Jul 23
Jul 11
Jul 12
Jul 13
Jul 14
Jul 15
Jul 16
Jul 17
Jul 18
Jul 19
Jul 20
Jul 21
Jul 22
Jul 24
Ziua 13 – Ultima zi de cursuri și ceremonia de absolvire
Chiar dacă este a 13-a zi a taberei, pentru noi această zi de vineri a fost cu noroc – am absolvit cursurile de limba engleză și am petrecut o nouă zi foarte interesantă în Miami Beach!
Toți elevii începeau cursurile astăzi de la ora 8:30, astfel că încă de la prima oră ne-am urat “bună dimineața” pe grupul taberei, ocazie cu care ne-am dat seama că unii dintre elevi au nevoie de puțin ajutor cu trezirea în această dimineață :). I-am rugat pe Rareș, Ioana P. și Cezar să scrie câteva cuvinte despre cursurile de astăzi, însă până la momentul publicării jurnalului nu am primit impresiile lor, astfel încât rămâne să ne povestească poate, cu o altă ocazie.
La 11:20 toată lumea a încheiat cursurile și am putut lua masa de prânz, unde am avut paste, creveți, legume și pâine cu usturoi. Un deliciu – unii dintre elevi luându-și două sau chiar trei porții de mâncare. Cantina școlii funționează pe principiul “all you can eat” – odată ce elevul a intrat pentru o anumită masă, nu are importanță cât timp rămâne acolo sau de câte ori alege să mănânce, ori câte feluri dorește să încerce.
De la ora 12:45 ne-am îndreptate spre piscina școlii, unde urma să aibă loc ceremonia de absolvire și bineînțeles, o multitudine de fotografii!!
Fiind singurul grup din campus, am avut o ceremonie privată. Ceremoniile de absolvire se organizează doar pentru grupuri, elevii care călătoresc individual primind diplomele mâine, când eliberează camerele la check-out. Directoarea școlii, directorul academic, directorul administrativ și directoarea de activități au fost toți prezenți pentru ceremonia noastră. Maylin, directorea de activități al școlii, a împărțit la început tocile pentru fiecare elev. Fiind în Miami Beach, o locație mai bună decât piscina școlii nu putea fi aleasă pentru ceremonia de absolvire, elevii gândindu-se chiar să sară în apă după ce își primesc diplomele și își văd rezultatele :).
A fost o zi într-adevăr călduroasă, astfel că ne-am adăpostit la umbră de soarele arzător. Rând pe rând, elevii și-au primit portofoliul academic, ce cuprinde o diplomă cu rezultatul obținut la testul final, o diplomă care atestă urmarea unui curs de limba engleză de două săptămâni la școala EF Miami Beach și un raport de curs (prezență, activitatea la ore). Suntem oficial absolvenți!
Am mâncat tortul pregătit special pentru acest eveniment și am făcut foarte multe poze cu tocile de absolvire, pe care, din fericire, le putem păstra ca amintire a celor două săptămâni petrecute la școala din Miami Beach! 🙂 Pentru elevii ce nu se află la prima tabără alături de noi, acestea vor fi puse cu siguranță lângă cele primite anterior.
Rezultatele obținute de elevi au fost bune (încadrându-se între B1 și C2), unii dintre ei fiind surprinși de nivelul obținut în urma testărilor finale – probabil că aveau nevoie de puțină încredere de sine și de ceva încurajare la ore pentru a-și atinge potențialul lingvistic – iar asta este exact ceea ce au primit aici.
După ceremonie, elevii au cerut să mai mergem o dată la mall. Deoarece prognoza pentru această după-amiază era ploioasă, am ales să facem această activitate tipic americană :). Cu această ocazie, am luat autobuzul până la Aventura Mall – unul dintre cele mai apreciate centre de cumpărături de lux. Este cel mai mare mall din Miami și Ft Lauderdale și al treilea ca mărime din SUA, aici găsindu-se 264 de magazine. Prețul biletului a fost de $2.25, iar călătoria a durat mai bine de o oră, vineri după-amiaza traficul fiind intens. Odată ajunși, au avut 3 ore la dispoziție pentru cumpărături și am stabilit ora 18 ca oră de întâlnire pentru a ne întoarce în campus.
Am ajuns la cină cu puțin timp înainte să se închidă cantina, iar cei care au dorit și-au putut lua cina la pachet: orez, piure de dovleac și friptură de curcan a fost meniul pentru această seară.
Fiind ultima seară din această tabără din Miami Beach, și pentru a încheia tabără într-un mod relaxant și distractiv, am ales o locație animată în apropiere de Lincoln Road pentru a ne petrece timpul: Time Out Market Miami. Time Out este o publicație de timp liber – una dintre cele mai cunoscute din lume, prezentă în foarte multe orașe mari. Acest complex inaugurat de către ei în Miami, este al doilea din portofoliu – după cel din Lisabona.
Ideea acestui loc este aceea că editorii Time Out cunosc foarte bine locurile bune de petrecere a timpului liber din oraș. Fie că vorbim de experiențe culinare, locuri de petrecere ori experiențe culturale. Dacă un local din acel oraș este excelent, atunci ajunge în revistă. Dacă este extraordinar, atunci primește șansa de a fi în Time Out Market. Așa încât locația devine foarte atractivă pentru cei în căutarea celor mai apreciate localuri din Miami.
Așadar am avut parte de o experiență culinară și culturală, cele mai bune restaurante fiind prezente aici, elevii putând alege meniuri cu specific italienesc, hawaiian, cubanez ori mexican. Atmosfera a fost întreținută de un DJ prezent în locație, așa încât ne-am bucurat și de muzică bună, ideală pentru o seară de vineri.
Ne-am întors la hotel înainte de ora 24, iar cei mai mulți dintre elevi s-au dus în camerele lor, pentru o binemeritată odihnă după o zi atât de încărcată! Mâine dimineață trebuie eliberate camerele, ceea ce înseamnă o sesiune bună de împachetat, sortat și cântărit geamantane 🙂
Mai multe poze din a 13-a zi de tabără din Miami Beach găsiți aici: Album Tabără Miami