În această dimineață, întreaga atenție a fost dedicată studiului, elevii din tabără fiind prezenți la cursuri încă de la ora 8:30! Ziua a continuat cu o vizită la Grădina Botanică și Memorialul Holocaustului, după care fiecare dintre elevi și-a organizat programul în funcție de preferințe: plajă, piscină, odihnă, iar mai târziu activități de seară precum movie night, country line dancing sau cina în diferite locații tipic americane.
După un mic dejun consistent, care ne-a oferit energia necesară pentru restul zilei, tinerii s-au îndreptat către orele de limba engleză. Unii dintre ei au sărit peste mic dejun pentru a dormi puțin mai mult, însă cu toții s-au mobilizat și au participat la cursuri. Unii s-au implicat în proiecte creative, iar alții au lucrat la dezvoltarea abilităților de comunicare, explorând aspecte interesante din cultura americană și făcând cunoștință mai bine cu colegii lor.

La prânz ne-am bucurat de o masă gustoasă, care a inclus pui curry cu orez și morcovi, alături de o varietate de salate. După masa de prânz și finalizarea ultimelor cursuri, ne-am organizat cu o plimbare pe jos până în centrul civic al orașului, unde se află muzeul de artă, teatrul, sala de balet, centrul expozițional, dar și Grădina Botanică și Memorialul Holocaustului.


Chiar dacă am întârziat puțin plecarea pentru a rezolva anumite situații imprevizibile, ne-am bucurat că majoritatea elevilor s-au alăturat acestei activități. Așadar, după o plimbare de 15 minute, Georgi și grupul au ajuns la micuța grădină botanică din Miami Beach, care se află chiar vis-a-vis de Centrul de Conferințe. Grădina Botanică este un spațiu urban ce are puțin peste un hectar, fiind fondată în anul 1962. În anul 2011 a fost supusă unei renovări peisagistice care a costat 1.2 milioane USD.

Grădina Botanică este o grădină mică, dar cochetă, unde voluntari din comunitate vin și îngrijesc plantele și unde accesul este gratuit. O mulțime de arbuști și copaci atât nativi statului Florida, cât și importați, creează o oază de verdeață în mijlocul orașului, cu zone de gazon ce te invită să te așezi, cu mici ochiuri de apă și chiar o grădină japoneză! Pe lângă plantele foarte diverse răsfirate pe aleile înguste ale grădinii, am văzut păsări și micuțele șopârle cu care ne-am obișnuit deja cu toții, pești și broaște țestoase. Bineînțeles, nu au ratat ocazia de a face o poză cu unicornul alb, care se ascundea în vegetație.


Chiar înainte de a pleca, elevii au fost atrași de peștii koi și cadrul de poveste numai bun pentru câteva poze instagramabile. Temperaturile ridicate ne-au făcut să încheiem plimbarea rapid, deoarece atmosfera era foarte încărcată și aveam cu toții nevoie de un adăpost răcoros.

Am pornit așadar spre cel de-al doilea obiectiv din această după amiază – Memorialul Holocaustului – un obiectiv turistic important din Miami Beach.
Acesta se află la 2 minute de mers pe jos de Grădina Botanică, iar numele său complet este Holocaust Memorial of the Greater Miami Jewish Federation. Este un loc cu adevărat impresionant, cu o sculptură impunătoare ce se ridică din mijlocul unui lac artificial al cărei apă este neagră. Pereții plini cu numele unora dintre evreii uciși în cel de-al Doilea Război Mondial lasă loc unei înșiruiri de evenimente marcante din viața socială a acelei perioade întunecate a epocii moderne.

Memorialul Holocaustului din Miami Beach este unul dintre cele mai impresionante și tulburătoare locuri de comemorare din Statele Unite, dedicat victimelor Holocaustului. Inaugurat în 1990, memorialul a fost creat la inițiativa unui grup de supraviețuitori ai Holocaustului stabiliți în sudul Floridei, și reprezintă atât un loc de reculegere, cât și un spațiu de educație și conștientizare istorică.

































