Aug 11
Aug 12
Aug 13
Aug 14
Aug 15
Aug 16
Aug 17
Aug 18
Aug 19
Aug 20
Aug 21
Aug 22
Aug 23
Aug 24
Aug 25
Aug 26
Aug 27
Aug 28
Aug 29
Aug 30
Aug 31
Ziua 13 – Cursuri, absolvire & Empire State Building
Vineri a fost ultima zi de școală pentru elevii grupului de 2 săptămâni și totodată ultima zi petrecută de întreg grupul împreună în tabăra internațională din New York. De dimineață toată lumea a mers la micul dejun, ziua continuând cu ceremonia de absolvire pentru cei de 2 săptămâni și cursuri de limba engleză pentru restul grupului. După masa de prânz a urmat desigur încă o plimbare mult așteptată prin Manhattan, unde am vizitat Empire State Building, precum și alte obiective interesante, bucurându-ne de atmosfera unică a orașului.
Așadar, ziua 13 a început cu un mic dejun rapid, cu alegeri din opțiunile familiare deja, și a continuat festiv la ceremonia de absolvire, unde grupul nostru vesel, împreună cu elevi internaționali din Italia, Venezuela, Japonia sau Taiwan au fost felicitați, au făcut poze, au cântat și au aplaudat.
Desigur, fiecare dintre elevi a primit portofoliul academic și nu au lipsit nici fotografiile cu grupul de la sfârșitul ceremoniei, pe care, cu siguranță, cu toții le vom păstra în albumele noastre virtuale.:) Energia și emoțiile începeau să se simtă amestecat: satisfacția de final de curs, umbrită de realizarea că în curând se vor întoarce acasă, lăsând prietenii noi în urmă, dar păstrând cu noi mereu amintirile și momentele inedite trăite împreună.
Grupul de 3 săptămâni a continuat cu un program academic normal – de dimineață, dar s-au strecurat în pauze în sala de ceremonii pentru a-și felicita prietenii. 💕
Masa de prânz a fost și ea bifată rapid, deoarece unanim am decis să plecăm mai devreme într-o ultimă incursiune în fabulosul New York pentru a memora și mai bine fiecare colț explorat, fiecare clădire, fiecare detaliu observat; fără a rata desigur și vizita la Empire State Building ce avea să ne ofere o panoramă spectaculoasă asupra orașului în timpul nopții.
Am plecat așadar din campus în jurul orei 15:00. Ajunși în Grand Central Station, am pornit la pas prin oraș, pentru a ne bucura de vibe-ul său grozav. În plimbarea noastră, am trecut pe lângă Chrysler Building (clădire construită în stil Art Deco, impresionantă la orice moment al zilei, odinioară cea mai înaltă construcție din New York), iar mai apoi pe lângă Bryant Park (cel mai populat parc urban din lume) – unde am și făcut o scurtă oprire. Ne-am fi oprit mai mult pentru a explora puțin parcul plin cu localnici sau turiști ce se bucurau de după-amiaza caldă de vineri, însă faptul că pentru unii dintre noi era ultima plimbare în New York ne-a determinat să continuăm totuși traseul pentru a nu rata ocazia de a mai vedea și alte locuri interesante.
Roberta ne-a împărtășit și ea câteva impresii despre experiența ei de tabără:
Până acum, experiența mea în tabăra din New York a fost absolut incredibilă. 🗽🗽🗽Am avut șansa să cunosc oameni din toate colțurile lumii și să învăț atât de multe din diversitatea lor. Campusul a devenit o a doua casă, plină de râsete, discuții profunde și amintiri de neuitat. Fiecare zi aici mi-a adus zâmbete și mi-a arătat cât de frumoasă poate fi prietenia, chiar și atunci când vine de la oameni atât de diferiți. Simt că am crescut mult și că plec de aici cu amintiri de neuitat. Mulțumesc din suflet acestei experiențe ca a reușit să ne aducă tuturor atât entuziasm si că ne-a vindecat, imediat ce am ajuns aici, de toate supărările.
Madame Tussauds – o binecunoscută atracție turistică, cu 21 de muzee în întreaga lume – a fost următoarea locație la care am ajuns, unii dintre copii – Alexandra, Randy și Sebastian intrând chiar pentru o vizită. În New York, muzeul se află în zona Times Square din Midtown Manhattan, fiind al doilea deschis în Statele Unite și al patrulea din întreaga lume. Madame Tussauds a fost fondat de sculptorul în ceară Marie Tussaud acum mai bine de 250 de ani.
Restul tinerilor au profitat de amplasarea muzeului și au explorat Times Square sau au căutat opțiuni noi și foarte locale de cină. Pe durata acestor două săptămâni, orașul nu ne-a dezamăgit niciodată, fiecare moment fiind unic. Dar astăzi parcă avea ceva și mai special – o energie ce ne va alimenta dorul pentru, probabil, mult timp. 🤗
A contribuit și vizita la Empire State Building – programată de școală în seara aceasta pentru întreg grupul tocmai pentru oportunitatea de a vedea și a ne bucura împreună de faimoasele lumini ce inundă skyline-ul New York-ului.
După vizita la muzeu și zona Times Square, ne-am reunit cu toții și am urcat împreună la etajul 86 al Empire State Building – după ce am trecut prin istoria clădirii, dar și prin filtrele de securitate. Clădirea măsoară aproximativ 380 de metri înălțime are două punți de observație, la etajul 86 și la etajul 102. Am reușit să fim la puntea de la etajul 86 când afară era deja întuneric, iar priveliștea asupra orașului a fost de-a dreptul încântătoare – fascinația se citea pe chipurile tuturor, mult mai mult decât în prima zi când am avut ocazia să o vedem în timpul zilei.
După ce am profitat de moment pentru a imortaliza cât mai multe instantanee care de care mai inedite, am coborât, fără entuziasm, pentru a merge spre Grand Central Station și înapoi în campus, unde ne așteaptă noii prieteni făcuți, știind că noaptea aceasta focus-ul va fi pe schimbat impresii, adrese, conturi de social media sau îmbrățișări care să țină loc virtual întregii experiențe avute în tabăra internațională de la New York.
Mâine, grupul de 2 săptămâni va porni spre casă, iar cei care vor mai rămâne o săptămână vor pleca devreme într-o excursie ce se anunță super interesantă, având ca misiune să se distreze și pentru cei care revin acasă. 💓
Aflați mai multe, curând.🤗
Mai multe imagini din ziua treisprezece de tabără în New York puteți vedea aici: Album Facebook Tabără New York