Aug 14
Aug 15
Aug 16
Aug 17
Aug 18
Aug 19
Aug 20
Aug 21
Aug 22
Aug 23
Aug 24
Aug 25
Aug 26
Aug 27
Ziua 13 – Cupcakes, Diplome & Petrecere pe Vas!
Ziua de vineri – ultima zi întreagă de tabără, și deja se văd geamantane în recepția școlii, unii dintre colegii internaționali ai elevilor din această tabără vor pleca acasă încă de azi… Noi în schimb mai avem și mâine ore bune de petrecut aici, iar azi a fost timpul să ne distrăm într-un mod deosebit!
Pe durata zilei, elevii au combinat ultimele cursuri de limba engleză cu organizarea și împachetarea bagajelor, știind că seara este ocupată, iar mâine camerele trebuie eliberate cel târziu la ora 10. Asta nu i-a împiedicat desigur pe unii dintre ei să se bucure de razele de soare foarte plăcute azi și să se distreze, ori să se relaxeze alături de colegi la piscină.
Și plaja a fost foarte animată! Chiar dacă de dimineață lumea nu s-a înghesuit pe nisipul fierbinte, după-amiază pe plaja din dreptul școlii erau cel puțin 70 de elevi internaționali ce ascultau muzică, dansau ori cântau. Era o atmosferă frumoasă și ritmurile variate au continuat chiar și înspre seară… variate pentru ca așa cum era de așteptat, nu stăteau toți împreună, ci mai degrabă erau împărțiți în grupuri, fiecare cu muzica sa :).
După amiaza s-a scurs repede, iar la ora 5:10, după ce toată lumea și-a terminat lecțiile, grupul nostru de tabără a fost răsfățat de către școală cu două tăvi mari de brioșe decorate care mai de care mai colorat! Lângă brioșe, suc de portocale rece pentru a ne răcori! Motivul? Elevii din tabăra internațională Qdays și-au primit certificatele și diplomele de absolvire a cursurilor.
Felicitări tuturor pentru completarea acestui curs! Sperăm ca, mai mult poate decât rezultatul și portofoliul academic obținut, să vă fi obișnuit să comunicați și să socializați în limba engleză!
Participanții la tabăra internațională Qdays Miami Beach 2016 au obținut rezultate ce variază între B1 și C2, unii dintre ei fiind suprinși de faptul că au reușit rezultate foarte bune la testul de absolvire. Uneori, atunci când cineva petrece chiar și numai două săptămâni într-un mediu în care se vorbește foarte mult limba engleză, și totodată persoana respectivă își dă frâu liber comunicării, toate cunoștiințele lingvistice se activează, ies la iveală iar felul în care reușește să folosească limba străină poate să uimească!
După masa de cină, toată lumea s-a retras în camere pentru a se pregăti pentru seara aceasta! Petrecerea pe vas combinată cu un tur al coastei pe timp de noapte! Pe un vas convertit intr-o discotecă plutitoare ce a plecat din Bayside, unul dintre multele porturi ale orașului Miami, cu muzică pentru toate gusturile, oameni puși pe petrecere și niște priveliști extraordinare ale orașului seara, am gustat puțin din viața de noapte a orașului, genul acesta de petreceri fiind destul de des întâlnite aici, mai ales atunci când temperaturile și vremea sunt foarte propice.
Plecarea de la școala a fost la ora 8, iar în aproximativ 30 de minute am ajuns la îmbarcare. Petrecerea a durat o oră și jumătate, și a combinat spiritul de petrecere cu o plimbare pe coasta orașului astfel încât să putem observa cât mai multe dintre clădirile înalte și colorat luminate ale orașului! Chiar dacă la început se pornise o ploaie zdravănă, nu ne-a afectat prea tare cheful de distracție, și oricum știm deja ca ploaia în Miami ține doar câteva minute!
Ne-am distrat, am dansat și ne-am făcut poze iar la întoarcere șoferul ne aștepta, pregătit să ne ducă înapoi în campus! Seara s-a încheiat cu o vizită rapidă la Subway pentru o gustare, iar apoi bagaje! Mâine toți elevii și-au propus să se trezească dis-de-dimineață pentru a prinde răsăritul!
Mai multe imagini din ziua 13 a acestei tabere internaționale aici: Album Facebook Tabără Miami