Tarif tabără 2 săptămâni
5025 EURO
4768 EURO
Pentru înscrieri până pe 30 ianuarie
Tarif tabără de 3 săptămâni
6745 EURO
6405 EURO
Pentru înscrieri până pe 30 ianuarie
- 20 de cursuri de limba engleză pe săptămână
- Pensiune completă: mic dejun, prânz și cină în timpul săptămânii, brunch și cină în weekend
- Cazare în campus în cameră triplă/cvadruplă
- Bilet de avion București – Los Angeles – București, cu taxe de aeroport și bagaj de cală
- Tur de bun-venit în Pasadena
- Tur al orașului Los Angeles
- Santa Monica Beach
- Drumeție la Eaton Canyon Falls
- Excursie la Universal Studios Hollywood
- O excursie pentru cumpărături la Citadel Outlets – tabăra de 3 săptămâni
- Venice Beach – tabăra de 3 săptămâni
- Vizită la UCLA – tabăra de 3 săptămâni
- O excursie de weekend în San Francisco (3 zile, 2 nopți) – tabăra de 3 săptămâni
- Activități în campus, jocuri la piscină
- Certificat de participare la curs
- Raport EFCELT – EF Cambridge English Level Test
- Acces internet WiFi la școală
- Test de plasament la curs
- Cărți și materiale de studiu
- La destinație, transfer de la și înapoi la aeroport
- Asigurare în caz de anulare a participării la curs
- Asigurare complexă de călătorie Erika Travel Insurance
- Însoțitor de grup din România la 17 elevi înscriși
- Autorizație de călătorie ESTA: 21 USD.
Tabăra de limba engleză din Los Angeles, California, se desfășoară în două perioade: 9 iulie – 23 iulie 2025 (2 săptămâni) și 9 iulie – 30 iulie 2025 (3 săptămâni).
Combină învățarea limbilor străine cu visul californian în capitala mondială a divertismentului. Privește semnul Hollywood, plimbă-te pe Walk of Fame și admiră conacele din Beverly Hills. Noul campus EF ultramodern se află în Pasadena, o comunitate pitorească din California, iar aici poți experimenta viața în campus în stil american într-un cadru internațional. Campusul este la 5 minute de mers pe jos de magazinele și restaurantele la modă de pe bulevardul Washington.
Obține experiența academică din SUA studiind în campusul nostru EF Los Angeles. Situat în pitorescul Pasadena, vei fi aproape de buticuri și restaurante interesante în timp ce locuiești la câțiva pași de sălile de cursuri. Campusul oferă cele mai noi tehnologii de învățare, săli de studiu și săli de clasă moderne.
Los Angeles se bucură de vreme caldă tot timpul anului, plaje renumite, muzee celebre și universități de prestigiu. Este unul dintre cele mai diverse orașe din lume, atrăgând vedete de cinema, artiști și studenți internaționali deopotrivă.
Tabăra se desfășoară în campusul modern și complet echipat al școlii EF Los Angeles, inaugurat în anul 2022, situat într-o locație ideală pentru a îmbina studiile cu descoperirea culturală. Vei beneficia de cele mai noi tehnologii de învățare și de facilități de top, inclusiv săli de clasă spațioase, laboratoare de studiu, zone de relaxare și un mediu care te va inspira să îți îmbunătățești abilitățile lingvistice.
Dar experiența nu se oprește aici! Pe lângă cursurile de engleză, vei avea ocazia să explorezi Los Angeles – orașul viselor. De la renumitul semn Hollywood, până la plajele spectaculoase din Santa Monica și atracțiile renumite precum Griffith Observatory, te vei înconjura de cultura și stilul de viață californian. În plus, te vei bucura de activități sociale și recreative organizate special pentru tine și colegii internaționali, inclusiv excursii, drumeții și petreceri tematice.
Excursii și Activități
Tabăra internațională de limba engleză din Los Angeles oferă elevilor nu doar o experiență educațională, ci și o oportunitate de a explora cele mai faimoase atracții ale Californiei. Toți elevii înscriși beneficiază de următoarele excursii incluse în program:
Tur al orașului Los Angeles, cu opriri la:
- Hollywood Walk of Fame – plimbă-te printre stelele celebrităților!
- The Grove & The Original Farmers Market – un loc emblematic pentru cumpărături și gustări locale.
- Beverly Hills – renumit nu doar pentru reședințele opulente ale celebrităților, ci și pentru străzile sale pline de palmieri și atmosfera vibrantă.
- Rodeo Drive – strada faimoasă pentru magazinele de lux.
- Griffith Observatory – un loc perfect pentru a privi cerul și a admira panorama orașului.
Vizită la Universal Studios Hollywood
- descoperă magia din spatele marilor producții cinematografice într-un parc de distracții plin de tematici fascinante inspirate de filmele celebre produse de Universal Studios și un tur exclusiv al studiourilor unde au fost create aceste capodopere!
Santa Monica Beach
- relaxează-te pe nisipul fin al uneia dintre cele mai cunoscute plaje din LA și bucură-te de faimosul ponton, savurând preparate delicioase la restaurantul Bubba Gump Shrimp, inspirat din filmul renumit „Forrest Gump”, sau distrându-te la Pacific Park, un parc de distracții plin de adrenalină!
Vizită la UCLA
- explorează unul dintre cele mai prestigioase campusuri universitare din lume și descoperă cum este viața de student american la University of California, Los Angeles!
Drumeție la Eaton Canyon Falls
- explorează peisajele spectaculoase din sudul Californiei într-o plimbare relaxantă până la Eaton Canyon, cea mai populară cascadă din Munții San Gabriel, perfectă pentru o aventură în natură!
Tur al orașului Pasadena
- descoperă farmecul acestui oraș pitoresc, recunoscut ca un important centru cultural al San Gabriel Valley, plin de istorie, arhitectură impresionantă și vibrații artistice!
Excursii adiționale pentru tabăra de 3 săptămâni:
Elevii care aleg varianta extinsă a taberei beneficiază de excursii suplimentare, menite să adauge o notă specială aventurii californiene:
Venice Beach
- cunoscută pentru atmosfera boemă și diversitatea sa culturală, această plajă renumită oferă locuri perfecte pentru plimbări relaxante și activități sportive, prin terenurile de baschet, un skate park îndrăgit și vestita sală de sport în aer liber de la Muscle Beach!
Getty Museum
- cunoscut pentru arhitectura sa impresionantă, grădinile frumoase și colecția extinsă de artă, muzeul oferă vizitatorilor o experiență culturală de neuitat.
Excursie de weekend în San Francisco (2 nopți, 3 zile)
- O escapadă de neuitat, cu transport și cazare la hotel incluse. Vei vizita locuri emblematice precum Podul Golden Gate, Pier 39, cartierul Fisherman’s Wharf și Palace of Fine Arts & Twin Peaks sau plimbare cu vaporul în apropierea închisorii Alcatraz.
Activități și facilități din campus
După orele de curs, distracția continuă în campusul EF Los Angeles. Elevii au acces la o gamă largă de activități recreative și sociale, precum:
Piscina exterioară
- locul perfect pentru a te răcori și relaxa sub soarele californian.
Sală de sport interioară
- ideală pentru a-ți menține condiția fizică.
Studio de yoga
- pentru momente de relaxare și echilibru mental.
Teren de volei cu nisip
- locul ideal pentru meciuri pline de energie și distracție, unde poți juca alături de prieteni în timp ce te bucuri de atmosfera relaxată și vibe-ul californian.
În plus, tabăra organizează o mulțime de activități de socializare și divertisment:
- Seri de karaoke
- arată-ți talentul muzical într-o atmosferă relaxată.
- Petreceri tematice
- dansează și distrează-te la evenimentele organizate pe parcursul taberei.
- Seri de film
- bucură-te de proiecții de filme clasice și moderne.
- Yoga
- pentru momente de liniște și meditație.
- Întreceri sportive
- participă la competiții amicale, de la fotbal la volei.
- Seri internaționale
- unde poți împărtăși cultura ta și descoperi altele noi.
- Activități pe plajă
- jocuri, relaxare și multă distracție pe nisipul californian.
Puteți vedea un exemplu al programului de tabără accesând următorul link: Mostră program tabără Los Angeles, California.
Alături de liderul de grup și colegii internaționali, vei explora Los Angeles și împrejurimile, creând amintiri de neuitat în această aventură americană!
Cazare
Cazarea pentru participanții taberei se face în camere multi, cu trei sau patru paturi, fetele și băieții fiind cazați în camere separate. Fiecare etaj dispune de băi comune moderne, amplasate pe hol. Accesul în campus este strict monitorizat, fiecare elev primind un card de student personalizat, necesar pentru a intra în clădire și pentru a avea acces la diversele facilități din campus. Acest sistem de securitate este completat de prezența continuă a paznicilor la intrarea principală și în alte zone strategice, asigurând astfel un nivel ridicat de siguranță pentru toți participanții.
Mese
În cadrul acestei tabere din Los Angeles, mesele sunt incluse și sunt servite zilnic în cantina campusului: mic dejun, prânz și cină, în timpul săptămânii, brunch și cină în weekend.
Cantina campusului oferă preparate proaspete și sănătoase, adaptate pentru a satisface diverse preferințe alimentare, inclusiv opțiuni pentru vegetarieni și persoane cu cerințe dietetice speciale. Meniurile includ o varietate de feluri internaționale, pentru a reflecta diversitatea culturală a taberei, dar și preparate tipic americane, pentru a oferi elevilor o experiență culinară autentică.
Elevii se pot bucura de mese într-o atmosferă socială, unde au ocazia să interacționeze cu colegii internaționali și să împărtășească experiențe. Cantina campusului este un loc confortabil și prietenos, asigurându-se că toți participanții primesc energia necesară pentru activitățile zilnice și explorările din Los Angeles.
Cursuri
Cursul de limba engleză din cadrul acestei tabere internaționale cuprinde săptămânal 16 sesiuni generale de limbă, 2 sesiuni de proiecte și 2 seminarii (lecții duble). Cursul urmează un program bine conturat axat pe metoda de predare Efekta folosită si perfecționată în școlile EF încă din 1965. Combinând componente de studiu în clasă cu resurse online, metoda garantează deprinderea rapidă a cunoștințelor chiar și atunci când perioada de studiu este de scurtă durată.
Înainte de începerea cursului, fiecare elev susține un test de plasament, pe baza căruia este repartizat într-o grupă de studiu potrivită nivelului său. Grupele de studiu sunt bazate pe sistemul european de notare (A1, A2, B1, B2, C1), iar materialele și manualele folosite sunt potrivite pentru fiecare dintre aceste niveluri. Elevii păstrează cărțile de limba engleză, cu ajutorul cărora pot continua studiul de acasă. La încheierea cursului, elevii susțin un nou test, iar pe baza rezultatelor și a activității la curs se eliberează diplomele, inclusiv raportul EFCELT (EF Cambridge English Level Test) și participarea în timpul orelor.
Termene de plată
- La înscriere: 235 euro (taxa de înscriere și asigurarea în caz de anulare)
- La 14 zile de la înscriere: 20% din tariful cursului
- La 45 de zile de la înscriere: 20% din tariful cursului
- Lichidare cu până la 60 de zile înaintea plecării