Jun 21
Jun 22
Jun 23
Jun 24
Jun 25
Jun 26
Jun 27
Jun 28
Jun 29
Jun 30
Jul 01
Jul 02
Jul 03
Jul 04
Jul 05
Ziua 4 – Vizitarea colegiilor din Oxford
Miercuri toți elevii au avut în lecture room un curs interesant cu videouri şi prezentare powerpoint despre vase britanice, fiind bineînțeles amintit şi faimosul vas de croazieră Titanic. După această sesiune de curs toată lumea s-a îndreptat spre masa de prânz.
După ora 13, elevii au fost rugați să participe la o evaluare, unde au putut oferi feedback şcolii despre cursuri, cazare şi campus în general, pentru a putea fi îmbunătăție aspectele pe care copiii le-au considerat mai puțin bune.
Am plecat apoi la vizitarea a două colegii, care sunt considerate a fi cele mai frumoase din Oxford: Magdalen College şi Christ Church College. Universitatea din Oxford este formată din peste 38 de colegii, colegiile fiind comunități academice unde elevii au în general cursurile.
Colegiul Magdalen a fost fondat în anul 1458 şi este unul dintre colegiile proeminente din Oxford. Printre elevii care au studiat aici se numără: Regele Edward al VIII lea, Oscar Wilde, C.S.Lewis, John Turner (fost prim ministru al Canadei), Nicholas Kristof (câştigător al premiului Pulitzer), Edward Gibbon, etc. Nouă câştigători ai Premiului Nobel au fost elevi, cercetători ori profesori aici. La Colegiul Magdalen elevii pot studia, printre altele: istorie antică şi modernă, drept, matematică, artă, psihologie experimentală, biologie, chimie, limbi europene, muzică.
Pe durata plimbării prin colegiu am putut admira sala de mese, grădinile cu căprioare, parcul, clădirile cu săli de clasă şi clădirile cu dormitoare. Spre dezamăgirea elevilor, nu am putut intra nici în săli de curs şi nici în dormitoare.
Deoarece pe 24 iunie am sărbatorit Ziua Internațională a Iei, Iulia a purtat astăzi cu mândrie o ie deosebită.
După vizitarea primului colegiu, elevii au decis că nu mai doresc să mergem şi la Christ Church College, în special după ce au aflat faptul că celebra sală de mese din filmul Harry Potter este închisă până la mijlocul lunii iunie acoperișul fiind în curs de consolidare.
Astfel, le-a fost oferită alternativa de a merge la gradina botanică, care este cea mai veche grădină botanică din Marea Britanie, însă nici această variantă nu le-a surâs. O parte din grup a ales să îşi recapete forțele degustând unele dintre cele mai bune ceaiuri din Oxford, împreună cu o prăjitură bineînțeles, iar o altă parte a ales să meargă la cumpărături.
În drum spre campus am ales o nouă rută, unde am putut admira multe colegii şi am ajuns până la urmă şi la Christ Church College, care din păcate era deja închis publicului.
Totuşi, ne-am putut plimba prin grădinile colegiului, unde se desfăşura un meci de cricket, unul dintre cele mai populare sporturi de echipă din Marea Britanie.
Ne-am întors la timp în campus pentru cină, unde am avut: salată cu roşii, rucola şi sfeclă; ecler, iaurt sau fructe; ardei umpluți, curcan cu ciuperci sau vită; cartofi la cuptor sau paste. Şi astăzi elevii au profitat de vremea bună şi au luat cina pe terasa interioară a campusului, unde s-au distrat copios.
Seara a fost una sportivă, şcoala organizând diverse activități la Universitătea Brookes: volei, baschet și fotbal. Leo, Andrei şi Andreea au luat parte la activități, iar Ioana i-a încurajat de pe margine. Ceilalți elevi au preferat să rămână în campus, unii dintre ei având teme pentru a doua zi.