Tabără Internațională New York – Ziua 8

Jul 15
Jul 16
Jul 17
Jul 18
Jul 19
Jul 20
Jul 21
Jul 22
Jul 23
Jul 24
Jul 25
Jul 26
Jul 27
Jul 28
Jul 29

Ziua 8 – Statuia Libertății, Ellis Island și Lower Manhattan

Astăzi, în tabără de limba engleză din New York a fost programată excursia la Statuia Libertății! La ora 8:45, Tim, angajatul școlii care avea să ne însoțească astăzi ne aștepta cu pachetele pentru micul dejun iar la ora 9:15 am plecat din fața școlii cu un microbuz rezervat de școală doar pentru noi. Am ajuns cam într-o oră la Battery Park în partea de sud a Manhattan-ului de unde urma să plecăm în scurt timp spre statuie.

1 tabara internationala new york 220717

2 tabere de engleza america 220717

Battery Park este parcul în care se află porturile pentru ferry-boat-uri iar de pe malul apei se poate admira statul New Jersey. Totodată este un parc dedicat războaielor în care au fost implicate Statele Unite ale Americii de-a lungul timpului.

3 tabere in strainatate new york 220717

4 tabere in strainatate 220717

Călătoria cu ferry-boat-ul a durat aproximativ 20 de minute, timp în care ni s-a vorbit pe sistemul audio despre Statuia Libertății – sau mai bine spus: The Statue of Liberty Enlightening the World – un cadou în semn de prietenie oferit de către Franța către SUA în 1886, la zece ani după ce s-a început lucrul la această statuie. Comanda pentru statuie a fost dată la centenarul Declarației de Independență. Statuia este cu adevărat impresionantă. Pentru transportarea ei din Franța, aceasta a trebuie despărțită în 350 de părți individuale ambalate în 214 cutii. Asamblarea finală a durat 4 luni. Știați că în coroană statuii există 7 raze, câte una pentru fiecare continent? Sau că la picioarele statuii stau cătușe rupte, simbol al libertății?

6 tabere internationale engleza america 220717

5 tabere internationale de limba engleza new york 220717

Biletele noastre pentru piedestal erau cu oră fixă, așadar la ora 12 am intrat în Statuie unde am urcat până în vârful piedestalului. Spațiul disponibil vizitatorilor este destul de îngust, probabil acesta fiind motivul pentru care este nevoie ca biletele să fie rezervate cu multe luni înainte. Ne-am bucurat de vremea plăcută și de imaginile incredibile cu Manhattan, Brooklyn și New Jersey.

7 tabere internationale new york 220717

8 tabere in strainatate america 220717

9 tabere internationale engleza new york

În muzeu am aflat mai multe despre construcția Statuii și am fost impresionați de galeria ce prezenta scrisori din partea imigranților către Statuia Libertății ca urmare a unei campanii de strângere de fonduri pornită de o comisie însărcinată cu restaurarea statuii în anii 80. Cei ce au trimis scrisori povesteau despre impresiile lor de când au văzut prima oară statuia, și făceau mici donații pentru a ajuta la restaurarea acesteia. Pe fundal se putea auzi o înregistrare în care actori citeau rândurile scrise de cei ce au participat la această campanie.

10 tabere limba engleza new york 220717

După o scurtă pauză în parcul de pe Liberty Island, ne-am îmbarcat din nou pe ferryboat și în aproximativ 10 minute eram pe Ellis Island, acolo unde doritorii pot să viziteze Muzeul Național al Imigraței. Așadar, Ellis Island era locul unde erau primiți, înregistrați și uneori ținuți în carantină imigranții ce soseau pe zeci de vapoare zilnic în America, în căutarea unei vieți mai bune pentru ei și familiile lor. Nu degeaba se spune că America a fost clădită de imigranți – pe parcursul a 62 de ani, peste 12 milioane de imigranți au trecut pe aici, ofițerii vamali procesând în perioadele de vârf peste 5,000 de cereri zilnic.

11 tabere internationale engleza america 220717

 

Nu toți elevii s-au arătat interesați de muzeu, unii petrecând ora dedicată acestui loc, la cafenea pentru a-și lua prânzul. Totuși, cei interesați au putut găsi diverse galerii ce prezentau viața imigranților pe această insulă și procedurile prin care ei treceau pentru a fi admiși în Statele Unite ale Americii. Spre exemplu, un medic avea în zilele aglomerate, aproximativ 6 secunde la dispoziție pentru a permite unui imigrant intrarea sau pentru a-l trimite la un control amănunțit. Persoanelor care nu puteau să lucreze, spre exemplu, le era refuzată intrarea și erau întorși din drum.

12 tabere internationale engleza 220717

Battery Park este locul unde am coborât din ferryboat și la câțiva metri distanță am găsit faimosul simbol al Wall Street-ului, Taurul furios, imprevizibil și foarte dinamic, exact ca bursa de pe Wall Street. De altfel statuia a fost plasată în districtul financiar de către artistul ce a gândit-o și creat-o, fără a avea autorizație din partea orașului, în urma prăbușirii bursei din 1987. Astfel, statuia a fost instalată în 1989 și a rămas de atunci un simbol și o atracție a zonei.

13 tabere internationale in strainatate ny 220717

Ne-am continuat plimbarea prin districtul financiar, prin fața clădirii bursei și a muzeului finanțelor, trecând pe lângă clădirea federală ce a găzduit sediul administrației Statelor Unite până la mutarea acesteia în Washington DC. Ne-am continuat apoi drumul până la memorialul 9/11.

Am discutat puțin cu elevii și le-am explicat faptul că într-un memorial trebuie să fim respectuoși, luând în considerare că ne aflăm într-un loc în care și-au pierdut viața sute de oameni. Cele două bazine care compun Memorialul 9/11 ocupă exact spațiile fostelor clădiri folosind amprenta acestora pentru a marca locul unde se aflau. Acum, în apropiere sunt două turnuri noi World Trade Center, iar peste întreaga zona tronează One World Trade Center, cea mai înaltă clădire din emisfera vestică și a șasea cea mai înaltă din lume.

14 tabere in strainatate ny 220717

Pe străduțele înguste ale districtului financiar ne-am continuat plimbarea până la clădirea Woolworths și Primăria New York, o clădire micuță în comparație cu restul clădirilor din zonă, amplasată într-un parc foarte animat, cu foarte multe veverițe.

La câțiva pași de Primărie ne-am urcat pe Brooklyn Bridge pe care am mers o bună bucată de timp pentru a putea să vedem cealaltă parte a râului, dar și pentru a observa mai bine podul acesta foarte reprezentativ pentru oraș. Poze, poze și iar poze, pentru ca mai apoi să ne întoarcem prin aglomerația de pe pod până la baza sa unde ne aștepta o parte din grup împreună cu Tim. Nu toți elevii și-au dorit să urce pe Brooklyn Bridge, așadar cei ce nu au vrut, au putut să aștepte jos.

17 tabara in strainatate ny 220717

15 tabere internationale engleza ny 220717

Înapoi prin Centrul Civic al Manhattan-ului, am găsit Tribunalul și Curtea Supremă, iar toate imaginile din filmele cu avocați din New York ce coboară treptele acestor clădiri ne-au venit în minte. Într-adevăr, clădirile sunt impresionante. Pe frontispiciul Curții Supreme stă o inscripție ce ar trebui cunoscută și respectată în întreaga lume: The true administration of justice is the firmest pillar of good government.

18 tabere in strainatate 220717

Autobuzul școlar ne-a luat puțin înainte de ora 18 de la intrarea în Chinatown ce se află la doar două străzi distanță de ultimele obiective vizitate și într-o oră eram la intarea în campus! Prima oprire – cantina, unde ne-am răsplătit după încă o zi excelentă, cu pizza, pui legume sau orez și paste cu legume. Delicios!

19 tabere internationale ny 220717

Iată și ruta urmată de noi astăzi în tabără de la New York: https://goo.gl/maps/xtULA4fK18q

Mai multe imagini din ziua 8 de tabără internaținală găsiți aici: Album Facebook Tabără Internațională