
Jul 07

Jul 08

Jul 09

Jul 10

Jul 11

Jul 12

Jul 13

Jul 14

Jul 15

Jul 16

Jul 17

Jul 18

Jul 19

Jul 20
Welcome to Miami
Astăzi a fost o zi plină, dar excelentă! Cu soare, ploaie, plajă, înghețată, art-deco, vedete, reguli și turul Miami to the Max! Ne-am acomodat cu școala, căldura și orașul :).
Urma să fie o zi încărcată, de aceea am fost foarte matinali și la ora 7 ne-am întâlnit în recepția hotelului, de unde am plecat împreună cu câteva zeci de elevi spre școală. Plimbarea până la școală durează doar 3 minute. Atmosfera din școală era una foarte dinamică încă de dimineață, peste 250 de elevi participând la sesiunea de înregistrare. Angajații ne-au întâmpinat cu un mic dans, și au reușit să ne transmită din energia și entuziasmul lor. După câteva minute de stat la coadă, minute folosite util fiindcă am verificat că avem toate documentele cerute de către școală, directoarea EF Miami Beach – Charlott – ne-a întâmpinat și ne-a spus câteva cuvinte de bun venit. Apoi ne-a îndrumat către unul dintre cei 7 angajați ai școlii care procesau elevii noi sosiți, asigurându-se că au la dosar toate informațiile necesare pentru școală.
Tot cu această ocazie, elevii din tabăra internațională și-au susținut testarea orală, care vine în completarea examenului de plasament susținut acasă înaintea plecării. Astfel, pe rând, fiecare dintre ei s-a întâlnit cu un reprezentant al școlii pentru o scurtă discuție în urma căreia i-a fost evaluat nivelul de comunicare verbală. După acest scurt interviu, școală a putut să stabilească nivelul de cunoștințe al elevilor din tabără și astfel să îi încadreze la nivelul potrivit lor. Interviurile s-au terminat la fix, pentru a prinde micul dejun, în cantina școlii. La ora 08:30 am fost invitați la piscină pentru o mică sesiune de prezentare, ocazie cu care fiecare elev s-a prezentat și a menționat motivul pentru care a ales Miami Beach.
Ora 9 a dat startul sesiunii de orientare. Cantina a fost reamenajată sub forma unei săli de conferințe, iar apoi s-a umplut de elevi nou sosiți în acest weekend.
Am fost întâmpinați din nou de către directoarea școlii, care ne-a prezentat câteva dintre regulile școlii, precum și caracterul pronunțat internațional al acestei tabere, având în școală aproape 650 de elevi de peste tot din lume. Doar în acest weekend au sosit în școală elevi din Japonia, China, Guadalupe, Polonia, Turcia, Italia, Germania, Elveția, Portugalia și desigur – România. În acest moment sunt peste 40 de naționalități diferite prezente în școală. Astfel, pentru a se integra cât mai ușor, elevii trebuie să folosească în permanență limba engleză, cu această ocazie îmbunătățindu-și cunoștințele. Ne-a reamintit legile din Florida, dar și regulile școlii precum: ora până la care elevii minori trebuie să fie în clădire, așteptările școlii față de elevii din campus, reguli de conduită și alte detalii de interes atât pentru participanții la tabăra internațională, cât și pentru colegii lor. Ni s-a vorbit despre structura cursurilor, dar și despre felul în care sunt gândite orarele elevilor. Elevii sunt aici bineînțeles și pentru a se distra, a cunoaște noi oameni și pentru a se bucura de frumusețea locului în care ne aflăm. Astfel, la o nouă prezentare Jordell – directorul de activițăți – ne-a prezentat modalitățile de petrecere a timpului liber și modul în care elevii se pot înscrie la acestea, pentru a îi ajuta pe elevi să aibă o experiență excelentă pe perioada celor 2 săptămâni.
Am ieșit apoi pe plajă pentru o poză de grup cu toți cei nou veniți în școală, iar elevii au fost încântați de plajă și ocean. Cei mai curajoși au testat apa și au observat cu entuziasm că aceasta este foarte caldă.
Ne-am întors la unitatea de cazare pentru a ne relaxa timp de o oră, iar apoi am revenit în campus pentru masa de prânz. Aveam nevoie de energie pentru restul zilei!
După prânz, a venit momentul pentru turul de oraș! Ne-am început turul într-un autocar plin de elevi entuziasmați, iar șoferul nostru, Daniel, un domn foarte carismatic și glumeț, ne-a făcut cunoștință cu robotul ce a ținut locul ghidului, fiind un sistem electronic conectat la un GPS care, analizând ruta autocarului ne vorbea despre obiectivele ce ne ieșeau în cale, dar și despre statul Florida, despre partea aceasta a SUA și despre oraș ori oamenii săi în general.
Florida, denumit și „sunshine state”, este al treilea cel mai populat stat din SUA și totodată statul ce are cele mai multe insule din SUA, aici găsindu-se peste 4500 de insule, toate locuite. Probabil că unul dintre motivele pentru care Miami are atât de mulți locuitori este faptul că temperatura medie anuală este de 25 de grade. Prima clădire reprezentativă pe care am întâlnit-o a fost hotelul Delano, construit în 1929 – pe atunci fiind cea mai înaltă clădire din Miami la cei 49 de metri ai săi.
South Beach este totodată și districtul arhitecural din Miami, elevii din tabăra internațională putând admira multe hoteluri în stilul art deco. În Miami se regăsesc peste 800 de clădiri art-deco, ușor de recunoscut după colțuri rotunjite, dungi drepte orizontale și verticale, geamuri rotunde în stilul hublourilor, etc. Chiar și clădirea școlii este o clădire art-deco.
Faimoasa stradă Ocean Drive este centrul Art Deco-ului din Miami – stradă pe care am parcurs-o de la un capăt la altul – aici am văzut hoteluri preferate de diverse celebrități, locații folosite pentru filme, Vila Versace unde celebrul designer a fost și asasinat (aceasta fiind a doua cea mai pozată casă din SUA, după Casa Albă), News Cafe – un restaurant foarte renumit al orașului, Big Pink – cafenea ce apărut filmele de la Hollywood, Lummus Park – un parc foarte bine întreținut ce aduce un anume farmec zonei.
După Ocean Drive a urmat intrarea în Miami City, unul din cele 10 orașe din Florida ce încorporează denumirea de Miami – Miami City și Miami Beach fiind doar două dintre ele. Vremea era frumoasă și calda în South Beach, însă pe masură ce ne apropiam de Downtown vedeam noi grei deasupra orașului.
Primul obiectiv după ce am trecut podul în Miami City, pe lângă Star Island, insula faimoasă pentru proprietăți deținute aici de super staruri, a fost Wynwood Arts District, cartierul orașului ce este plin de graffiti – o soluție ingenioasă pentru a renaște un cartier ce se afla în paragină. Aici am putut să observăm foarte bine diferențele de stiluri dintre artiști și dintre creațiile acestora punând arta graffiti-ului într-o nouă perspectivă. Când am coborât din autocar tocmai începuse ploaia, dar acest lucru nu ne-a impiedicat să ieșim și să admirăm de aproape grafitti-urile deosebite din această zonă. Ne-am adăpostit de ploaie intrând și în cele două mici galerii de artă.
Autocarul ne-a dus apoi în Little Havana, unde am putut savura o înghețată excelentă într-unul dintre localurile faimoase de pe Calle Ocho – inima cartierului latin. Little Havana se întinde pe strada numarul 8 – Calle 8 așa cum este denumită de localnici. În fiecare an are loc festivalul cu același nume “Calle Ocho”, iar acesta se defășoară în prima duminică din luna martie. Este unul dintre cele mai mari festivaluri din lume, peste 1 milion de persoane luând parte la serbare, la una dintre cele 10 scene amenajate.
Pe lista noastră au mai fost Biscane Bay, muntele din Miami (un pod, dar pentru Miami este ca un munte, întreg statul Florida fiind de altfel foarte plat), iar pauza am luat-o la Bayside Marketplace, un mall mic în jurul unui port unde elevii din tabără au avut aproximativ o oră și treizeci de minute pentru a-și face unele cumpărături sau pentru se opri la un restaurant.
La ora 17 eram înapoi în campus şi fiecare elev a avut 2 ore libere la dispoziție pentru a se relaxa, a merge pe cină sau la plimbare. A urmat apoi un scurt tur al campusului și al zonei în care se află şcoala.
Turul a fost condus de trei angajați ai școlii, care ne-au plimbat puțin și ne-au arătat împrejurimile, atât înspre sud, cât și înspre nord. Am identificat cele mai apropiate supermarketuri și restaurante, cafenele, ne-au fost reamintite semnificațiile steagurilor de la casuțele salvamarilor și ne-a fost recomandat să vizităm Museum of Bass, aflat la nici 5 minute de școală. Tot cu această ocazie am aflat că elevii își pot face legitimații la biblioteca din Miami Beach și pot participa la întruniri gratuite pe diverse teme, unde au ocazia să interacționeze cu localnici.
Turul s-a încheiat după ce le-au fost prezentate elevilor sălile unde trebuie mâine să participe la cursuri. Toată lumea a primit orarul pentru școală, nivelul variind de la A2.1 la C1.2., iar fiecare elev va urma cursuri pe nivelul său de cunoștințe. Elevii din tabăra au fost ușor sperați atunci când au văzut că au cursuri de la 8:15, însă modelul școlii pentru orare este unul tip zig-zag, ceea ce înseamnă că elevii sunt încadrați în așa fel încât să aibă într-o zi lecții de dimineață, iar în ziua următoare lecții de după-amiază.
La ora 20:30 toți elevii s-au declarat obosiți, astfel că au ales să nu mai participe la sesiunea de socializare organizată de către școală pentru elevii noi, unde atracția principală a fost o înghețată excelentă, cu Oreo. Ne-am întors la hotelul unde suntem cazați pentru a ne relaxa și a ne pregăti pentru o nouă zi.
Mâine va fi o zi dedicată cursurilor, plajei și odihnei!
Mai multe poze din a doua zi a taberei din Miami Beach găsiți aici: Album Tabără Miami
Link YouTube pentru această zi din tabără: YouTube Tabără Miami Beach 2019 – ziua 2