Aug 10
Aug 11
Aug 12
Aug 13
Aug 14
Aug 15
Aug 16
Aug 17
Aug 18
Aug 19
Aug 20
Aug 21
Aug 22
Aug 23
Ceremonia de absolvire
Astăzi aproape toată lumea a început cursurile de la 09:45 – și tare greu au reușit să se trezească și să se mobilizeze pentru a participa. Din fericire, au avut un lecture care nu a durat foarte mult, moment în care au putut spune că au terminat cu bine cursurile!
La ora 14 a avut loc ceremonia de absolvire. Fiind peste 260 de elevi care își încheiau cursurile la EF tot astăzi, am fost repartizați pe mai multe sesiuni. Noi am fost încadrați la “grupuri”, împreună cu copiii din Italia și Rusia. Am avut parte de o prezentare powerpoint cu poze de la diversele activități la care elevii au participat, poze pe care însoțitorii de grup le-au trimis către școală. A fost o surpriză plăcută pentru toată lumea să își aducă aminte de momentele frumoase petrecute aici.
După această scurtă prezentare, am fost invitați la tort pentru a sărbători evenimentul! A urmat o sesiune de poze pe plajă cu elevii prezenți la ceremonie, atât o poză cu cele trei grupuri, cât și în formulă restrânsă (doar o parte a grupului nostru).
După cină, ne-am reunit toți pentru a ne bucura de o ultimă seară pe plajă. Fie că s-au jucat volei, au stat la soare sau în apă, s-au relaxat ascultând muzică, toți elevii s-au simțit excelent în această seară superbă. Am profitat de moment pentru a face câteva poze, ocazie cu care am remarcat faptul că Roxana, Andreea și Diana s-au bronzat foarte diferit în această tabără: de la mai deloc la foarte tare, și acest lucru nu are legătură cu prezența de la curs :). Toată lumea a avut peste 80% prezență – unii dintre ei chiar 100%, iar mâine când vom face check-out vor primi și diplomele.
A venit momentul să ne facem bagajele, astfel că aproape toată lumea s-a retras în camere destul de devreme; câțiva și-au dat seama că mai au de achiziționat mici suveniruri de pe Lincoln Road, dar nu au întârziat foarte mult. Roxana a mărturisit că bagajul ei este gata de două zile :).
Mâine dimineață la 10 trebuie eliberate camerele, de la 11:15 începe masă, iar la ora 13:30 sosește transferul ce ne va duce la aeroport. În București vom ajunge de abia duminică după-amiază la ora 17; din fericire zborul din Miami până la escală (aproximativ 9 ore) îl vom face tot cu Aribus A380, unde călătoria este mult mai plăcută.
Ne vedem duminică la Otopeni!