la testarea de dimineață!

 

« Citiți și Ziua 9: O nouă săptămână de cursuri!
Citiți și Ziua 11: Testul final »