Tabără Internațională New York – Ziua 16

Aug 08
Aug 09
Aug 10
Aug 11
Aug 12
Aug 13
Aug 14
Aug 15
Aug 16
Aug 17
Aug 18
Aug 19
Aug 20
Aug 21
Aug 22
Aug 23
Aug 24
Aug 25
Aug 26
Aug 27
Aug 28

Ziua 16 – Sleepy Hollow, Zumba și Karaoke

Astăzi a fost o nouă zi petrecută parțial la adăpost de ploaia rămasă în urma lui Henri. De dimineață, vremea s-a dovedit a fi foarte instabilă, însă prognoza meteo s-a arătat foarte exactă. Câteva reprize de ploaie ne-au ținut în interiorul clădirilor atât la micul dejun cât și la masa de prânz. Apoi, am ieșit să explorăm orașelul istoric Sleepy Hollow, iar seara ne-am distrat în campus.

După masa de prânz, unde am avut paste bolognese, paste cu pesto sau spanac, ne-am reunit la ora 15 în lounge-ul din Lugari. Ne-am fi dorit să ne vedem afară însă tocmai începuse o nouă repriză de ploaie serioasă, ultima de astăzi. Răzvan ne-a anunțat că prognoza arată numai 10 minute de ploaie și chiar așa a fost. Înarmați cu pelerine am pornit la drum într-o plimbare ce s-a demonstrat a fi mai lungă decât o planificasem inițial.

1 tabara engleza new york 230821â 2 tabara engleza new york 230821

Nu toți elevii au dorit să vină în plimbare cu noi. Ioana B. și-a făcut planuri în Tarrytown alături de colega ei de cameră, Davide a avut un proiect la care a dorit să lucreze, Sofia cu Victoria au ieșit la sala de fitness, David a rămas să se odihnească și să iasă la baschet, iar Răzvan C. împreună cu Andra au ieșit împreună în oraș.

Plimbarea noastră ne-a dus din campus prin Patriot’s Park, un parc mic însă foarte cochet, dedicat soldaților căzuți la datorie. Parcul este folosit de comunitatea din zonă pentru picnicuri, evenimente sau spectacole de teatru în aer liber. Are poduri de piatră, arcuite peste unul dintre pâraiele ce se varsă în Hudson, aflat la câțiva pași. Nu am ratat ocazia de a ne poza și noi pe unul dintre ele. Apoi, Istvan a încercat să intre într-una dintre bisericile de pe colțul parcului, fiind atras de amestecul de stiluri, dar și de faptul că aceasta a fost vizitată în trecut de Papa.

3 tabara engleza new york 230821

4 tabara engleza new york 230821

5 tabara engleza new york 230821

Ne-am continuat drumul până în Sleepy Hollow în zona conacului Philipsburg. Conacul și moșia au funcționat din 1693 până în 1779 ca o fermă și o plantație. Proprietarul, un olandez, era implicat totodată în comerțul cu sclavi, muzeul de aici fiind unul care prezintă extensiv situația sclavilor predominant africani din nordul Statelor Unite, o parte mai puțin cunoscută din istoria acestei țări. Acum un muzeu interactiv, ferma este o atracție foarte potrivită pentru elevii mai mici, însă nouă ne-a oferit o imagine foarte frumoasă pe măsură ce înconjuram terenul fermei. Locul este momentan închis, activitatea turistică și culturală de aici fiind suspendată pe perioada pandemiei.

6 tabara engleza new york 230821

7 tabara engleza new york 230821

8 tabara engleza new york 230821

Am descoperit și monumentul Călărețului fără Cap, dar și vechea biserică olandeză cu podul descris de Washington Irving în cartea sa ce a oferit recunoaștere internațională micuțului orășel de pe malul râului Hudson. Podul a fost construit ulterior de către oraș pentru a se asemăna cu cel imaginat de autor :). Am ocolit Phillipsburg Manor și am ajuns într-o zonă rezidențială foarte frumoasă și foarte îngrijită unde am putut admira casele localnicilor.

De aici am intrat într-un alt parc, amplasat chiar pe malul râului la celălalt capăt al falezei ce se modernizează acum și care urmează să lege Sleepy Hollow de Tarrytown. Ne-am mirat de cât de îngrijit și curat este parcul, cu gazonul tuns perfect, copaci îngrijiți și mobilier stradal în stare foarte bună. De altfel, așa sunt în general parcurile, se pare că aici lumea apreciază oazele de verdeață și de relaxare, le prețuiesc și le îngrijesc.

9 tabara engleza new york 230821

10 tabara engleza new york 230821

11 tabara engleza new york 230821

Ne-am plimbat pe faleză și am ajuns la farul din Tarrytown și Sleepy Hollow. Acest far este interesant pentru că a fost construit în 1880 iar atunci, fiindcă terenul din zonă era foarte scump, dar autoritățile aveau nevoie să avertizeze navele ce navigau Hudsonul să păstreze distanța de mal, au ales să construiască farul la 800 de metri de țărmul apei. Între timp, malurile Hudsonului au fost lățite, iar farul se află la doar 30 de metri de țărm. Oricum, odată cu construirea podului Tappan Zee, farul și-a pierdut scopul. Tot aici, în structura conică existau și camere de locuit, casa familiei ce îngrijea farul și se asigura că funcționează.

12 tabara engleza new york 230821

13 tabara engleza new york 230821

14 tabara engleza new york 230821

Ne-am întrerupt plimbarea aproape de strada principală din Sleepy Hollow și am urcat prin centrul orașului înapoi pe Broadway, strada ce leagă cele două orașe. Ne-am îndreptat apoi spre campus cu o oprire la C-Town Supermarket, magazinul ceva mai mare din apropierea campusului, de unde elevii și-au făcut provizii de snacksuri și chipsuri pentru seară. Am ajuns înapoi în jurul orei 18 și ne-am oprit cu toții direct la cantină pentru cină. Plimbarea și-a spus cuvântul, iar friptura de porc cu orez cu fasole neagră și cartofi dulci, ori salatele proaspete ne-au redat energia.

16 tabara engleza new york 230821

17 tabara engleza new york 230821

 

David cu Sofia plecaseră deja la baschet, iar Istvan s-a înscris la lecția de zumba organizată de către școală, de care s-a arătat foarte mulțumit și unde a reușit să cunoască foarte mulți oameni noi. La ora 20 mulți dintre noi ne-am strâns în sala de spectacole de la Rita și, după ce s-au rezolvat toate problemele tehnice, a început seara de karaoke care s-a dovedit a fi un adevărat succes! Rând pe rând, doritorii și-au arătat talentele pe scenă acompaniați de colegii din sală care cântau alături de ei și de jocul de lumini 🙂

19 tabara engleza new york 230821

20 tabara engleza new york 230821

21 tabara engleza new york 230821

Toate imaginile din ziua 16 de tabără sunt disponibile aici: Album Facebook Tabără New York.

« Ziua 15: Meet Henri!
Ziua 17: O seară la film! »