Tabăra Engleză Oxford – Ziua 12

Jun 23
Jun 24
Jun 25
Jun 26
Jun 27
Jun 28
Jun 29
Jun 30
Jul 01
Jul 02
Jul 03
Jul 04
Jul 05
Jul 06

Ziua 12 – Muzee, cursuri, campus și activități interesante

Ne apropiem încet de finalul acestei tabere, iar nostalgia se simte deja în grupul nostru de tabără. Ne bucurăm desigur la gândul că nu peste mult timp îi vom revedea pe cei dragi și le vom putea povesti aventurile noastre, dar suntem și puțin triști la gândul că cele două săptămâni se apropie de final. Timpul zboară de-a dreptul când zilele sunt pline de cursuri, activități și prieteni!

Dar să revenim la ziua de azi. Pentru că elevii au avut cursurile după amiază, după micul-dejun, le-am propus celor interesați o vizită la Muzeul de Istorie Naturală și Muzeul Pitt Rivers. Mi s-au alăturat David, Codrin, Ana, Branka, Ioana, Andrei și Maria M, dar și prietena lor Signe din Suedia. Ceilalți au ales să se odihnească până mai târziu sau să mai petreacă timp în campus alături de alți prieteni internaționali.

Muzeul de Istorie Naturală al Universității din Oxford, împreună cu Muzeu Pitt Rivers, fac parte din cele 7 cele mai importante muzee și obiective din Oxford și mai mult, împart aceeași clădire, așa încât acestea poti fi vizitate împreună cu ușurință.

Fondat în anul 1860 ca centru de studiu științific la Universitatea din Oxford, Muzeul de Istorie Naturală deține acum colecții universitare semnificative pe plan internațional. Fiind găzduit într-o clădire de arhitectură neogotică, colecțiile în creștere ale Muzeului susțin un program amplu de cercetare, predare și implicare publică în mediul natural.

Aici elevii au putut admira exponate arheologice și antropologice, iar câteva dintre exponatele importante sunt: Tyrannosaurus Rex, schelete de balene, schelete de dinozauri, insecte vii, păsări, animale împăiate, pietre prețioase și celebrul schelet de pasăre Dodo, împreună cu povestea din spatele dispariției acestei specii.

Muzeul Pitt Rivers este unul dintre cele mai renumite muzee din Oxford, intrarea în muzeu fiind prin Muzeul de Istorie Naturală. Acesta se află pe locul doi în topul atracțiilor turistice din oraș și include colecții remarcabile din întreaga lume, din trecut și din prezent. Muzeul a fost fondat în anul 1884, când generalul Pitt Rivers a donat colecția personală Universității din Oxford, colecție ce includea aproximativ 20,000 de obiecte din întreaga lume. Acum muzeul are de 12 ori mai multe exponate decât la început.

Obiectele din acest muzeu prezintă aspecte ale vieții umane în diverse culturi, de-a lungul timpului și ar putea fi catalogat de către unii ca un cabinet de curiozități, cuprinzând de la arme la capete micșorate, de la obiecte casnice la bijuterii antice și de la cărți și obiecte magice la jucării pentru copii.

Elevii au putut vizita muzeul în propriul ritm, iar după o oră și jumătate ne-am reunit la magazinul de suveniruri, unde fiecare a găsit ceva interesant. Ne-am despărțit apoi, tinerii îndreptându-se spre anumite magazine, urmând să ne reunim în campus pentru prânz, iar mai apoi să participe la cursuri.

La prânz, cantina a servit aripioare picante, cartofi la cuptor, salată de năut și morcov, sendvișuri și boluri cu orez și diverse alte ingrediente, iar în curte – preferatele tuturor: pizza și burgeri cu cartofi prăjiți.

În continuare voi face o scurtă prezentare a campusului cu care ne-am acomodat destul de rapid și care ne-a fost gazdă pe durata acestor două săptămâni.

Primele persoane pe care le întâlnim la intrare sunt angajații mereu zâmbitori de la recepție, iar aici în tura de seara li se alătură paznicii campusului. De la ora 22 nu mai pot intra în campus elevi care nu locuiesc aici și toți elevii care stau la familii gazdă sunt rugați să se îndrepte spre casă. De duminică până joi elevii minori trebuie să fie în campus până la ora 23, iar vineri și sâmbătă până la ora 24. La intrare după ora 22, toți elevii trebuie să își prezinte cardul de student și să menționeze camera unde locuiesc, pentru a fi verificați.

De la recepție, ne putem îndrepta spre amfiteatru, spre sălile de curs, spre cantină sau spre birouri: cel de activități, cel academic și cel al directorului școlii. Pe directorul școlii îl găsim destul de des printre elevi, la intrarea în școală sau în cantină, unde discută cu aceștia și se asigură că fiecare știe unde să găsească ce are nevoie, lucru pe care îl apreciem foarte mult.

La toate birourile este o cultură a ușilor deschise – elevii pot discuta oricând cu angajații despre problemele lor (adăugarea de ore suplimentare, mutarea grupei de studiu, verificarea prezenței, aspecte legate de cameră, dor de casă, etc.).

Sălile de curs sunt pentru aproximativ 15 elevi, unele dintre ele având mese și scaune, altele canapele – pentru a facilita socializarea, iar în anumite spații comune se regăsesc și computere, pe care elevii le pot folosi pentru diferite proiecte.

Cantina este locul de unde elevii își iau micul dejun și cina. Pe durata prânzului, pot opta pentru mâncarea din cantină sau de la unul dintre cele două locuri din curtea școlii: căsuța de hamburger și hot-dog (care este foarte populară între elevi) sau cortul cu pizza.

Sunt zece clădiri de dormitoare, două curți interioare cu bănci, mese, umbrele şi şezlonguri (foarte utile în multele zile însorite pe care le-am avut ân această tabără). Pe lângă clădirile din campus – destinate cazării elevilor de peste 18 ani, școala oferă posibilitatea de cazare în reședința Cotuit din apropiere – la aproximativ 5 minute de mers pe jos. Aici este cazat și grupul nostru. Pe parcursul anului, Cotuit este gazda programului de liceu – EF Academy, așadar și aici regăsim o clădire cu recepție și birouri, un lounge foarte modern amenajat, unde elevii pot juca biliard, fussball, boardgames sau pot urmări emisiunile preferate la televizor, și desigur clădirile cu dormitoare și camerele cu mașini de spălat.

Școala din Oxford este singura școală EF din Anglia care are campus propriu și de sine stătător, fiind cea mai căutată de elevi pe perioada verii, când majoritatea elevilor sunt elevi de liceu, de 16 și 17 ani. De altfel, vârsta minimă pentru participare la școala EF Oxford este de 16 ani împliniți la data începerii cursurilor.

Și în campusul principal există zone de socializare precum lounge-ul (cu masa pentru fussball și biliard, dar și televizor), unde de obicei se adună cei mai mulți elevi. Tot aici există o cafenea de unde elevii își pot cumpăra înghețată, cafea, clătite, dar și diferite salate. Există şi două mese de ping pong lângă sala de fitness şi biroul de cazare și un teren de baschet, lângă cafenea.

Pe măsură ce elevii ieșeau de la cursuri, ne-am reunit la cantină, unde ne-am bucurat să fim din nou răsfățați cu câteva gustări britanice: scones (desert dulce de patiserie cu gem și clotted cream-un fel de smântână), sausage rolls – cârnați în foietaj și pork pies – mini plăcinte cu carne de porc.

Ioana mi-a povestit că i-a plăcut sesiunea de astăzi la cursuri, unde au continuat cu capitolul despre modă, discutând despe diferite subiecte în acest sens. Sesiunea s-a încheiat cu un kahoot la care a ieșit pe primul loc și pentru care va primi și un mic premiu. Bravo, Ioana! Maria B. și Vanessa au avut o sesiune intensă despre vocabular și cuvinte, iar ceilalți au finalizat și ei proiectele și exercițiile începute la sesiunile anterioare.

Apoi Andrei și Maria M. au participat la o activitate în cadrul căreia au învățat să facă sushi, pe care l-au și mâncat desigur mai târziu. Verdictul: Delicios! Mai facem. (Sau mai mâncăm, deoarece pare puțin mai simplu 😁)

Branka, Ioana, Ana și Codrin s-au organizat cu o nouă sesiune de punting, deoarece își doreau foarte mult să mai încerce încă o dată această experiență. S-au declarat încântați din nou, mai ales că s-au descurcat mult mai bine de data aceasta, după cum mi-au mărturisit. Au decis apoi să meargă la o pizzerie din oraș pentru o gustare de seară 😎 unde au fost serviți de către o domnișoară din România, cu care s-au și împrietenit desigur, primind, printre altele, și un tiramisu delicios din partea casei.

Branka ne-a împărtășit impresiile ei de astăzi:

Today’s classes were very different from what I was used to. During these courses our main topic of discussion was none other than today’s elaction in Britain, since our teacher wanted to make sure that we have at least few ideas about what was happening in this country.
Outside class, we had visited two fascinating museums about natural history and ancient civilizations, and also done, hopefuly the last, shopping session, my target being a music shop called HMV, where I could find way too many vinyls unavailable in our country.
I’ve finished this day together with some of my friends venturing in town, where we went punting and ,later on, had a delicious dinner at a restaurant.

Ceilalți au mâncat cina, iar mai apoi s-au odihnit în camere sau în zonele de relaxare. Ne pregătim încet încet și bagajele, iar mâine nu ratăm desigur ceremonia de absolvire. Așadar, pe mâine!

Mai multe imagini din a douăsprezecea zi de tabără puteți vedea aici: Album Facebook Tabăra Oxford