Tabăra Engleză New York iarna – Ziua 2

Dec 25
Dec 26
Dec 27
Dec 28
Dec 29
Dec 30
Dec 31
Jan 01
Jan 02
Jan 03
Jan 04
Jan 05
Jan 06
Jan 07

Ziua 2 – Hello and Merry Christmas, New York!

A doua zi de tabără a fost una destul de plină pentru elevi! Chiar dacă orarul ni s-a decalat puțin deoarece astăzi școala a funcționat după programul de weekend, ne-am bucurat să explorăm puțin Tarrytown, pentru ca mai apoi să descoperim o mică parte din Manhattan, seara încheindu-se în camere pentru odihnă sau la Rita Hall pentru ciocolată caldă și socializare.

La ora 8:30 se treziseră deja toți elevii din tabără, cu gândul ca după micul dejun să pornim deja spre New York. Am aflat însă că micul dejun va fi de fapt servit și astăzi de la ora 11:00, cantina funcționând după programul de sărbători. De mâine va reveni totuși la programul normal, mai ales că școala reia programul obișnuit. Având timp la dispoziție, am pornit într-o scurtă plimbare în Tarrytown, deoarece elevii au dorit să se aprovizioneze cu niște gustări de la 7/11. La întoarcere ne-am abătut puțin din drum pentru a intra și la CVS, un alt magazin cu produse variate, de unde se poate cumpăra de la  mâncare până la pastile și cosmetice. Chiar dacă vremea este destul de capricioasă acum în New York, temperaturile fiind destul de scăzute, apariția soarelui ne-a făcut plimbarea mai frumoasă.

1 - tabara engleza newyork 26122022

Ne-am reîntors în campus la timp pentru a ne potoli foamea cu un brunch  variat, elevii putând alege între diferite preparate: omletă, cârnăciori, roșii coapte, cartofi la cuptor, diverse mezeluri și brânzeturi, salată de ton, bagels, Philadelphia, unt, trei tipuri de cereale, lapte, iaurturi, granola, fructe, budincă de ovăz, clătite americane, vafe, melci cu vanilie sau căpșuni și desigur cafea, ceai și sucuri.

2 - tabara in strainatate newyork 26122022

După ce am mâncat cu toții brunch-ul, am pornit entuziasmați spre stația de tren din Tarrytown, situată la o distanță de 20 de minute de mers pe jos și de unde urma să călătorim spre Manhattan. Trenul a sosit la ora 12:15, iar în aproximativ o oră ajungeam în Gara Centrală din New York. 

3 - tabara usa 26122022

4 - tabara newyork 26122022

Ne-am dat puțin timp pentru a admira această clădire fascinantă și pentru a ne poza din toate unghiurile, iar mai apoi am ieșit în fața gării, iar gâturile noastre au început din nou să se întoarcă în toate părțile, și mai ales în sus :). Clădirile din jurul gării sunt impunătoare, fiecare cu particularitățile sale și nu o dată ne-a fost dat să vedem clădiri vechi sau foarte vechi între zgârie nori noi și moderni. E foarte interesant cum orașul își păstrează farmecul și nu dă impresia de kitsch chiar și atunci când se alătură noul cu vechiul.

5 - tabara internationala newyork 26122022

Apoi am înaintat pe străduțe trecând Madison Avenue până pe 5th Avenue, strada celebră pentru magazinele sale. Am continuat pe această stradă până am ajuns la celebrul magazin Macy’s. Acesta ocupă aproape un bloc întreg, având aproximativ 1,1 milioane de metri pătrați de spații de vânzare cu amănuntul, incluzând spațiu suplimentar pentru birouri și depozitare. De asemenea, Macy’s este o locație foarte populară de sărbători, deoarece anual, atât decorațiunile interioare, dar mai ales cele exterioare sunt unice și într-adevăr spectaculoase, reprezentând astfel o atracție principală pentru turiști și nu numai. Am admirat și noi decorațiunile din acest an, tema fiind reprezentată de dragostea ce trebuie oferită – Give Love. Elevii au avut jumătate de oră la dispoziție pentru a putea explora puțin și spațiul interior, după care ne-am continuat plimbarea spre Times Square.

6 - tabara engleza usa 26122022

7 - tabara cu insotitor de grup sua 26122022

8 - tabara engleza cu insotitor newyork 26122022

În drum spre Times Square, elevii au observat un magazin Target, pe care au vrut să-l viziteze, așadar am făcut și aici o scurtă oprire de 30 de minute. Înaintând apoi spre locul unde panourile publicitare de dimensiuni gigantice fură absolut toate privirile și obiectivele aparatelor foto, am realizat desigur că orașul este destul de aglomerat, foarte mulți turiști fiind curioși să vadă ce surprize le oferă New Yorkul și pe timpul iernii. Și noi suntem curioși, și plăcut impresionați de tot ce descoperim la fiecare pas, atmosfera și energia acestui oraș fiind unice. A urmat evident o sesiune de poze, după care am pornit mai departe spre următorul obiectiv – Bryant Park.

9 - tabara newyork 26122022

În Bryant Park este organizat un târg de Crăciun foarte frumos – Winter Village, pe care ne-am bucurat să-l vedem și noi, mai ales că odată cu lăsarea serii magia luminilor ne-a oferit o imagine și mai spectaculoasă a întregului spațiu. Parcul este plin de o mare varietate de magazine festive și tarabe cu mâncăruri și băuturi delicioase, specifice zonei. Marea atracție a târgului este însă patinoarul pus la dispoziție pentru toată lumea și care creează o atmosferă de poveste de iarnă. Elevii au avut la dispoziție aproximativ o oră pentru a explora târgul; câteva dintre fetele din grup fiind nerăbdătoare să încerce patinoarul, însă din ce mi-au povestit ulterior, datorită numărului mare de vizitatori, intrarea se făcea doar pe bază de rezervare prealabilă. Ne-am propus așadar să ne documentăm puțin și să ne reîntoarcem aici pentru acest lucru. Alți elevi au gustat diverse delicatese sau au băut un ceai cald pentru a se încălzi. 

10 - tabara newyork cu insotitor 26122022

La ora 17:45 eram așezați confortabil pe locurile noastre din trenul ce urma să ne ducă de la Gara Centrală înapoi în Tarrytown. Elevii s-au declarat încântați de tot ce au văzut, dar frigul nu ne este niciunuia cel mai bun prieten, așa că oboseala se citea pe fețele tuturor. 

Am ajuns în campus la fix pentru a mânca cina. În această seară cantina a servit orez sau cuscus, broccoli la cuptor și pui la cuptor, diverse salate, supă miso sau supă cremă de roșii, iar la desert înghețată de vanilie sau căpșuni. Unii dintre elevi au preferat să sară peste cină, deoarece mâncaseră deja la târgul din Bryant Park.

12 - tabara in strainatate usa 26122022

La ora 20:00, i-am invitat pe elevi la o ciocolată caldă, la care se puteau adăuga nuci sau alune pisate, bomboane multicolore sau marshmallow; iar mai apoi la o sesiune de joculețe și socializare. Doar Maria, Iris, Mălina și Ana-Maria au ales să mi se alăture la Rita Hall, restul participanților alegând să se relaxeze în camere. După ce ne-am preparat băuturile, ne-am alăturat celorlalți elevi internaționali din zona de relaxare de la Rita, unde muzica și voia bună erau în toi. Fetele au primit și câte un mic cadou din partea noastră (ceilalți vor primi cadoul la următoarea activitate desfășurată), iar mai apoi ne-am distrat împreună jucând șarade – charades în limba engleză (fiecare dintre noi a trebuit să ghicească ce descriau, mimau sau fredonau celelalte persoane).

11 - tabara engleza newyork 26122022

A fost o zi lungă, dar foarte frumoasă; iar cea de mâine se anunță a fi la fel de plină de experiențe noi. Pe ordinea zilei avem testul de vorbire, sesiunea de orientare și mai apoi turul de bun-venit din partea școlii. Așadar, nu ratați jurnalul de mâine!

Mai multe imagini de pe parcursul călătoriei găsiți aici: Album Facebook Tabără New York iarnă.