Tabăra Internațională Oxford – Ziua 3

Jun 26
Jun 27
Jun 28
Jun 29
Jun 30
Jul 02
Jul 01
Jul 03
Jul 04
Jul 05
Jul 06
Jul 07
Jul 08
Jul 09

Ziua 3 – Primele cursuri, University Church of St. Mary & The Covered Market

De dimineață elevii taberei din Oxford s-au reunit la micul dejun, când am aflat mai multe detalii despre orarul lor pentru această săptămână. 12 dintre elevi au avut cursuri în intervalul orar 08:45 – 13:15, iar ceilalți 5 după-amiază, în intervalul 14:05 – 17:00.

28062022-2

Cu toții erau entuziasmați pentru începerea cursurilor. Inițial Bianca, Leona, Valentin, Bogdan și Tudor mi-au mărturisit că ar fi preferat și ei cursurile de dimineață, dar mai apoi au fost deschiși la propunerea mea de a vizita University Church of St. Mary și The Covered Market. Așadar, după ce colegii lor au plecat la cursuri, ne-am organizat și noi, pornind la ora 9:30 într-o plimbare plăcută spre centrul orașului, într-un grup mic și vesel, urmând ca după-amiază să parcurgem același traseu și cu elevii care au avut cursuri de dimineață.

28062022-4

A fost o plimbare foarte relaxantă și plăcută pentru toți, mai ales că soarele ne-a răsfățat câte puțin pe parcursul drumului. După aproximativ 20 de minute, am ajuns la University Church of ST. Mary.

Biserica aceasta este ”inima” Universității din Oxford, fiind prima sa clădire, locul de unde a început formarea faimoasei instituții academice. Încă de la începutul secolului al 13-lea, aici se întâlnea conducerea universității, se acordau distincțiile și tot aici se țineau cursuri. Se spune despre biserica aceasta că este printre cele mai frumoase din Anglia. De asemenea, am fost norocoși să vedem o instalație artistică chiar în  interiorul bisericii. Denumită Gaia și aparținând artistului Luke Jerram, instalația ne oferă șansa de a admira cum arată Planeta Pământ la o astfel de scară, plutind în 3 dimensiuni. Ni s-a părut incredibil să aflăm că această instalație este de 2.1 milioane de ori mai mică decât Planeta Pământ. ?

28062022-6

Cele 124 de trepte înguste pe care elevii au trebuit să le urce pentru a ajunge în vârful turnului ne-au dat puține bătăi de cap, dar priveliștea spectaculoasă care ne aștepta la final a fost o recompensă primită cu mult entuziasm. Toți elevii din grup au recunoscut că a meritat efortul, fiind încântați de panorama orașului și a împrejurimilor acestuia. 

28062022-8

28062022-22

După ce ne-am făcut câteva poze artistice și am surprins cât am putut de bine detaliile care ne-au captat atenția, am coborât din Turn și ne-am continuat traseul până în The Covered Market. Această piață datând încă din anii 1770 este renumită în lumea întreagă pentru numărul mare de producători locali și independenți, care vând diferite produse locale, de la pălării la legume și fructe sau flori, bijuterii, pantofi, produse din piele etc. Maniera în care sunt organizate și prezentate micile buticuri creează o atmosferă aparte, care ne poartă parcă înapoi în timp. Elevii s-au arătat încântați de acest loc, de unde desigur că nu puteam plec fără să le fac cunoștință cu unele dintre cele mai bune prăjiturele din Oxford: Ben’s Cookies, de care toți au recunoscut că s-au îndrăgostit.

28062022-9

28062022-10

La sugestia elevilor, am mers apoi până la Westgate Mall, un centru comercial foarte mare, unde aceștia s-au relaxat socializând într-o cafenea. Am apreciat felul în care erau organizate spațiile de relaxare din acest mall,  cu șezlonguri și un covor verde, care îți oferă senzația că ești într-un parc. 

28062022-11

 

Am ajuns în campus la timp pentru a îi întâlni pe restul elevilor care au avut cursuri de dimineață, aceștia declarându-se mulțumiți de prima interacțiune cu profesorii și noii colegi. Prânzul a fost din nou variat, nachos și guacamole fiind nelipsiți de pe farfuriile tuturor. Fajita cu carne de porc, enchiladas vegetariene, salate cu somon sau pui și avocado, sau hot-dogs în curtea interioară au fost alte feluri de mâncare disponibile.

28062022-12

Paul, care a avut cursurile în prima parte a zilei, ne-a povestit câteva impresii de la cursurile de azi:

Astazi am avut prima zi de cursuri. Mi-a placut faptul ca profesorul nostru, Dan, a inceput prin a ne povesti putin despre el, si dupa, ca sa nu simta nimeni un disconfort, ne a pus sa ne prezentam prin intermediul unui joc in curte, si toata lumea a fost foarte relaxata. Pe parcursul întregului curs Dan a fost foarte relaxat si deschis si ne a facut sa interacționam unii cu alții si cu el mai mult decat am fi făcut-o in mod normal.

28062022-14

După prânz, am pornit într-o nouă incursiune în centrul orașului. De data aceasta, grupului nostru i s-au alăturat și alți elevi internaționali din Franța, Polonia, Germania, invitați fiind de elevii noștri. Se pare că deja se creează prietenii frumoase, lucru care nu face decât să mă bucure.

Am urmărit același traseu ca și de dimineață, însă am observat că orașul era mult mai aglomerat la ora 16. Spre exemplu, la urcarea în Turnul Bisericii, cei interesați au trebuit să aștepte aproximativ 20 de minute, dar mi-au mărturisit că le-a plăcut foarte mult și s-au distrat copios urcând și coborând scările înguste. 

28062022-15

28062022-17

Scarlett, Raluca, Petru, Maia B. , Maia P. și Jan, prietenul lor din Polonia, au preferat să mai exploreze împrejurimile, inclusiv Librăriile Bodleian, situate în apropiere. Din păcate toate locurile pentru tururile ghidate oferite erau deja ocupate, așa că au făcut o scurtă vizită la Divinity School. În zilele următoare, după cum ne permite programul, vom face o nouă încercare să vizităm atât Divinity School, cât și Old Bodleian Library.

28062022-16

Ne-am reunit apoi și am încheiat vizita de astăzi la The Covered Market, cu biscuiți delicioși de la Ben’s Cookies, după care toți elevii au avut timp liber până la ora cinei.

28062022-19

28062022-20

Observ cum participanții își intră în ritm și se integrează în viața socială a campusului. Interacționează cu elevi noi, din alte țări, dar sunt și foarte grijulii unii față de ceilalți, ceea ce nu poate decât să mă bucure.

Seara am încheiat-o în campus. Petru a jucat baschet cu un elev internațional, în timp ce restul grupului se relaxa în curtea interioară, iar mai târziu s-au retras în zona de relaxare din reședință, unde unii dintre ei au jucat o partidă de șah sau biliard, au ascultat muzică etc.

28062022-21

Pentru mâine avem planificată vizita la colegiile din Oxford, în cadrul Zilelor Porților Deschise, unde putem participa la diferite prezentări interesante și totodată putem vizita colegiile în tururi ghidate chiar de studenți. Ne așteaptă din nou o zi plină. Nu ratați așadar nici jurnalul de mâine!

Mai multe imagini din a treia zi de tabără puteți vedea aici: Album Facebook Tabăra Oxford