Tabăra Engleză Oxford – Ziua 14

Jun 23
Jun 24
Jun 25
Jun 26
Jun 27
Jun 28
Jun 29
Jun 30
Jul 01
Jul 02
Jul 03
Jul 04
Jul 05
Jul 06

Ziua 14 – Until next time, dear Oxford!

Iată că a sosit și ultima zi a taberei internaționale desfășurată la școala EF Oxford și ziua călătoriei înapoi spre casă. Așadar, sâmbătă dimineață ziua a început destul de devreme. La ora 7:30, am trecut pe la fiecare dintre camere pentru a mă asigura că sunt în ordine și că tinerii noștri au reușit să finalizeze bagajele și să nu uite nimic înaintea efectuării procedurii de check-out.

De la Maria M. ne-am luat rămas-bun încă de aseară, deoarece ea a trebuit să efectueze călătoria spre casă pe un zbor diferit, pentru care transferul privat organizat de către școală a condus-o la aeroport cu câteva ore mai devreme. Chiar dacă i-am simțit cu toții lipsa Mariei, ne-am bucurat desigur că totul a decurs fără probleme pentru ea și a ajuns cu bine la destinația finală. ❤

Noi ceilalți, după ce am predat cheile camerelor care ne-au găzduit pentru ultimele două săptămâni, ne-am lăsat bagajele în recepția reședinței Cotuit și ne-am îndreptat spre cantină pentru mic dejun, o doză de energie pentru a ne ajuta să ne pornim la drum.

Cantina era destul de plină cu elevi, care se pregăteau pentru excursiile de weekend. Am devenit puțin nostalgici, Maria B. spunându-mi că ar mai fi stat măcar o săptămână. 😁 Vremea ploioasă nu este neapărat “our cup of tea”, dar gândindu-ne la ultimele două săptămâni, suntem recunoscători că vremea a fost chiar prietenoasă cu noi, permițându-ne să explorăm cât mai mult și să ne bucurăm din plin de întreaga experiență.

După mic-dejun, ne-am reîntors la reședință. În urma unei mici neînțelegeri privind punctul de întâlnire, plecarea către aeroport a fost puțin întârziată. Autocarelor le este interzisă circulația pe aleea privată Pullens Lane – unde este situat campusul EF, cât și reședința Cotuit – astfel că transferul nostru ne aștepta pe strada principală.

Călătoria până la Aeroportul Heathrow a durat aproximativ o oră, timp în care elevii au mai avut puțin timp pentru odihnă, dar și pentru completarea unui formular online de evaluare a satisfacției din partea Qdays, pentru a vedea ce impresie au avut despre tabără, cursuri, cazare, activități, mediul internațional. Bineînțeles, pe durata celor două săptămâni elevii au fost întrebați constant despre impresiile lor și întotdeauna feedback-ul a fost pozitiv. 😊

Ajunși însă în aeroport, am aflat o veste nu foarte plăcută: zborul nostru înapoi către casă a fost anulat de către compania British Airways. În aeroport, am fost întâmpinați de o colegă de la echipa EF, care se ocupa deja de soluționarea acestei probleme, alături de colegii mei de la biroul EF Romania, cât și din biroul central din Elveția. Desigur, că nimeni nu se aștepta la o astfel de situație și toată lumea căuta soluțiile cele mai bune pentru ca grupul nostru să ajungă la București cât mai repede.

Grupul a fost reprogramat pe un alt zbor în aceeași zi, însă cu escală în Istanbul, acest lucru prelungind desigur atât timpul de așteptare în aeroport, cât și întreaga noastră călătorie.

Obosiți, nerăbdători și puțin impacientați, tinerii din grup nu au primit foarte bine vestea aceasta. I-am înțeles – cine ar fi primit-o?! Însă după cum am încercat să le explic și lor – sunt lucruri care nu țin de controlul nostru și nu puteam decât să ne adaptăm și să ne bucurăm că în final vom ajunge înapoi în siguranță.

Având încă aproximativ 6-7 ore de așteptare până la deschiderea biroului de check-in pentru bagaje, am primit fiecare câte un voucher de masă, cu mențiunea că vom putea aplica online pentru banii cheltuiți pe alte mese, aceasta fiind politica de operare a companiei British Airways în astfel de situații.

Tinerii mi-au propus sau m-au întrebat de ce nu ne întoarcem în campus sau de ce nu mergem în Londra. Având în vedere imposibilitatea lăsării bagajelor de cală mai repede la compania aeriana, Londra a trebuit să iasă din discuție – căci cine ar fi dorit o plimbare prin marea metropolă britanică, alături de un bagaj mare de cală și un ghiozdan? 🙂 Călătoria înapoi în campus nu era fezabilă, fiindcă trebuia organizat un autocar în ambele direcții ce necesita timp, ca mai apoi să facem drumul spre Oxford și în fine, înapoi ajungând în timp util pentru formalități la aeroport. Astfel, timpul ce ne-ar fi rămas în campus ar fi fost foarte scurt și nejustificat. Aeroportul ne-a fost gazdă pentru următoarele ore – însă din fericire, a fost vorba de unul dintre cele mai mari aeroporturi din Europa ce oferă foarte multe facilități.

Încet, încet tinerii au înțeles situația și s-au mai destins. Au mâncat, au mai ațipit, au povestit și s-au plimbat prin aeroport. Cu Vanessa, Tudor și Maria B. am încercat din nou jocul Spy. Am mai învățat puțin, însă ne-am amuzat împreună despre faptul că a fi spion în jocul acesta nu este pentru mine. 😊

Pentru că noul zbor era la un alt terminal decât cel la care noi am fost conduși, am pornit la un moment dat de la terminalul 3 la terminalul 2.

Aeroportul Londra Heathrow este unul dintre cele mai mari și mai aglomerate din lume (și cel mai aglomerat din Europa), cu peste 78 de milioane de pasageri anual. Acesta dispune de 5 terminale, conectate între ele printr-un pasaj subteran, iar între trei dintre acestea transferul se face gratuit cu trenul.

Noi ne-am deplasat pe jos, printr-un pasaj subteran, iar mai apoi am folosit scările rulante pentru a ajunge în zona de plecări a terminalului 2. Aici, am găsit o cafenea de unde ne-am mai luat mici gustări.

Le-am propus Vanessei și lui Tudor un alt joc – Charades (într-un timp limitat – pe ecranul telefonului apăreau cuvinte din diferite domenii – țări, celebrități, muzică, animație etc. Cel care avea telefonul îl ținea pe fruntea sa pentru ca doar ceilalți să poată vedea cuvântul și să îi vorbească despre acesta pentru ca el/ea să îl poată ghici). Ne-am jucat puțin, după care ni s-au alăturat și ceilalți. S-au distrat astfel pentru minute bune, până când a venit în sfârșit momentul pentru check-in.

Și pentru că aveam deja check-inul făcut online de colegii mei din biroul din România, am și primit cărțile de îmbarcare pentru fiecare elev înainte să ne lăsăm bagajele, astfel că această procedură a mers destul de repede. Am pornit mai departe către controlul de securitate. Și aici totul a decurs fără probleme, l-am așteptat doar puțin pe Andrei al cărui bagaj a trebuit să fie verificat pentru că uitase în el câteva produse lichide. 😁

Toată lumea a avut aproximativ o oră liberă în zona de magazine pentru diferite cumpărături, iar la ora 21:30 urma să se afișeze poarta de îmbarcare. Ne-am îndreptat apoi spre poartă, ne-am îmbarcat, iar pe parcursul zborului majoritatea am adormit, în timp ce alții au vizionat filme sau au ascultat muzică. Ne-a fost servită și o masă caldă pe acest zbor, am putut alege între paste sau friptură de vită, cu salată de roșii, pâine, desert – o cremă de vanilie și desigur sucuri, apă, ceai sau cafea.

În aeroportul din Istanbul, am avut timp să ne dezmorțim puțin și să vizităm magazinele cu delicii turcești, iar apoi ne-am îndreptat către poarta de îmbarcare. Aeronava cu care trebuia să călătorim a fost schimbată cu una mai mare, astfel că locurile noastre au fost realocate și am fost grupați mult mai bine decât pe primul zbor. Au rămas de asemenea și locuri libere, de care unii dintre elevi au profitat pentru a se întinde pentru cele 50 de minute – cât a durat zborul efectiv de la Istanbul la București. Și pe acest zbor am primit o gustare pentru mic-dejun.

Am aterizat în siguranță în București, entuziasmați că urma să ne întâlnim cu familiile și prietenii. Am mai făcut o poză de grup, iar după ce am recuperat bagajele, am pornit spre porțile de sosire, unde colegul meu Andrei ne aștepta pentru a ne ura bun-venit!

Ne-am luat rămas bun și ne-am îmbrățișat, cu speranța că ne vom mai întâlni și în viitor în astfel de aventuri lingvistice și în alte destinații la fel de captivante precum Oxford!

Mai multe imagini din ultima zi de tabără puteți vedea aici: Album Facebook Tabăra Oxford

Taberele Qdays & EF sunt create pentru a le oferi participanților mediul ideal de pregătire pentru viața de studenți, fie că aceștia aleg o facultate în străinătate sau în țară. Însă, structura programelor noastre și diversitatea experiențelor pe care tinerii le trăiesc într-o astfel de aventură lingvistică îi pregătește, îi influențează și îi ajută din mult mai multe puncte de vedere. Desigur, fiecare participant este diferit, iar așteptările sunt diverse – de aceea, în această tabără am oferit flexibilitate și opțiuni în privința activităților și a timpului liber, întocmai pentru a acoperi dorințele fiecăruia. Consider că am reușit o comunicare foarte bună cu majoritatea și cred că fiecare dintre elevii grupului a învățat ceva nou, în afara cursurilor de limba engleză. Cu siguranță au devenit mai curajoși, mai responsabili, mai înțelegători, deschiși, punctuali și încrezători în forțele proprii. Dar cel mai important, cred că au trecut cu brio testul răbdării. Sper ca lecția răbdării pe care cu toții am primit-o la finalul taberei nu va șterge cu buretele cele două săptămâni de experiențe frumoase pe care le-am trăit împreună. Vă mulțumesc și sper să ne revedem cu drag și în taberele viitoare! Pe curând!

Cu drag, Alina – însoțitor de grup tabără Oxford, 2024