Aug 11
Aug 12
Aug 13
Aug 14
Aug 15
Aug 16
Aug 17
Aug 18
Aug 20
Aug 19
Aug 21
Aug 22
Aug 23
Aug 24
Aug 25
Ziua 3 – O zi frumoasă la EF New York
Astăzi a fost o zi plină pentru elevii din tabăra internațională Qdays de la New York! De dimineață am început cu un mic dejun copios, iar apoi am avut parte de introducerea din partea școlii și testările pentru cei ce nu au susținut examinarea înaintea venirii în tabără. Apoi vremea ne-a obligat să alegem o activitate în interior!
Până la ora 9:30 cu toții mâncasem micul dejun și eram pregătiți pentru sesiunea de orientare și introducere organizată de către școală. Astăzi meniul a fost din nou variat – de la fructe proaspete la muesli și cereale, iaurturi, brânzeturi, cremă de brânză, ouă fierte și desigur patiserii. Probabil că am uitat foarte multe dintre opțiunile de la micul dejun, varietatea fiind foarte mare, așa încât fiecare își poate găsi câte ceva pe gustul său!
Sesiunea de introducere din partea școlii s-a desfășurat în amfiteatrul clădirii Rita, cea care găzduiește și cantina. Celia s-a bucurat să găsească un pian aici și, fără să stea prea mult pe gânduri, a urcat repede pe scenă pentru a-și exersa cântecele. Am fost uimiți când am auzit cât de bine se pricepe! Alături de grupul din Taiwan sosit tot în această săptămână, dar și alături de elevii juniori sosiți în acest weekend, ne-am luat locurile în Rita Theatre. Coordonatorul pentru grupuri din partea școlii, Nasheed, un newyorkez născut și crescut aici, ne-a trecut în revistă regulile, precum și așteptările școlii.
Am aflat orele până la care elevii pot să fie afară din clădirile în care locuiesc, dar și faptul că acum în școală se află înregistrați mai mult de 1,200 de elevi. Spre exemplu, în acest weekend au sosit 238 de elevi noi! Ni s-a vorbit despre diversele departamente din școală, dar și despre cum să respectăm comunitatea locală și proprietățile din jur. Ni s-a vorbit despre modul în care școala răspunde la diversele nevoi ale elevilor, dar și persoanele ori departamentele cu care trebuie să luăm legătura atunci când avem nevoie de anumite informații.
Elevilor li s-a spus despre faptul că recepția de la Rita este deschisă până la miezul nopții, iar elvii vin în acest lobby pentru a se juca împreună cu colegii internaționali din tabără sau pentru a folosi calculatoarele disponibile aici. Tot la această sesiune elevii au aflat despre activitățile gratuite oferite de către școală, cum ar fi zumba, volei, fotbal, seri de film ori karaoke și multe altele!
A urmat apoi sesiunea programată cu angajații biroului academic, unde elevilor li s-a explicat modul în care își pot vedea orarele de studiu, felul în care sunt organizate grupele de studiu, dar și procedurile prin care pot solicita schimbarea grupei de studiu. Imediat după aceea, profesorii școlii au discutat rând pe rând cu elevii. Au fost discuții informale prin care aceștia au evaluat abilitățile de comunicare ale cursanților pentru a se asigura că aceștia sunt plasați în grupe de studiu corespunzătoare nivelului lor de cunoștințe.
A urmat apoi masa de prânz unde cantina a servit friptură de pui cu orez alb și couscous, sandwich-uri proaspete, salate proaspete și două feluri de prăjituri. Desigur, înghețata a fost din nou la mare căutare în cantină :). Totuși, din cantină se vedeau cerul gri și stropii mari de ploaie care cădeau necontenit. A trebuit așadar să înlocuim plimbarea de astăzi din Manhattan cu o activitate de interior, mai ales că vizibilitatea din turnul Rockefeller (ce era programat azi) era zero, așa încât nu ne puteam bucura de imaginea panoramică asupra orașului. Nu știu cum să descriu bucuria elevilor din tabără când le-am zis că putem să inversăm ordinea activităților schimbând Rockefeller Center cu vizita la mall! Pur și simplu, unii dintre ei au sărit în sus de bucurie.
Am plecat către mall la ora 13:45, după ce toată lumea a avut timp să ia prânzul. 20 de minute mai târziu intram la Palisades Shopping Center. Ne așteptau peste 400 de magazine în al doilea cel mai mare mall din zona metropolitană New York și al 8-lea din SUA. Ca și comparație, întreg complexul Băneasa Shopping City din parte de nord a Bucureștiului are 55,000 m2 de spațiu comercial. Pentru că în America totul este mai mare, Palisades Centre are peste 200,000 m2 de spațiu comercial, dispuși pe patru etaje.
Unii dintre elevi au realizat faptul că America nu este neaparat raiul cumpărăturilor, ofertele chiar bune necesitând puțină perseverență pentru a fi găsite :). Totuși, per total lumea a fost mulțumită de sesiunea de cumpărături de azi, mai ales că au avut la dispoziție 5 ore pentru a parcurge cele mai multe din magazinele de aici. La 18:45 așadar ne urcam din nou în mașini pentru a ne îndrepta spre campus așa încât să ajungem înapoi la cină.
Bucătarii din campus ne-au așteptat cu file de pește pane, legume gratinate, legume mexicane, orez sălbatic, deja clasicele salate, paste cu sos alb sau roșu și pizza! Delicios și arhisuficient, mai ales că elevii pot să își ia oricât și orice, atâta timp cât au intrat în cantină pe timpul meselor. Pentru seara aceasta elevii au avut timp să se bucure de oportunitățile oferite în campus – fie că vorbim despre jocuri în Rita Hall, biliard la Teahouse – restaurantul a-la-carte din campus ori baschet și volei în sala de sport (alese de altfel de mai mulți dintre elevii noștri din tabără).
La ora 22 ne-am reunit cu toții pentru a ne verifica orarele de studiu! Mâine este prima zi de cursuri și știu că aceasta e așteptată cu nerăbdare de către elevii din tabără! Pe curând!
Mai multe imagini de azi puteți găsi aici: Album tabără New York Facebook
Link YouTube pentru această zi din tabără: YouTube Tabără New York 2018 – ziua 3