
Jun 23

Jun 24

Jun 25

Jun 26

Jun 27

Jun 28

Jun 29

Jun 30

Jul 01

Jul 02

Jul 03

Jul 04

Jul 05

Jul 06
Ziua 2 – Prezentarea de bun venit și prima incursiune în Oxford
Ziua de luni a început în forță dis-de-dimineață, când ne-am reunit pentru micul dejun. Chiar dacă ieri a fost o zi lungă și obositoare, am reușit cu toții să ne odihnim și să ne încărcăm bateriile pentru o nouă zi plină, care a început la ora 8:00. La micul dejun am putut alege între: fructe, patru tipuri de cereale, lapte și alternative din plante, iaurt simplu sau cu fructe, pâine cu unt, gem, Nutella sau cașcaval, ouă fierte, brioșe, ceai, cafea și suc de portocale sau mere.
După micul dejun, elevii care nu au susținut testul de vorbire înainte de sosirea în tabără au putut face acest lucru, alături de alți elevi internaționali care au sosit în campus odată cu grupul nostru. Testul a constat dintr-un interviu – o discuție informală, în care tinerii noștri au fost întrebați diferite lucruri despre ei înșiși sau despre ultima vacanță pe care au avut-o etc. Rezultatul acestei evaluări ajustează scorul testului de plasament, așa încât echipa academică să poată plasa elevii pe nivelul potrivit lor. Maria M., Paul și Tudor au fost foarte curajoși alegând să nu aștepte foarte mult pentru acest test și desigur, s-au și descurcat foarte bine. 👏🏻
Între timp ceilalți elevi au fost conduși de către angajații școlii la Oxford Brookes University, în amfiteatrul unde au avut loc prezentările zilei. Înainte de acestea, toți elevii au fost invitați să participe la o activitate introductivă, ce a constat într- un exercițiu simplu și distractiv, menit să îi ajute pe elevi să spargă gheața și să discute între ei, chiar și pentru scurt timp cu alți participanți care nu fac parte din grupul lor de prieteni sau colegi.
Așadar, fiecare a primit câte o fișă unde li se prezentau caracteristicile persoanei pe care trebuie să o găsească și să îi treacă numele în căsuța potrivită. Asemănător jocului de bingo, exercițiul s-a încheiat la ora 10:30, toți participanții reușind să se destindă, să cunoască și să interacționeze cu oameni noi din diferite colțuri ale lumii.
Seria prezentărilor a început cu un discurs de bun venit din partea Directorului Școlii – Craig Mcilwain. Acesta le-a povestit puțin elevilor despre oraș, despre viața de cursant EF și i-a îndemnat desigur să trăiască limba engleză atât prin imersiunea în cultura britanică, dar și prin descoperirea altor culturi – ale celorlalți elevi internaționali cu care fiecare leagă noi prietenii în cadrul unui astfel de program. A încheiat prin a le ura tuturor o experiență minunată, amintindu-le că echipa noastră este aici pentru a se asigura că ei studiază și se distrează într-un mediu sigur și propice.
A urmat prezentarea programului academic de către Fergus Brady, Asistentul Directorului Academic, care le-a vorbit elevilor despre prezența la cursuri, nivelul de limbă engleză, lecțiile de interes special, regulile de conduită pentru cursurile online, regulile la clasă și bineînțeles elevilor le-a fost recomandat să interacționeze cu ceilalți elevi internaționali, să fie activi la cursuri și să își completeze temele, pentru ca experiența să fie una excelentă.😎
Elevii își pot vedea orarele în aplicația Campus Connect, acolo unde își pot verifica și prezența la cursuri și progresul. Mâine, la prima oră, ei vor primi cărți și materiale de studiu aferente nivelului lor de cunoștințe și a grupei în care au fost repartizați.
Sumayah – Student Services Manager – ne-a vorbit apoi despre regulile școlii, campus, echipă și despre lucrurile esențiale pe care elevii trebuie să le cunoască. Regulile de comportament sunt bazate pe legislația Marii Britanii și evident pornesc din dorința de a le asigura tuturor un mediu sigur și protejat (de exemplu, tinerii sub 18 ani nu au voie să consume alcool și tutun, prin urmare în campus alcoolul este strict interzis).
Au fost prezentate și opțiunile de petrecere a timpului liber după încheierea cursurilor sau excursiile în împrejurimi, pe care elevii le pot face împreună cu școala. Pentru a încuraja și mai mult elevii să participe la activități, în cantină sunt prezentate o parte dintre activitățile care au loc atât în timpul săptămânii, cât și în weekend. Excursia la Londra și excursia la Cambridge – care sunt incluse în programul nostru de tabără – vor avea loc în weekend.
Recepția este deschisă 24 de ore pe zi, doi angajați ai școlii fiind prezenți și pe timpul nopții. Totodată, pentru siguranța elevilor, există și o firmă de pază prezentă de la ora 18. La ora 23 de duminică până joi și la oră 24 vineri și sâmbătă elevii trebuie să fie în camere, deoarece toți elevii minori sunt verificați de responsabilul clădirii în care sunt cazați.
Feedback-ul din partea elevilor este cerut constant de către școală și elevii sunt încurajați să discute despre orice problemă pe care au întâmpinat-o. Surpriza seriei de prezentări a venit la final când participanții care au ales un astfel de program pentru a doua sau a treia oară au primit cadou o sticlă de apă reutilizabilă personalizată în semn de mulțumire și recunoaștere pentru acest lucru. 🥳 Am fost plăcut surprinși de acest gest și ne-am bucurat desigur pentru jumătate dintre colegii noștri de grup. Cu siguranță, ceilalți vor primi cadoul surpriză anul viitor! 😁
Am avut apoi o oră pauză pentru prânz, înaintea turului de oraș organizat de școală. La prânz, am avut de ales între mâncarea caldă de la cantină, adică tartă cu sparanghel, sendviș cald cu șuncă – Croque monsieur, salată de paste sau cu roșii, castraveți și fasole sau burgeri cu vită sau pui și cartofi prăjiți în curtea interioară, iar ca desert – fructe.
După desert am avut puțin timp de relaxare, iar la ora 13:35 pornisem deja la pas în turul de bun venit. În această săptămână au sosit la școală aproximativ 150 de elevi noi (urmând ca în weekend să ni se alăture mult mai mulți), astfel că pentru turul orașului am fost împărțiți în 4 grupuri, fiecare grup fiind însoțit de doi reprezentanți ai școlii.
Am traversat Podul Magdalen vis-a-vis de Grădina Botanică și am admirat Colegiul Magdalen, Radcliffe Camera, The University Church of St Mary the Virgin, Bodleian Library, Bridge of Sighs – varianta din Oxford a vestitului Pod al Suspinelor venețian (din fericire, spre deosebire de aceasta din urmă este doar o punte de legătură folosită des și cu plăcere de studenții din colegiul Hertford), Divinity School și Carfax Tower.
Ne bucurăm din plin de vremea frumoasă din Oxford. Aceasta a făcut plimbarea și mai frumoasă, iar tinerii s-au bucurat să descopere acest oraș plin de istorie și clădiri impunătoare și superbe, pline de umbrele marilor scriitori și oameni politici. După tur, explorarea orașului a continuat în grupuri mai mici.
La ora 16:30 am pornit înapoi spre campus alături de Ana, Tudor și Codrin, nu înainte de a face o mică oprire la Ben’s Cookies pentru a degusta delicioșii biscuți. Vom mai reveni cu siguranță și în zilele următoare, alături de întreg grupul. 😁
Ceilalți au ales să se întoarcă în campus cu autobuzul sau în plimbare cu alți elevi internaționali. Ne-am reunit desigur la cină, unde mâncarea a fost delicioasă: salată cu roșii, ridichi, ardei; orez cu curry și curcan în sos alb sau tacos cu carne de porc sau burger de cartof dulce cu legume și brânză de capră, smoothie cu pepene și fructe de pădure, iar la desert o prăjitură gustoasă cu banane sau fructe.
După cină, am avut timp pentru relaxare în spațiile comune din campus. Unii dintre elevi au mai petrecut timp cu noii prieteni, alții s-au relaxat la soare în curtea reședinței, Paul și David au schimbat câteva pase pe terenul de baschet, iar mai târziu ne-am reunit cu toții la o mică discuție pentru a stabili programul pentru mâine.
Seara am încheiat-o urmărind unul dintre meciurile de la Euro 2024, cu jocuri de societate distractive, povestind sau pregătindu-ne pentru prima zi de cursuri!
Nu ratați jurnalul de mâine!
Pe curând!
Mai multe imagini din ziua 2 a taberei de limba engleză Oxford aici: Album Facebook Tabăra Oxford