Tabăra Engleză New York – Ziua 5

Aug 11
Aug 12
Aug 13
Aug 14
Aug 15
Aug 16
Aug 17
Aug 18
Aug 19
Aug 20
Aug 21
Aug 22
Aug 23
Aug 24
Aug 25
Aug 26
Aug 27
Aug 28
Aug 29
Aug 30
Aug 31

Ziua 5 – Cursuri, plimbare în Sleepy Hollow și bal mascat

Dimineața călduroasă și somnoroasă în ziua 5 la New York. Dat fiind că sesiunile de curs începeau cel mai devreme la 1 PM, toți au profitat de câteva minute sau ore în plus de somn, după poveștile împărtășite până mai târziu în ziua anterioară. Relaxarea a continuat și după trezire, fie cu un mic dejun frugal (deși opțiunile erau pentru toate gusturile, începând cu popularele cereale în diverse sortimente, combinate cu lapte, iaurt și fructe, continuând cu omletă și brânză, șuncă sau cartofi), fie direct cu o repriză de sport în clădirea dedicată, inclusiv piscina care le devine din ce în ce mai dragă.

Orele libere au trecut rapid și ne-am reunit cu toții la prânz înainte de a pleca fiecare la ore. Cum acestea încep diferit, masa de prânz este luată în funcție de programul academic. Astăzi au avut salatele tipice, care se pot personaliza, sandvișuri Cubano atât cu porc, cât și pentru vegetarieni, salată de varză și alte toppinguri sau sosuri, plus flan ca desert, alături de deja clasica înghețată. Ca în fiecare zi, felurile propuse au o notă clară de mâncare populară în zonă, făcându-ne pe toți curioși să încercăm câte un pic sau mai mult din fiecare.

Tot perioada prânzului ne-a adus împreună într-o sală de recreere, unde Roberta ne-a surprins (în)cântându-ne, acompaniată de pian. Cu planuri inițiate pentru mai târziu și zilele următoare, mici discuții despre tot ce descoperim și învățăm împreună, impresii despre cursuri, au plecat și ultimii dintre noi spre orele ce începeau de la 2:30. Întreg campusul fremăta de pași grăbiți spre clădirile alocate.

Cursurile, după cum mărturiseau și elevii, sunt interesante și interactive, profesorii adaptând metoda de predare Efekta și în funcție de dinamica și interesele grupei sale de studiu. De asemenea, lecțiile de interes special par a fi pe placul tuturor, fiind abordate subiecte de actualitate și interes pentru fiecare dintre participanți.

Astfel că unii dintre elevi studiază engleza pentru afaceri sau engleza prin filme, alții au ales să aprofundeze strategiile pentru examen, vocabularul, scrierea, conversația sau să afle mai multe despre cultura americană.

 

După cină, de la 6:30 începând, ne-am reunit pentru a stabili exact ceea ce urmează. În timp ce o parte dintre noi a ales să își continue programul sportiv cu o incursiune la piscină sau la sală, ceilalți și-au dorit o plimbare și cină în oraș, iar majoritatea a ales o plimbare spre faimosul sat vecin, Sleepy Hollow, cel care apare în cartea scriitorului Washington Irving, gazda statuii călărețului fără cap și destinație foarte atractivă de Halloween. Am luat satul la pas, curioși să vedem casele liniștite și fin decorate, statuia și alte obiective, terminând excursia din nou în Tarrytown, la farul deja cunoscut și promenada care ne-a cucerit acum câteva zile.

Ne-am întors devreme în campus, deoarece mâine avem cursuri dis-de-dimineață, dar și pentru Masquerade Ball, la care unii au participat după ce și-au făcut măștile și s-au bucurat de atmosferă (muzică și dans) spre bucuria celor din jur.

Așa cum știți poate din alte tabere, pe parcursul zilelor de tabără rămase, vom ruga participanții să ne împărtășească impresiile lor despre această experiență. Raandy a fost primul ce ne-a mărturisit următoarele:

Experiența în cadrul campusului EF a fost una ca în povești până în momentul de față. Sunt foarte mulțumit de experiența pe cadrul academic deoarece se poate observa că profesorii își dau silința și au o stare foarte pozitivă. Excursiile în NYC au fost foarte bine organizate și am reușit să vizităm toate locurile dorite. 

Seara s-a încheiat la curfew, când grupuri-grupuri s-au întors toți în clădire, gata să își reîncarce bateriile pentru o nouă aventură în campus și în New York. Ne apropiem ușor ușor de weekend, iar entuziasmul crește chiar mai mult, știind ce excursii ne așteaptă. Dar până atunci, pe mâine!

Mai multe imagini din a cincea zi de tabără în New York puteți vedea aici: Album Facebook Tabără New York