Jun 26
Jun 28
Jun 27
Jun 29
Jun 30
Jul 01
Jul 02
Jul 03
Jul 04
Jul 05
Jul 06
Jul 08
Jul 07
Jul 09
Jul 10
Ziua 2: Prima zi de școală
Ziua de luni a început dis de dimineață, la ora 7:30, când ne-am reunit la cantina campusului, unde am mâncat micul dejun. Se anunța o zi introductivă lungă, cu prezentări despre maniera educațională a școlii, programul școlar și cel de orientare, dar și interviurile necesare pentru stabilirea nivelului conversațional al elevilor, care vin în completarea testului de plasament susținut de elevi cu câteva zile înainte de începerea propriu-zisă a taberei.
Micul dejun a fost variat, astfel încât am putut alege să ne delectăm cu diverse tipuri de cereale cu lapte, iaurt, Nutella, fructe, pâine albă sau neagră, brânză sau cașcaval, suc de portocale, suc de mere, cafea și ceai.
După ce ne-am încărcat cu forțe proaspete, la ora 8:30 ne-am reîntâlnit la recepție, unde am fost întâmpinați cu sucuri și gustări englezești. Împreună cu toți participanții internaționali sosiți în aceeași zi cu noi, ne-am îndreptat spre Lecture Room, unde a avut loc sesiunea de poze pentru cardurile elevilor. Aceste carduri vor fi folosite de elevi pentru verificarea programului, dar și pentru o identificare cât mai ușoară în interiorul campusului, unde echipele de angajați sunt prezente în permanență, iar paznicii de noapte de la ora 19:00 până dimineață. Școala este supravegheată, toți elevii fiind obligați să prezinte cardurile de elev atunci când ajung în campus. Toți elevii minori trebuie să fie în campus până la ora 23 și nu mai pot părăsi campusul după această oră. De asemenea, la ora 23 are loc o verificare a camerelor, pentru ca reprezentanții campusului să se asigure de respectarea acestei reguli.
Chiar dacă sala era plină de elevi, înregistrarea și sesiunea de poze au mers destul de rapid, fiind urmate de diferite proceduri necesare pentru începerea cursurilor. Așadar, elevii care au dorit să dea încă o dată testul de plasament au avut această oportunitate, după care a urmat examenul oral constând într-un interviu individual cu un profesor, pentru ca împreună cu rezultatul obținut la testul de plasament să poată fi decisă grupa de studiu adecvată nivelului fiecărui elev.
Un moment interesant a fost primirea unui chestionar cu diferite întrebări despre Regatul Unit al Mării Britanii și al Irlandei de Nord, la care au trebuit să lucreze în echipe internaționale de câte 2-3 elevi. În acest fel, am putut interacționa cu ceilalți elevi și ne-am putut familiariza cu diferite expresii britanice și alte detalii legate de cultura și așezarea geografică a Regatului Unit.
În jurul orei 11:00, programul a continuat cu o prezentare de aproximativ 15 minute a unuia dintre profesori, care a inclus detalii despre desfășurarea cursurilor, examene, siteuri unde pot exersa în funcție de testul pe care doresc să îl susțină (Cambridge, IELTS, etc.), modalități de exersare a limbii engleze, spre exemplu prin jocuri cu muzică (activitatea se numește Lyric Training – acesta se desfășoară astfel: se alege nivelul de cunoștințe – începător, avansat, expert etc., iar apoi se identifică versurile pe ecran). De asemenea, elevii au fost instruiți în privința sistemului de transport în Oxford și au fost ajutați cu explicații pentru orientarea pe harta primită cu orașul Oxford. Astfel, au putut urmări cum se ajunge în centrul orașului pe jos (plimbare pe lângă Headington Park, St Clement’s Park, Magdalen Bridge, High Street până la Carfax Tower) sau cu autobuzul și au putut identifica diferite obiective care li se par interesante. Am fost bucuroși să auzim că în acest weekend au sosit în campus 170 de elevi din diferite colțuri ale lumii, iar în acest moment, în campus sunt peste 800 de elevi de peste 70 de naționalități diferite.
Alte aspecte importante pe care le-am reținut sunt următoarele: cursurile încep la 08:45 și se încheie la 17:30, mai puțin miercuri, când ora maximă este 18:30. Prezența obligatorie la cursuri este de minim 80 %, însă recomandarea școlii este să nu se lipsească de la niciun curs. Pe parcursul taberei, elevii vor avea săptămânal și o sesiune de discuții, în cadrul căreia se va completa un formular de feedback cu impresiile participanților despre școală și cursuri.
Regulile școlii includ respect față de comunitatea din Oxford și față de ceilalți elevi din campus. Strada unde se află școala, Pullens Lane, este o alee privată, iar zona este foarte liniștită, așadar școala a insistat ca elevii să respecte vecinii și comunitatea locală. Ca fapt divers am aflat că pe Pullens Lane, casele valoareaza aproximativ 5-6 milioane de lire sterline.
Elevii au fost încurajați să vorbească în permanență în limba engleză, pentru a-și face cât mai mulți prieteni din întreaga lume și pentru a își îmbunătăți în continuu nivelul de engleză, având în vedere faptul ca în școală sunt elevi cu diferite niveluri de cunoștințe: de la începători până la avansați.
În fiecare vineri, la ora 17, este testată pentru câteva secunde alarma de incendiu. Dacă alarma sună pentru mai mult timp, toți elevii trebuie să părăsească locul în care se află și să meargă direct la punctul de întâlnire: parcarea din fața școlii. Tot cu această ocazie, ni s-au prezentat regulile de siguranță și ni s-a spus faptul că se poate face o programare ca un doctor să vină la școală de luni până vineri și la care putem apela cu încredere în cazul unor probleme de sănătate.
După ce ne-am relaxat puțin la soare într-o scurtă pauză, ne-am îndreptat din nou spre Lecture Room pentru a asista la încă o prezentare susținută de Zoe, directoarea academică a campusului, cea care supraveghează profesorii și cursurile fiecărui elev. Elevilor le-a fost recomandat să fie foarte atenți în prima zi de cursuri (marți): dacă grupa de studiu în care au fost încadrați este potrivită pentru nivelul lor. Dacă simt că sunt neconcordanțe, trebuie să anunțe acest lucru profesorului de la curs în cel mai scurt timp posibil. Este indicat ca elevii să fie în clasă cu 5 minute înainte de începerea cursului și cel mai târziu cu 10 minute după începerea cursului. Sfatul simpaticei Zoe a fost „Make the most of the opportunity you have here” – „Profitați din plin de șansa pe care o aveți aici.”
Echipa de activități, formată din 5 tineri energici, ne-a prezentat programul stabilit pentru această săptămână, iar elevii s-au arătat încântați de activități.
La ora 12:30 elevii au mâncat prânzul, iar apoi am sărbătorit împreună cu restul elevilor internaționali începerea turneului de la Wimbledon, savurând căpșuni cu frișcă și socializând.
Ne-am înarmat în acest fel cu forțe proaspete pentru plimbarea organizată de școală, prin centrul Oxfordului, la care au participat toți elevii internaționali începând cu ora 13:15. Bucuroși de ziua însorită și călduroasă, am pornit la pas într-o scurtă aventură. Fiind însoțiți de reprezentantele echipei de activități, am avut ocazia să aflăm mai multe detalii despre diferite obiective turistice care merită a fi vizitate (Magdalen College, Bodleian Library – în care se găsesc peste 12 milioane de volume, Divinity School – cea mai veche școală din Oxford care este încă în folosință, Sheldonian Theatre).
La ora 14:30 turul s-a încheiat și elevii au avut program de voie timp de 2 ore. Chiar dacă astăzi a fost o zi călduroasă, unii dintre elevi au decis să meargă la cumpărături pentru a achiziționa câteva haine mai groase pentru zilele următoare, în timp ce alții au optat să profite de soare și să se plimbe pe străduțele din centrul orașului sau să se oprească la un suc pe una dintre terasele din centru.
Ne-am reunit la ora 16:30 și am pornit înapoi spre campus, elevii fiind cu zâmbetul pe buze, dar puțin obosiți și nerăbdători să mănânce cina. La ora 18:30 toți elevii erau în campus. La cină am putut alege dintre orez cu pui, tocăniță de vită, meniu vegetarian cu legume, diferite tipuri de salată și desert: salam de biscuiți, fructe sau iaurt.
Campionatul european de fotbal fiind în plină desfășurare, seara s-a încheiat în lounge, unde elevii, inclusiv cei internaționali, au ales să urmărească meciurile, în timp ce alții au ales să se retragă în camere, mâine fiind prima zi de cursuri.
Puteți vedea mai multe poze din a doua zi a taberei din Oxford în album: Facebook Album Tabără Oxford.